Poezii despre castele și noapte
poezii despre castele și noapte.
Castel medieval
Condamnă toți și numai unul iartă,
Când toți vorbesc se-aude cel ce tace,
Dă semne de cădere și de pace,
Dezamăgita, tulburea mea soartă.
Ce vremuri de vremelnicii sărace,
Mi-am dejugat și tidva lângă poartă,
Și-acum aștept voios în noaptea moartă
Pe cineva să vină mai încoace.
E un tiran - de tirania pâinii -
Aicea în castelul fără geamuri
Și tigrii lui domestici sar în hamuri
Și-n lanțuri lupi se gudură, nu câinii.
Miroase a pustiu și a cenușă,
În beciuri e-o uzină de cătușe.
poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul: Totuși, iubirea (1980-1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-ar fi?!
Se despletește marea când se întoarce-n valuri
Se risipește valul adus de vânt spre țărm
Și noaptea își întinde întunecate voaluri
Peste oglinda apei,... iar pescărușii dorm...
E-atât nisip pe plajă... și-un gând hoinar aleargă
Mi-l pune în clepsidră.. și-n ochi sclipiri de stele,
Cu zâmbetul pe buze:... ce-ar fi,... o noapte întreagă,
Cu tine mână-n mână, să construiesc castele?!
Mi-ai spus c-ai să mă cauți ca pe-un trofeu de mare
Acesta este testul... și am să-ți dau indicii:
Eu sunt Fata Morgana, iluzie sub soare,
Mă joc de-a,, Baba oarba''.... cu foc de artificii...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zadarnic pe geam pictezi inimi
Zadarnic pe geam pictezi inimi:
prințul tăcerii
strânge ostași, jos, în curtea castelului
Flamura sa o-nalță-n copac o frunză, de-azur când e toamnă;
împarte oștirii iarba tristeții, florile timpului;
cu păsări în plete el merge spadele să le cufunde.
Zadarnic pe geam pictezi inimi: e un zeu între cete
înfășurat în manta ce cândva de pe umerii tăi căzuse, noaptea, pe scară,
cândva, cand era castelul în flăcări și tu rosteai omenește: Iubito...
El manta nu o cunoaște și steaua n-a implorat-o și se ia după frunza ce-i plutește-nainte.
"O, iarbă", i se pare c-aude, "o, floare a timpului".
poezie clasică de Paul Celan din Poezia germană modernă de la Ștefan George la Enzensberger (1967), traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Castelul
Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Și-acum când e gata, prieteni
Priviți-l ce trist se dărâmă.
Castel pentru numai o noapte
Iluzie care se sparge
Și viața aceasta ce trece
Și pururea nu se întoarce.
Luați fiecare o parte
Din marea cetate uzată
Ascundeți cu toții castelul
Că poate-l refacem vreodată
Artiștii se duc să se culce
În scurta lor viață faimoasă
Luminile scenei coboară
Și toți vă-ndreptați spre casă.
Iar scena acum vi se-nclină
Scăldată de ultimul brio
Și ca să fim siguri vă spunem
Și "La revedere" și "Adio"!
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce spune pădurarul
Luna-i doar licărul unei candele
Luminând în bezna cea opacă.
Cerul înstelat e holul unui castel,
Iar Pământul camera copiilor de joacă,
Unde întreaga noapte copaci bătrâni
Stau și veghează somnul unor ape clare:
Bunicile leagănă pruncii în coveți,
Iar ciobanii au grijă de mioare.
poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dormi, dragostea mea
Plânsul în oraș: mâini fricoase își schimbă într-ascuns culoarea
și încă o noapte Izabela va fi a dreptății, a nisipurilor
(respirația cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă).
Și spre dimineață la castel dacă s-ar auzi cântece: o cheie pe buze, oho,
și pe trădare. Dulce strigăt. Sarea depusă la porți. Spera să se
joace mai frumos (cavalerul, în depozite mari e sânge).
Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia și nu mai am inimă.
poezie clasică de Virgil Mazilescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flux
Ca înspre pești hipnotici, întind, prin apă,
În somn, o mână de fum spre tine
Când sângeră grădinile în vis, o pleoapă
Și când se furișează pomii toamna înspre mine.
În grotele de aramă ale vântului
Întinzi, din sânge, arcul inimii spre ereți
Deschide ferestrele de pâine ale pământului
În lună hodorogeau dulăii, ca prin castele fără pereți.
Printre pașii de asasin ai nopții
Așteptarea este o floare de oțel
Dacă te sfâșii în perdele și dantela
Se așează ca o promoroacă pe tine
Rimele dispar toate
În rănile deschise zăngănesc țipetele de metal
Și o grindină lovește panoplia de sărutări
Cu care am vânat cândva
Bestia albă, ascunsă în subțiori:
Ți-aduci aminte?
[...] Citește tot
poezie clasică de Stephan Roll din Ospățul de aur (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Kristel
Un cânt de sirenă venit de afară,
ajunge-ntre ziduri, la vechiul castel,
când visul, în noaptea toridă de vară,
mă poartă-napoi, peste ani, la Kristel.
În suflet mi-aduce, pe căi nevăzute,
noian de-amintiri, ancorate-n trecut,
le pune de strajă pe brâu de redute,
să-mi țină aproape un dor convolut.
Din spumele mării renaște castelul,
cu ziduri înfipte în țărmul stâncos,
ajuns pe crenel, privesc lăncierul
cu scutul și spada întoarse pe dos.
Departe, în zare, Kristel se arată
cu marea la mal agitată-n delir,
lovește în stânci cu apă-nspumată,
în suflet îmi toarnă vrăjit elixir.
Te văd și pe tine, plutind peste ape,
Diană vrăjită, cu chipul creol,
alerg înspre tine, s-ajung mai aproape,
de teamă să nu te răpească Eol.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Remușcare postumă
Pe când tu vei dormi, frumoasă-ntunecată,
De-a pururi, în funest și negru-așezământ,
Când îți va fi castelul - o groapă-adânc săpată
Și-alcovul - doar o hrubă in jllavul pământ,
Când huma îți va stinge a sânului văpaie
Și șoldul care-ascunde prea galeșe mlădieri,
Când lespedea va-închide a inimii bătaie
Și-a mersului ispită, golindu-te de vreri,
Mormântul, bun prieten cu setea-mi infinită
(- Căci pe poet oricând îl înțelege huma -)
Îți va-îngâna în noaptea pe veci de somn lipsită:
"Nedemnă curtezană, la ce ți-e bun acuma
Că-n viață, ce plâng morții nicicum n-ai vrut să știi?"
Și-n trupul tău un vierme - regretul - va scobi.
sonet de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul meu
Visez să fiu semănător de stele,
Sub plugul de argint al Ursei Mari,
În brazda cerului să înalț castele,
Un Paradis de trandafiri solari.
Să-mi fie sfera nopții simfonie
De rodnice mișcări și armonii,
Cu galaxi-nflorind ca o câmpie,
Un labirint gingaș de melodii.
Și toate împerună să îngâne,
Un trup imens de om Dumnezeiesc,
Ce-a semănat la început de lume,
Un Paradis de stele ce plutesc.
Visez să fiu semănător de stele,
Sentința verbului să întrupeze iar
Din cosmosul de suflete rebele
Un Paradis de haruri pentru har.
poezie de Rodica Elena Lupu din Voi trăi... clipa (2008)
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre castele și noapte, adresa este: