ciocolată şi mâini

Poveste mică de ciocolată

citesc
cu buzele şi cu mâinile
ce îmi scrii,
cuvintele au gust
de acuarelă vanilată,
de lins de pe degete.

e ca şi când aş avea lângă mine
o cutie cu bomboane de ciocolată, pline
unele cu delfini,
cu fluturi,
altele cu îngeri
sau
cu inimi ca nişte căpşuni proaspete.

scrie-mi
din fabrica ta de ciocolată,
nu ştiu când am terminat cutia,
dar mai vreau.

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Miroase-a somn
Şi-a nucă-n ciocolată.
Din vorbe cresc
Iubiri molipsitoare.
Le adorm în păr
Şi-n mâini retrase-n lene,
Încet.

Miroase-a zâmbet
Şi-a frunză galbenă, strivită.
Din gânduri cresc
Iubiri copilăroase.
Le strâng în toamnă
Şi-n ochi închişi de jenă,
Ades.

Miroase-a viaţă
Şi-a cântec scobit de cuvinte.
Din perne cresc
Iubiri stăruitoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (11 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se revarsă

îngheţata din cornet pe mâna
caldă dusă la gura frumos rujată
şi la începutul acestei veri
e hrană dulce plină cu ciocolată
topită destul de repede în bătaia
timidă a soarelui de dimineaţă

e trist s-o vezi cum se prelinge
pe asfaltul hain şi gol bătut
te tocuri cui într-un ritm satanic

buzele culeg şuvoaiele de ciocolată
care se preling pe gâtul delicat
spre sânii luaţi prizonieri de-o bluză

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

măcar…

nu am găsit tristeţometrul
nici capacul
de la cutia cu nostalgii…
întotdeauna mi-a fost frică
de prea multă linişte
de zgomot de fond inutil
aparent inutil
de perspective fără întoarcere
dar nu m-am oprit, am tras
tălpile-n colb precum tu
biscuiţii preferaţi prin ciocolată
şi am tot dat din mâini
aşteptând să-mi crească
aripi…
cuiul poftelor, îndoit, cad una
câte una
nu mai vreau ce voiam
de-aş găsi măcar copacul
acela…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex-voto

În zare, începuturile de drum
Apar ca sugestii sensibile la fereastra mea
Iar pietrele de ciocolată sunt sentimentele
nopţii de obsesie ale unui zeu
cu suflet fără chei.
Un ritm de o frumuseţe şi o o voluptate veninoasă
cântă rodul durerii şi suferinţei
unei flori ce respiră umiditatea din văzduh.
Soarele ce nu-i, e simbolul regelui singur
şi dragostea mâinii mele într-a ta se topeşte
prelingându-se într-o continuă tensiune
la plumbul din grădini... rugăciune.
Imaginea, de frica unui zbor fericit
se sinucide în tainica lumină a fantasticului
ruinând şi nucleul de diamant al sărutului
din icoană. De ce acest oraş e un paradis pierdut
în ploaia de timp de afară?
Totul e atât de simplu şi lin în natură
că-mi stăpunge inima cu suliţa amintirilor...
Cruzimea mesajelor din natură şi de la tine

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Gabriela Trifanov
Adăugat de Alina Gabriela Trifanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă

şi-n seara asta la geamul
pe jumătate deschis
dar înde
ajuns de deschis
încât să simţi par
fumul florilor pe care le a
duc în fiecare seară la patul tău
să nu stai cu ochii trişti
sau
visătoare la crizanteme
le scot din viaţa lor şi le a
duc la tine să te scot din vis
să mă aştepţi cu fruntea-n mâini
cu ochii-n stele
cu luna în podul palmei
aşteaptă-mă în faţa televizorului
la un film romantic
o să vin cu ciocolată
o să aduc lichior de cireşe amare
aşteaptă-mă (!?) n-ai ce pierde

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuraţi-vă, oameni!

Bucuraţi-vă, oameni!
Că sirena războiului
Încă nu geme,
A disperării chemare,
La lupta cea de pe urmă,
La a păcii şi a bucuriei plecare.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când noaptea, pe cer mai răsar,
Luna şi stelele,
Soarele, ce mângâie totul,
Viaţa şi florile.

Bucuraţi-vă, oameni, când încă,
Bunicii, mai pot fluiera,
Mergând, prin poieni, pe cărări,
Povestind, de-amintirile vieţii,
Purtate în încovoiata spinare.

Bucuraţi-vă, oameni,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (16 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catifea ciocolatie

Ieri mi te-am găsit senină,
Blânda şi iubita mea,
Îmbrăcată în lumină,
Bruna mea de catifea...

Mă pierdusem în iubire
Când priveam spre gura ta,
Miroseai a fericire,
Bruna mea de catifea...

Rătăceam într-o visare
Şi doream aşa, cumva,
Să te strâng în braţe tare,
Bruna mea de catifea...

Te-aş fi strâns, dar mi-era frică
Ca să nu îţi frâng ceva,
Draga mea iubită mică,
Bruna mea de catifea...

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (9 octombrie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie telefonică

Preţul părea rezonabil, locaţia
Nu conta. Proprietara a jurat că locuia
În afara spaţiilor comerciale. Mai rămânea
De făcut o mărturisire. "Doamnă", am avertizat,
"Urăsc călătoriile ratate – eu sunt african."
Tăcere. Tăcerea zgomotoasă a celor bine crescuţi. Vocea a revenit,
Vopsită cu ruj de buze, sugerând apropierea
de un portţigaret aurit. Am căzut, prosteşte-n plasă.
" CÂT DE NEGRU?"... Auzisem bine...
" EŞTI MARONIU SAU FOARTE NEGRU?"
Buton B. Buton A.
Putoare de respiraţie râncedă gen ascunde-te şi vorbeşte.
Separeu roşu. Cutie poştală roşie. Autobuz supraetajat
Plin de gudroane.
Era real! Jenat de
Tăcerea lipsită de maniere, cedez
Uluit şi cer politicos o explicaţie.
Grijulie cum era, modulând accentul –
"EŞTI NEGRU SAU BLOND BLOND?" Mi s-a aprins becul.
" Vreţi să spuneţi precum ciocolata obişnuită sau ciocolata cu lapte?"

[...] Citeşte tot

poezie de Wole Soynka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub umbra ta

Mă gândeam să m-aşez în iarbă sub umbra ta.
Pe vremea aceea gândurile noastre erau mai mici,
chiar şi fără să le înghesui, ar fi încăput într-o cutie cu bomboane de ciocolată
cu care mă amăgeai,
când vroiai să te iubesc mai mult,
când vroiai să-mi ascund iubirea în mai puţine cuvinte...

Sub umbra ta aveam timp să nu mai fiu eu,
evadam uneori pe o stradă alăturată,
o alee înfundată în amintiri unde copiii jucau şotron,
unde stăteam pitită după nişte copaci care ar fi putut fi castani,
aşteptând să se facă noapte, să iau şotronul cu mine şi să-l duc acasă,
acolo unde mai adunasem câte ceva, lucruri tăcute, inutile, stingherite de liniştea lor,
nedumerite să se vadă ostatice într-un muzeu în care nu intra nimeni,
poate doar tu, pe furiş,
temându-te să nu striveşti cu umbra ta mare lumea aceea sterilă pe care o apăram îndârjită,
pe care o iubeam cum nu învăţasem să te iubesc şi pe tine vreodată...

Pictam buline pe unghii sub umbra ta.
An de an, bulinele au crescut, s-au facut mai multe, mai năbădăioase, într-o zi unghiile nu le-au mai ajuns,

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!