depăşire şi mediocritate

Coloană infinită

Doar noi însinguraţi mai sprijinim un cer
Obositor de liber, ne-ngăduit de-nalt,
Cu ochi rostogoliţi pe dale de infern
Trişăm îngrozitor unul cu celălalt,

Şi rostuind prea zilnic amara irosire
Ne clătinăm pe trepte, ca-n orice început,
Un adevăr te minte şi trece peste mine,
Mă-nşală viitorul, te vinde un trecut.

Nu ştiu din care unghi, e cerul mai aproape
E fruntea mai înaltă, cuvintele mai calde,
Mistificând aripa în piatră şi săgeată
Trişăm spre mediocru, noi doi... cu Celălalte.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!