Poezii despre evoluție și suflet
poezii despre evoluție și suflet.
Vibrația pianinei
Probabil că fiecare zi e un început
O evoluție spre bine și un progres
Un regres binevenit, un pas înainte
De fiecare dată am plecat pentru a visa
Am adormit spre a mă trezi din vis
Și am sperat la bine, la evoluție
Fiecare atingere a ta este o îmbrățișare a sufletelor singure
Te iubesc cu fiecare por al dragostei mele
Te iubesc, până mă descarc de sentimente
De fiecare dată vibrez ca o pianină, fără pianist
Tulburată de vibrația unui suflet între cele două lumi.
Doar tu poți spune răspicat:
- Pleacă, suflete și găsește pacea!
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cineva
un nume poate un poet
semain simbolistul
francez sub calea lactee
îndopat cu brânzeturi de bordeaux
spune sau scrie despre poezia modernă
că ar fi un suflet steril perfect
cel mult o fantezie
neajunsă de ereții
care evoluează în vid
spune un poet sim
bolist despre poezia modernă
(?!) să-l credem că scutură scrumul
la peste un veac și ceva de praf
și uitare și de imperii stinse
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet trecător
Într-un oraș cu mult soare,
azi, simt palpitînd inimi
într-un tempo democrat.
Un trecător banal
balansează într-un colaps,
spulberîndu-mi gîndurile,
politizate și ele,
pentru salvarea unui vis
prăbușit.
Reculeg materia din cer
și o preschimb
în cosmos anesteziat.
Aici, într-un spațiu poetizat,
nici nu ți-ai dori să iradiezi
între glorie și epos.
Așteptîndu-mi întîrziat pașii,
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Comorile
Dragii mei copilași, comorile pe care le-am crescut în ceruri
Astăzi, vă aprind visul în ale voastre inimi,
Bogăția sufletească nu oricine știe a o câștiga,
Ea se obține cu efort, cu ani de studiu și analize,
Se transmite din tata-n fiu, din mamă, ca un ecou,
Prin același tablou,
Și odată câștigată, ea te educă, te faci permanent prosper și fericit,
Așa că, dragi copii, nu uitați să dăruiți cu suflet, tot ce ați primit!
Astăzi, evoluăm, devenim mingii de foc în albul fericirii,
Poveste fără sfârșit pe frontispiciul iubirii.
poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar înțeleptul...
Teoria darwiniană a evoluției concluzionează:
Schimbarea ( sau devenirea ), nu existența, este esența realității.
Iar înțeleptul, familiarizat și impregnat cu acest mare adevăr,
așteaptă calm moartea care, după știința lui, îl va reduce la neființă;
el are informațiile supreme și-n același timp savurează
bucuria cea mai dulce, aceea că omul are privilegiul experienței.
Pentru el sufletul e doar gazda unor atomi; dac-ar fi subiectul
exclusiv al unor mutații invariabile și inexorabile, n-ar mai fi liber;
datorită naturii lor, atomii sunt înzestrați cu o inițiativă autentică,
iar sufletele noastre cu un fel de libertate.
Universul nu este creat de zei; n-a fost creat pentru noi;
a fost, independent, modelat de hazardul întâlnirii unor atomi,
care, încercând fel de fel de combinații,
au fost forțați să se accepte-n forma lor prezentă.
poezie clasică de Henri Bergson din Filozofia poeziei: Geniul lui Lucretius, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără oprire...!
Când sufletul îți plânge, bag de seamă,
Că nimeni și nimic nu-ți este bun...
Trăiești anxietate și în teamă
Și pe alocuri te crezi chiar și nebun...!
Când zâmbetul nu se mai naște pe-a ta față...
În inimă ai cioburi și ești frânt!
Iar viața ta, subțire ca o ață,
Simți că este ca o frunză-n vânt...
Și în final, totul e despre iubire...
Nu te numești om de nu iubești!
Rămâi praf, nisip și amintire
De nu ai depășit ceea ce ești!
Și sunt îndrăgostită și mă doare...
Când dragostea ce-o am nu îmi răspunde,
Când eu o strig, dar a mea chemare
În a sa inimă nu îi pătrunde...
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În altarul poeziei
cumva obosită mă îndrept spre amurg
viața mea afost altar de poezie
lumini ancestrale prin inimă curg
umezind cu rouă iubirea târzie.
n-am trăit zadarnic, am evoluat
iluminarea sufletului o împrospătez
cu lumini angelice, frământ în aluat
maiaua nemuririi să o asimilez.
în colțul meu de rai e pace
emoții albe înfloresc în piept
mă iscălesc pe versuri vivace
de la steaua mea împliniri aștept.
răspândesc în lume gânduri locvace
inspirată zilnic de-un înger înțelept.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La fel ca pe pământ
Înserarea se lasă furată de semne cerești,
stele dispărute se văd luminoase,
cele noi născute încă nu se văd,
Dumnezeul universului lucrează continuu
și ne cheamă să-l înțelegem.
Moartea și viața își împart sarcinile evoluției
la fel ca pe pământ,
noi pășim pe trepte de înălțare spirituală
odată cu timpul care curge firesc
fără să se oprească niciodată.
Lumea de azi m-a făcut să trec pragul iertării
până-n adâncul sufletului viu
cuibărit în oamenii
ce-și poartă pe umeri crucea destinului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paște
Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ș-apoi pășim spășiți, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.
Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaște;
Si-așa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paște...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.
Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forțe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
Să preschimbăm sfârșit, eternul să-l inducem.
Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar "fizici"
Uitând, morala, sufletul, de-a naște...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paște
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Plus de fericire
am învățat din greșeli și am luat
din viață tot ce a fost mai frumos
am cumulat lumini și am evoluat
să am sufletul demn de Isus Hristos.
în clipele de mare detașare am visat
cu reflexii albastre că sunt fică de cer
sentimente romantice mereu m-au temperat
nu m-au lăsat nicicând stingheră să disper.
apelul la credință l-am exersat mereu
ea m-a călăuzit și pe drumuri bizare
triumful iubirii mi la dat Dumnezeu
în ritmuri sonore pe culmi de spendoare.
plusul de fericire este versul meu
răzbate abisul ca magnificul soare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre evoluție și suflet, adresa este: