femei şi independenţă

Rochia roşie

De mică-am spus la toţi şi în tot locul:
Când voi fi mare şi independentă
Voi avea o rochie roşie ca focul,
Cea mai frumoasă şi impertinentă.
O voi purta păşind înalt şi lent
Şi-un domn îndată-o să mă vadă.
Va fi vară - el, delicat şi-atent,
Şi vom aprinde-ntreaga stradă.
Va fi desigur brav şi fin - cu stare,
În loc de ochi având două smaralde,
Cu părul ca nisipu-n soare
Şi buze ce nu pot minţi, de calde.
M-am visat mereu frumoasă şi deşteaptă
Şi onorată de oameni în oraş
Sunt acum femeie pe de-a-ntregul, coaptă.
Şi am rochia din vis – pe umeraş.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocaracterizare poetică

Dacă aş scrie o carte despre mine
Aş numi-o "femeia la pătrat"
Femeia ce cu putere se îndreaptă
Spre cei slabi, neputincioşii, neînţelepti
Femeia ce ascunde durerea
şi tot ea ce va împărtăşi lumina
cu cei neputincioşi,
Femeia ce educă omul la vârste mult prea avansate
Femeia ce stârneşte misterul in lumea noastră
Femeia ce cânta la vioara sufletului tău ascuns
Femeia ce cu inima curată se deschide in orice casă
Şi primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu.
Femeia ce ascunde inima... apoi se plimba prin lumina fermecată
Femeia ce ochii deschide când tu o priveşti in vis
Femeia ce-ti poate tulbura şi visul şi imaginaţia.
Femeia ce ascunde Misterele lumii in inima ei
Femeia ce priveşte lumina şi o poate împarţi cu tine...
Femeia ce prin cuvinte frumoase îţi deschide inima...
Femeia de aici, de acolo, de nicăieri.
Femeia independentă şi mult prea iubitoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El, eu

Pretind ca totul e la fel,
Ma simt intr-un razboi cu mine,
De eu sunt eu, cum pot fi el?
De ce sa mint ca-mi este bine?

Tanjesc dupa emotii moarte
De prin trecut, din amintire,
Dar am si eu ascuns-o parte
Ce nu mai crede in iubire.

Cumva as vrea sa mai iubesc,
Dar am si anumite frici,
Nu le arat si totusi cresc,
Cum naiba s-a ajuns aici?

Am incercat sa nu ma schimb,
Razboi pierdut de la-nceput,

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captură de ecran

În feed aceleaşi
Ştiri de ultimă oră
Nu ştiu ce lansare de gală
A unui autor
Necunoscut
Fragmente din
Filosofii de duzină
Speakeri motivaţionali
Să ne facă
Existenţele
Mai suportabile
Modele
De carieră
Mereu despre
Cum să trişezi
Cum să transformi
În câţiva paşi
Viaţa ta
În ceva rentabil
Să fii într-o poză

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e felul acela de a te numi supravieţuitor

revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închişi găseşti drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuţilor
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schiţând grimase de oboseală ori indiferenţă gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraş peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminţi de aversiunea pentru mirosuri ieşite să-ţi taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperişurile
zbenguiala în pajişte după fluturi şi bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieţii

te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu priveşte în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toţi mulţumeştii la intrarea în lume
ne ţinem de bare ne ţinem de coduri fără maniere
coborâm şi urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se mişte independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoşi am numărat cum se numără oile când n-ai somn

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e felul acela de a te numi supravieţuitor

revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închişi găseşti drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuţilor
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schiţând grimase de oboseală ori indiferenţă gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraş peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminţi de aversiunea pentru mirosuri ieşite să-ţi taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperişurile
zbenguiala în pajişte după fluturi şi bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieţii

te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu priveşte în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toţi mulţumeştii la intrarea în lume
ne ţinem de bare ne ţinem de coduri fără maniere
coborâm şi urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se mişte independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoşi am numărat cum se numără oile când n-ai somn

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era timpul florilor

cu vremea, ai capătat statutul de mare putere.
cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate şi reprezentanţe
iar azi, pe şoseaua dorinţelor mele
îţi trimiţi ochii albaştri ca două mercedesuri spălate proaspăt
cu parbrizele înfulecând frunzişul roz de castani.

ai devenit o mare putere străină.
din zodiac, sateliţii tăi mă fotografiază în mii de poziţii, îmi spionează secreţia insulinei
iau interviuri până şi trusei mele de bărbierit
şi îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul
anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua
pe când în crivăţul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.

de-acum, până şi şoferului tău mă adresez cu efendi
până şi lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete
îi spun da, massa, guleraşului tău cu dantelă
îi croiesc şi agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătraţi de vitrină
vin într-un suflet când lenea ta clopoţeşte...

parcă eşti un păun, cu bucureştiul înfoiat în spatele tău.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peut-être

orice întoarcere în trecut este imorală
îmi amintesc
pajiştea pe care păşteau cei şase viţei de lapte şi tu le mângâiai corniţele
apoi vacile soarelui
împuşcate
două piane aduse în căsuţa din vârful muntelui
de-a-nspinarelea
8 km
pe drumul de arsă piatră pregătit de însuşi beethoven
ca şi cum ar fi trebuind să concerteze ori să-l întâmpine pe napoleon
în amurg
deja vu
din viena fără vină
retrăiesc un trecut profund imoral
prea bine
au dispărut numele noastre scrise pe frasin
sunt amintirea numelui tău
spuneai
şirul tău de vieţi suprapus peste vieţile mele suprapuse
aidoma

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!