fizică şi religie

Măsuracii

ne măsoară distanţa fizică
în biserică cal
cu
lează aura sfinţilor şi lungi
mea nasului de sub mas
că
trebuie opt metri dintre e
noriaşii cei catolici
şi
opt metri dintre cei ortodocşi
în autobuz calculăm distanţa
mănuşii stângi lăsată în staţie
şi
lungimea brichetei zippo
din buzunarul elevului ieşit
din carantină - stă la doi metri de oxigen -
distanţă de colega pe care a sărutat-o a
seară (?!) cu foc, dar focul o
moară virusul calculează
măsuracul cu un telemetru

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grilaj

înconjurată din toate părţile
de gestica
acestor vremuri
în plină filmare a gîndului meu barbar
stau pe un trepied –
ţintă perfectă a corpurilor
de iluminat

un copil cu ochelari
se uită atent
în interiorul meu de adult
aşteaptă un pic de suflet
unul din fier forjat sau măcar din
hîrtie

deşi
imaterialul acesta
necunoscut
folosit în mod eronat
pe post de USB

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre monştrii fizici

Monstruozitatea fizică ne-apropie
şi nu ne-ndepărtează decât ce se ascunde-n noi,
ce rău aduce un copil născut cu păr pe faţă?
Dar ciclopii? Un ied cu două capete?
Mai rea e o minciună. Centaurii erau mai înţelepţi
Decât atâţia fanfaroni bipezi.
Bieţii siamezi emoţionează lumea,
Dar omul rău, duplicitar?
Ne-amuză peştii şi balenele – giganţi,
Mai mult decât un bogătan ce nu mai poate
Încăpea în piele şi în ogradă şi-n oraş şi-n ţară.
Ce mult îl admirăm pe Hyeronimus Bosch,
Pe bijutierii prozei, pe poeţi, ei ce scornesc minuni,
Sunt monştrii sacri.
Iubiţi pe monştrii fizici, Divinitatea i-a creat,
Ne pune la-ncercare, strămoşul nostru nu a fost hermafrodit?

poezie de Boris Marian Mehr (11 februarie 2013)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelia după Marin

La început lui dumnezeU îi era frică de întuneric
şi gândul că această situaţie ar putea fi psihanalizabilă
nu-i dădea pace.
Şi dUhul sfânt se plimba singur pe deasupra apelor,
dar nu vedea mare lucru.

– Să fie nişte lumină, avu un impuls creatorUL propriului
sfânT întuneric. Şi veni lumină.
Pământul îşi scoase sexul din apă şi se întoarse ruşinat
cu spatele. Atunci apele se despărţiră de uscat.

Şi dUhul sfânT îi spuse lui dumnezeU că nu este
ştiinţific ceea ce a făcut.
Atunci domnUL inventă simultan fizica
şi psihica cuantică.

Într-un târziu porumbelul nostru plecă dezgustat
de faptul că şarpele îi şoptise la ureche că nişte
vietăţi ipocrite vor face din el doar simbolul păcii.
Într-un colţ al creaţiei Marin îşi bea liniştit cafeaua

[...] Citeşte tot

poezie de Petrişor Militaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bisturiu

Inveterat de adâncimi precise
de secţiune sigură,
fără greşeli,
sau tremurări de mână
absolut interzise,
ce ar putea tăia o vână
ce picură,
stoarsă prin mişeleli.

Un scalpel
mai cadaveric spus
la lama ucigaşă
intronizată aşa de un mânuitor
ce nu s-atinge singur,
un... mântuitor
sus pus,
învăţăcel...
cu cursuri ce-a făcut acasă.

Un blestemat

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină de soare şi trist

Îmi părea că narcisele toate înfloriseră că
pe jos se întinseseră drumuri de fizică veche
şi de ceai
lor!
însă nu înţelegeau înflorirea peste toate păcii pomilor dintâi
poate pomii nu mai sunt
şi
Adam e prea vechi
şi Eva de mult s-a-învechit
care pace care pace dumnezeul tău nu e nicăieri
în pieile noastre de animal în peşterile acelea vechi
se vorbea despre un soare străvechi şi însemne rupestre doborâte
de timp
şi
uitare
nedrept
ieşeam afară cu tine şi mă deznodam de trecut
pesemne dumnezeu începuse înainte de peşteri
se arătase cu mult dinainte însă noi nu L-am ştiut
vieţuieşte dintotdeauna în cer

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva ore de delir

În liniştitele mele zile uneori,
lentile imaginare mă zgârie rareori,
precum spinii trandafirilor în zori.
O lentă mişcare ne-a purtat
unul lângă altul şi ne-a-ngemănat nepremeditat.
Braţele-ţi puternice mă strângeau
ca şi cum lăsându-mă să plec,
raţiunea vieţii tu pierdeai
cum peştii îşi pierd viaţa-n lacul sec.
Ca o noapte întunecată în care mă pierdeam
erau ochii tăi negri când pe ai mei întâlneau.
E vie încă amintirea sărutărilor tale,
ale buzelor aspre ca lutul din vale,
a limbii tale dulci ce gura-mi explora,
furându-mi oxigenul tot
şi inima-mi în imponderabilitate apoi lăsa.
Fiecare geamăt ai dus cu tine,
picaturi de sudoare cu sărutări ai uscat,
orice mică palpitaţie ai căutat şi cu tine ai luat,
fără respiraţie şi speranţă de viaţă m-ai lăsat.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frântură din filonul sufletului meu

Mângâiată de razele binefăcătoare ale soarelui matinal
înconjurată de pacea râvnită de firea omenească
şi de miresmele florilor multicolore din jurul meu
care înfloresc mai frumos atunci când sunt fericită
deranjată plăcut de gunguritul agitat al rândunicilor
care dau lecţii intensive puişorilor
pregătindu-i pentru prima lor călătorie înspre tările calde
privesc cerul invocând Divinitatea
în primul rand pentru ocrotirea celor năpăstuiţi de soartă
apoi pentru a-i mulţumi şi a-i spune
că binecuvântez din toată fiinţa mea viaţa
cu toate miracolele ei enigmatice
a căror stopuri nu cred că sunt întâmplătoare.

Sorb liniştită din cafeaua fierbinte
cu acea aromă dulce amăruie
care îmbată primele simţuri ale dimineţii
şi deschide porţile zilelor pe un ton prietenesc
şi mă frământă gândul
cum să fiu recunoscătoare sorţii

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (6 iulie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Mönchsberg (Pe dealul Călugărului)

Unde umbra ulmilor tomnatici pe cărări tocite cade,
Departe de colibele pline de frunze ciobani dormind,
Mereu urmează frigul întunecata siluetă a călătorului

Peste osificatul podeţ, glasul de zambile ale tânărului,
Încet povestind legendele uitate ale pădurii,
Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui.

Deci atinge un verde sărac genunchii străinului,
Fosilizatul căpătâi;
Mai aproape susură albastrul izvor al tânguirii femeilor.

Comentarii

Mönchsberg (cel mai înalt punct la 508 m deasupra nivelului mării) este un deal din Salzburg (Austria), care formează panorama oraşului cu spatele său alungit.
Mönchsberg a fost numit după călugării din mănăstirea benedictină Sf. Petru.
O poezie iritantă, scrisă în septembrie / octombrie 1913, care pare destul de clară în titlu, care numeşte un loc, care este în mod clar de înţeles, Mönchsberg lângă Salzburg unde Trakl a poposit des. Dar tocmai în contextul acestei concreteţi, Trakl ne confruntă cu o mulţime de enigme care sunt greu de interpretat. Limbajul devine tensionat la maxim, înţelesurile încep să plutească acolo unde se arată mai subtil.
Să luăm, de exemplu, al treilea vers al celei de-a doua strofe: "Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui". Avem de a face aici cu o elipsă: "Mai blând un sălbatic..."? Sau cu o elipsă a lui "încet povestind..." – referindu-se la verbul versului dinainte? Sau chiar de la "Mai blând... urmează frigul întunecata siluetă..." – referindu-se indirect la verbul celui de-al treilea vers din prima strofă (urmează)?

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!