Poezii despre frică și imposibilitate
poezii despre frică și imposibilitate.
Fluviul nu mai poate curge înapoi
Se spune că înainte de a intra în mare
fluviul tremură de frică.
El privește înapoi spre calea pe care a străbătut-o
începând încă din piscurile muntelui,
lungul drum întortocheat traversând păduri și sate.
Iar în fața lui
vede un ocean atât de vast
în care, odată intrat,
ai senzația că vei dispărea pentru totdeauna.
Dar nu există o altă alternativă.
Fluviul nu mai poate curge înapoi.
Nimeni nu poate.
Așa ceva este imposibil în realitatea acestei lumi.
El trebuie să-și asume riscul
și să intre în ocean,
numai astfel teama va dispărea,
pentru că acolo fluviul va afla
[...] Citește tot
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngheț
E liniște, de-o vreme-ncoa mi-ai înghețat în vene.
N-aș fi crezut că vom putea trăi acest îngheț...
Dar ne obligă, din păcate, frigul ce se-așterne
Pe neputința dintre noi, născută din dispreț...
E-atâta ger în noi, cât nu a încăput în nicio iarnă
Ce și-a permis vreodată să se-abată peste lume.
De mult ne ninge-n suflete și... încă toarnă,
Atât de mult, că-n noi nu se mai văd nici urme...
Este un azi ce ieri părea un imposibil răspicat,
Doar o poveste născocită din prea multe frici.
Nu mai ești tu, dar nici nu te-am uitat...
Ci doar am renunțat să te mai caut printre cicatrici.
Fără să vrem, am devenit doi bulgări de zăpadă,
N-ai spune c-am jucat cândva și rol de soare.
Tot ce-am clădit prin flacără a devenit povară...
Ne-a înghețat o lume-ntreagă la picioare.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (22 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cavalerul de Bâte (Sonet Tarot)
Ești îngâmfat și de nimic n-ai teamă,
Te crezi atrăgător, irezistibil,
La ce zic alții nici nu bagi de seamă
Fiindcă nimic nu-ți pare imposibil.
Nu stai pe loc, ci îți dorești schimbarea,
Că-n vene-ți curge sângele fierbinte,
Îți place riscul, îți asculți chemarea,
Privești cutezător doar înainte.
Însă atunci când te aprinzi prea iute,
Devii nesăbuit, gelos, nemernic,
Te cerți și spui cuvinte neplăcute
Și astfel vrei s-arăți că ești puternic.
Dar focul mic, care stăpân nu are,
Poate s-aprindă o pădure mare.
poezie de Octavian Cocoș (15 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strategi
Copacii
s-au trezit sub păsări tăcute.
Este strategia pădurii,
diluată în genele timpului.
Nici un potop nu este veșnic;
unele flori știu să plutească
mai mult de patruzeci de zile în frică.
Nici un foc nu egalează lumina unei semințe;
Există rădăcini legate de imposibil.
După ultimul suspin, gura,
crisalida emancipată,
deschide cuvântul ei cel mai bun
și în vânt se întoarce pentru totdeauna.
Nimeni nu poate nimic fără poezie sau pădure;
corpul este doar o alegorie a lui Dumnezeu.
Precum copacii,
planând cu cel mai albastru dintre instincte
sufletele
se trezesc sub poeți tăcuți.
poezie de Miguel Cortes Gutierrez din Din poezia Americii Latine (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am unit cu tăcerea
cum se unesc toți nefericiții acestei lumi
își pun cătușe la mâini
și zac în balta neputinței
nu
nu-mi spune că e imposibil
să trăiești într-o poveste
și să guști un adevăr
chiar și pe jumătate
nu-mi spune nimic
renunță la gânduri
lasă-le suspendate
cum faci mereu
dar eu te-aș scrie cu atâta poftă
în toate secundele ce mi-au mai rămas
și lumea ar gusta din această minune
numită
tu
ne-am unit cu tăcerea
[...] Citește tot
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu e dulce fără sare
Într-o lume mult prea rece,
Se topesc cuburi de gheață,
Nepăsarea parcă trece
Când iubirea le dezgheață
Și încet apar izvoare,
Curg albastre, cristaline,
Apa limpede nu doare,
Ci ne face foarte bine
Devenim perechi iubire,
Ce scurtăm chiar infinitul,
Ne găsim parcă menire
În iubita și iubitul
Nu-i ușor, nici imposibil,
Căutări, decepții, teamă,
Însă totu-i reversibil
Dacă dragostea ne cheamă
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Petale de lalele
acum, cand petale de lalele-ncep sa cada,
acum, cand ochii mei in ochii tai incep sa vada
si-albastrul cerului e ideal in soare,
las gandurile tale in mintea mea tresare;
e greu sa fii perfect, cand nici nu esti,
e greu sa simti ca mori, cand tu traiesti,
dar totusi lasa-te purtat de mana sortii
si nu da prada trupul tau in cupa mortii;
a mai cazut inc-o petala... mai sunt trei,
ins-a fi bun nu-i imposibil daca vrei.
simt cum parca pleoapele-mi sunt grele
asa cum sunt aceste petale de lalele,
ce se deschid uitandu-se la soare
si cad duse de vant pe cand laleaua moare.
simt cum ma cuprinde un val far de culoare,
te-apropi-ncet de mine, ce simt in suflet, oare?
dormim imbratisati far a ne da seama
unde suntem sau cat e ceasul, caci ne-a murit si teama;
petalele se-nchid si totu-i clar- se face noapte...
pacat ca maine-n zori au sa lipseasca toate.
poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt de ajuns, și clopote și aripi
dacă trebuie să scrii e ca să nu stea mâna celor nouă ursitoare
la lumina unei lămpi se prefigurează în mișcare umbre
dar tu nu mai auzi
să repeți după mine cuvântul Dumnezeu e imposibil
un ocean în care plutește tăcerea aduce la țărm vietăți ce au murit odată
sufletul îngheață mai repede chiar decât ai aprinde farul lumină
să inspiri prin fular temperaturile scăzute
și nici atunci să nu poți bloca adevărul de la un capăt la altul
ai învățat că echilibrul se află în bătăile neregulate ale inimii
care te cuprinde dintr-o singură mișcare
care te însoțește pe celălalt mal și scoți prin ochi și oase cele mai negre temeri
le arunci prin crăpătura ușii celor nouă ursitoare
chiar înainte de începerea unei spovedanii
îngenunchezi lângă icoană
poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sentimente autiste
iubirea ta are tricolorul dezlegat
este ruptă din țara cu lanuri nesecerate
ca un guvid ce este întins peste pietre
rotund insipid temător de arșiță
tu nu ai momente de respiro
pajura inimii tale cade mereu drept
iar eu nătângă și domoală
mă lovesc cu capul de inerții și refulări
printre miile de cărți ale dragostei
până și murgul corăbier xerocopiază banda vieții
iar mie îmi este imposibil să ignor cutezanța carcaselor
ce se îndrăgostesc o! se îndrăgostesc
așezate pe ruinele inimii mele-didonă
parcă ieri zalele anotimpurilor miroseau a vivaldi
tu mesteci melasă stupid și te injosești
ești pervers în ideologia asta no love
dar recunoști că femeile sunt zornăitoare
[...] Citește tot
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărata esență de viață
A fost odată un visător
care era cu gandul
în altfel de lume!
El prefera să trăiască
cu cărțile lui Sheakspeare,
ca un copil, căruia îi plăceau
filme clasice și desene animate,
care i-au rămas în inimă!
Dar acestea sunt vise
aproape toate imposibile.
El a fost și în căutarea
unor vise, în care banii
nu au importanță
și oricum el voia o lume
în care să fie liber,
să-și urmeze pasiunea sa,
fără frică, fără resentimente.
O lume în care nu există umilință,
ci acceptare,
adevărata esență.
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (10 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre frică și imposibilitate, adresa este: