frică şi instinct

Lup singuratic

Sunt hăituit de singura teamă,
foamea din iernile geroase.
Pădurea-i din ce în mai rară şi mai potrivnică,
urletul este nemângâiat de lună,
în gură, frigul clănţăne-ntre dinţi bătrâni,
din instinct adulmec miros de pradă
şi nu văd nicio urmă.

Mă mişc singuratic şi slăbit
de nopţile pierdute pe cărări întunecoase
fără niciun obol,
fără noroc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţinul unei mici flăcări

joc moartea pe degete
cu un descântec
intru în transă şi-mi induc nefiinţa

închid în cerc patimile şi suferinţele
teama mă face să rămân în afară
şi nu mă plâng

poate instinctul de a trăi
urcă forţat timpul prin sânge
fulgere de viaţă

neliniştea se scurge într-o tăcere
de piatră zidită-n cetatea
pe care o cuceresc

prea multă cruzime şi nepăsare
Doamne, schimbă destinul ori legea
prin care murim

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul vârstei

E ziua când se răzleţesc arborii
orele cad din ei pe drumuri
şi o fată se rătăceşte speriată,
îi cresc prea repede sânii.

Fântânile o aşteptă să-i ude buzele
şi de emoţie se zbate între fior şi tăcere;
obosită de puritate împarte un surâs auster
şi trece podul vârstei dincolo de râu.

Când trec pe arcul genelor ei şi cobor
cu aripile lipite de corp, fără mâini,
apele râului se urcă în sălcii
şi ne lovesc cu chemări către mal
unde am să-mi destăinui teama.

E ceva dureros în liniştea interioară,
un instinct fără cădere,
un refuz în simţuri, o neîmplinire

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapidarium

ce ne-a rămas?
pământul pe care călcăm în vârful picioarelor
de teamă să nu trezim vârcolacii adâncurilor
cu ochi de lavă
aerul pe care îl respirăm din instinct
deşi ne preface în cenuşii stalagmite
zi după zi în timp ce tăcem
ici colo câte o inimă scăpată vie
din măcelul în paşi de vals.
încălziţi-vă la lumânările de paşti
inocenţilor vinovaţi
amintiţi-vă ziua de mâine
imaginaţi-vă ziua de ieri
ridicaţi din colb piatra lunii
apoi aruncaţi-o înspre fruntea
cerbului fermecat şi nemuritor
orbilor.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnetism poetic

m-am născut în lumea plină de talente
opere de artă dezgheaţă tentaţii
muzica şi versul sunt iubiri latente
afinităţi mirabile asediază spaţii.

întâlnirea mea cu fericirea e poem
adâncimea luminii mi-au dat-o poeţii
au aripi de înger şi cu ei nu mă tem
c-am să mă rătăcesc în negura ceţii.

un magnetism poetic mirabil mă leagă
de Luceafărul iubirii universale
iubesc în mers amprentand lumea largă
cu amintiri cu vise cu doruri magistrale.

în fond instinctiv lumea îmi e dragă
cu vocile inimilor în acorduri corale.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ar mai trebui şi trăită

din când în când
printre griji şi nevoi
etichete şi principii
platforme program
promisiuni
am putea renunţa la aşa trebuie
sau la aşa e decent
mi-ar plăcea să fiu indecent cu tine
să te iubesc animalic
iar tu să te supui instinctului
să mă consumi cu patimă
fără mic dejun sau cină romantică
doar cu un amestec de teamă
şi cu mult păcat
apoi
precum o ultimă îmbrăţişare
mă revolt
te topesc
te amestec în mine
ori vrei să mă porţi tu

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strategi

Copacii
s-au trezit sub păsări tăcute.
Este strategia pădurii,
diluată în genele timpului.
Nici un potop nu este veşnic;
unele flori ştiu să plutească
mai mult de patruzeci de zile în frică.
Nici un foc nu egalează lumina unei seminţe;
Există rădăcini legate de imposibil.
După ultimul suspin, gura,
crisalida emancipată,
deschide cuvântul ei cel mai bun
şi în vânt se întoarce pentru totdeauna.
Nimeni nu poate nimic fără poezie sau pădure;
corpul este doar o alegorie a lui Dumnezeu.
Precum copacii,
planând cu cel mai albastru dintre instincte
sufletele
se trezesc sub poeţi tăcuţi.

poezie de Miguel Cortes Gutierrez din Din poezia Americii Latine (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război civil

Zadarnic raţiunea-mi se revoltă,

Şi mă sfărâmă-n sute de bucăţi;

Când stivui a instinctului recoltă,

Mă zbat sub munte de prejudecăţi...

Eu ştiu că viaţa-i crudă şi haină,

Când oropseşte câte-un biet destin,

Că oropsitul n-are nici o vină,

Dar mi-e, în suflet, cupă cu venin...

Un prunc cu cod imun deficitar,

Eu ştiu că nu-i prilej de-ameninţare;

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cincea scrisoare a îngerului

scuipi un"Tatăl nostru" în viteză
ieşind din lift
aripile mele prinse în uşa blocului
trântită de tine
se scutură de pene
câteva cad pe umărul tău
lângă mătreaţă
cu vocea inocentă a unui copil
îţi şoptesc:
te vei întoarce în casa
şi în patul tău
toate rolurile tale
şerpuindu-se printre spasmele musculare
noaptea
în somn
te vor bântui
în braţele fricii vei ţine lumânări aprinse
căutând în locurile întunecate din boscheţii subconştientului
un
Tu

[...] Citeşte tot

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul mării

Marea-l va izbi mereu cu valurile,
dar coastele lui albe de piatră spălată
călărind pe pânzele spumei
sau pe hula de fund, sau pe talazurile
cu-albatroşi

sunt ale unui om încăpăţânat.
El cheamă furtuna, el
trăieşte din ea! Instinct
cu temeri care nu sunt temeri,
ci ghimpii extazului,
o licoare secretă, un foc
care-i inflamează sângele
până când acesta devine-atât de rece
încât stâncile par să sară în mare,
şi nu marea să le îmbrăţişeze. Ele se-avântă
spre larg pentru a prinde navele
sau chiar cerul care
se apleacă spre-a fi sfâşiat.
Acestora el le strigă,

[...] Citeşte tot

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!