gânduri şi intimitate

Intimitate

Eu sunt mama-ngrijorată
Tu copilul alintat
Ţi-este faţa-mbujorată
Oare-ai plâns sau ai cântat?...

Mamă?... Nu!... Tu eşti aleasă
Ani în braţe să te strâng...
Eu aş vrea să-mi fii mireasă...
Şi-acum pot să cânt... să plâng?

Mireasă?... Ooo!.. Frumos nume!...
Dar e greu în gând să-l strângi
Vrei să fugi cu mine-n lume?...
Cântă!... Eu nu vreau să plângi.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i liniştea?

Linişte nu am de când
Eşti prezentă-n viaţa mea,
Oare te voi păstra aşa în gând
Nu te voi uita cândva.

Tu mă-nsoţeşti oriunde
Eternă, unde sunt şi eu,
Mireasmă dulce, fascinante unde
Intimitate blândă eşti mereu.

Hoinar gândul nu mai umblă
Ascuns ca altă dată, nu ştiu cui,
Inima mi-e iarăşi plină
De limpezimea ochilor căprui.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri ascunse

De stăm să medităm în treacăt,
Omul ascunde multe sub un lacăt,
O siguranţă vrea să aibă-n minte,
Deşi nimic nu duce în morminte.

Imaginea-i impune o prestanţă,
În jurul lui observă ignoranţă,
Intimitatea nu-i stă în cuvinte,
Romantic este, dar nu se dezminte.

Misterul conştiinţei stă pitit în gând,
Posesiv, discerne ca omul flămând,
Iar gura poate încuia cu cheia,
Până rezolvarea aprinde scânteia.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darurile primăverii

Mi-au înflorit magnolii în suflet,
negrul gândurilor pierzându-se
în depărtări şi s-a spulberat
precum colbul depus pe-o ladă de zestre.

Bobocii coloraţi în mov şi alb
stau să-şi impună existenţa
în natura vieţii,
razele de soare mângâindu-le
cămaşa ce aşteaptă să se destrame
în petale pline cu iubire.

Magnolia este magnifică,
dar parfumul e ca un diamant strălucitor
cu cele mai multe carate,
ce dă o intimitate iubiţilor profunzi.

Frumuseţe, culoare, iubire sălbatică,
captivantă, când o priveşti parcă....
ai avea nişte gânduri ascunse;

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Mândru din Aproape de cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie

Simt iar că mai îmi pierd din mine, ca într-o ablaţie
de proprietate,
mă las indus în pierderea de-a mea intimitate,
până la moarte aproape, de se cere, înamorat pân' la halucinaţie.

Nici nu mai ştiu de-mi mai păstrez conştiinţa, îs ca o epilepsie,
un spasm de gânduri, minte,
parcă curg iar înspre gol de noi pupile, în adânc fierbinte
şi moale mă revărs, tot stors, mă încânt de cea mai gravă maladie...

O fi posibil, cum se zice, dragoste să fie?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omologul tău

Mimând veacurile la rând
Voi căuta omolog pe înţeles
Departe pe creasta infinitului
Schimbarea de sens din mers
La răscruce de contemplaţii
Ar impune vocaţia zămislirii
Lacrima intimităţii va naşte
Un stol de clipe reversibile
În transparenţa nemărginirii
Deşteptând lumina sângerândă
Maşinăria timpului prolific
Reapare în aură libertină
Pare că-i o adiere onirică
Printre aspiraţii platonice
Trecere fugitivă în revistă
Convocând parada miturilor
În ritmuri răscolite de uimire
Visul poate fi omologul tău
Reveria ar fi omologul nostru
Idealuri implementate la capete

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (17 iunie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

S-au prins cuvintele, seminţe de înfloriri,
de catapeteasma inimii.
Au izbucnit în altarul timpului cu înflorirea rugăciunii,
alchimist pentru bobocii tăcuţi ai palmelor universului.
S-au înlănţuit ca prinse în horă.
Zglobii se avântă în faţă şi în spate,
dincolo de chipul dimineţii, solie luminii, aprinzănd farul gândurilor.
E un sărut lipit de cerul clipelor,
cu dor de sfinţenia vieţii.
Din ele se întrupează culoarea amintirii,
din ele se nasc bănuielile de creştere
pentru spicele înscăunate de cinstea virtuţilor.
Au răsărit cuvintele, fluturi, de pipăit sufletul iubirii.
Miros a mosc şi a scorţişoară, a casă de trecut pragul cu talpile goale
pentru împărtăşirea din intimitatea aerului.
S-au aprins feţele lor visătoare,
s-au învăluit de ghicitorile purpurii ale rătăcirii prin sine,
în căutarea locului de ascultat pulsul vremii.
Îşi schimbă vestimentaţia, se gătesc de primenirea anilor
cu îndreptări de secunde pe axa conectării la izvor.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir (27 septembrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect... la persoana a doua

Ce pun mai întâi, cu literă mare?
"Tu",
cu siguranţă
şi nu
mint... că m-am pus la încercare
şi eu, de unul singur, n-am nicio importanţă...

şi sunt tot derivaţii, antonime
legate,
precum "Ţi" e,
ce înseamnă că toţi, sau că toate,
ca celelalte, zise ale mele... îs anonime,
ce le port scrise-n palme, ca pe-o chiromanţie...

plus gând, ce e-n etern preocupat
de "Tine"
sfâşietor,
de amintirile de bine
neîncetat,
până la paradox... şi nelipsită şi tot mor de dor!...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul valurilor

Întind gândul, îmbrăţişare,
aşa cum întind mâna după fructul oprit de faţa împărătească
ce a repartizat fiecăruia câte o bucată de cer,
câte o haină de îmbrăcat eternitatea cu pipăitul stărilor,
câte un umeraş pe care să îşi pună intimitatea,
să prindă şi să desprindă nasturii cuvintelor,
martori ai deschiderii şi închiderii şifonierului inimii.
Întind gândul, atingere măiastră,
mai mult decât ar putea chiar palmele,
tortiţe de prins darul vieţii,
gata de muzica fiinţării,
gata de eliberări, planări în aerul viselor.
Sedusă de muza, alchimist,
ce schimbă în zbor dorul pescăruşului,
leg şi dezleg şiretul de care atârnă înfăţişarea întinsului.
Ca dintr-o peşteră, scot capul în gura pădurii de simboluri,
mă întind, maree,
să îmi descopăr prelungirea în rezonanţa undelor.
Artistă fără pereche, marea îmi răspunde în poemul valurilor.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinonim de-o gară

E gara sinonim cu nostalgie;
de la plecări pe linii paralele
pierdute-ntr-un refren de şine!... Melodie
stinsă-n vagon-lit, în negrele cafele?!

E gara sinonim de aşteptare;
de unul singur, lângă ceasul de peron,
cu pumnul umed strâns pe un buchet cu lăcrămioare
şi gândul dus, doar tresărind la megafon?!

E gara sinonim de-un rendez-vous;
secret de-o viaţă între două curse,
grăbind intimitatea, dumneata la tu!...
Cerşind întârzieri minutelor nescurse?!

E gara sinonim de aventuri
înflăcărate pe-un traseu de două halte,
cu inima-ntre două partituri;
rutina molcomă şi drogul... s-o tresalte?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!