gramatică şi viaţă

Gramatica vieţii

Eu trăiesc murind,
Tu murind, trăieşti.
El trăieşte murind,
Ea murind, trăieşte.
Noi trăim murind,
Voi murind, trăiţi.
Ei trăiesc murind,
Ele murind, trăiesc.
alt fel spus,
Eu trăiesc murind,
Tu murind, trăieşti.
El trăieşte ca mine,
Ea moare ca tine.
Noi trăim murind,
Voi murind, trăiţi.
Ei trăiesc ca noi,
Ele mor ca voi.
Toţi trăim murind.
Lumea murind, trăieşte.
În tot ce zările cuprind

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (19 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gramatica noastră

În propoziţia noastră
sunt predicatul tău de iubire,
frumoasa mea...
În propoziţia noastră,
tu eşti subiectul
dorinţelor mele nebune,
eşti comparaţia cu restul Universului,
cu tine câştigătoare,
eşti adjectivul neinventat încă
al dragostei mele de tine,
cu toate dorurile,
cu toate simţurile,
cu toate trăirile dintre noi,
eşti metafora amorului absolut...
Haide, iubita mea,
printre conjuncţii şi disjuncţii
să ne trăim interjecţiile frumos!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Comnena

În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena îşi deplânge soarta de văduvă.

Sufletul ei e ameţitt. "Şi râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viaţa ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă şi până la sfâşierea sufletului."

Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambiţioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufaşă a avut doar o dorinţă pătimaşă
(deşi ea nu va recunoaşte asta) pe care n-a reuşit,
în ciuda tuturor dexterităţilor ei, să şi-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăţia i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.

* Alexiada – valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 – 1153, una din personalităţile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipitor de sine...

Sunt acel teoretician a fericirii
a cărui teorie foloseşte lumii
şi nicidecum mie...

Poezia mea e o terapeutică pură
pentru alţii, nu şi pentru neantul
din inima mea.

Prin ea, am eliberat oamenii
de frica de moarte şi de viaţă,
iar pe domnişoare –
de tulburările sufletului,
de stupiditate, de resemnare,
de prejudecăţile virginităţii şi
de prăpastia necunoaşterii gramaticii
limbii române...

Sunt un risipitor de sine
înduioşat de soarta aproapelui
şi departelui meu...

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta cu prostia

Nu-mi mai suport contemporanii
Sunt primitivi şi egoişti
Nici nu le mai vorbesc, cu anii
Eu sunt solist – ei sunt corişti.

Eu am un ideal în viaţă
Foc viu, ce arde-n sanctuar
Nu sunt egal cu o paiaţă
Care trăieşte în zadar.

Mă uit la forfota aceasta
De trepăduşi şi de pigmei
Ah, Doamne, de ce-mi dai năpasta
Să-mpart acelaşi timp cu ei?

Prostia lor mă doare fizic
Fac palpitaţii, mă sufoc
Tuşesc mai rău decât un ftizic
Când proştii ies pe primul loc.

[...] Citeşte tot

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (16 iulie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un puzzle 2

sunt zile în care cu greu te recunoşti
întorci privirea şi prezentul este atât de departe...

ce vor ceilalţi? ce tot vor? cu tine vorbesc?

şi ce simplu ar fi să te poţi aduna
cu un simplu gest igienic
cu o banală corectură ‘intensitate-luminozitate'
cu un retuş / cu un lavaj...

! dar nu-nu, nici tristeţea / nici singurătăţile nu ies la spălat!

puzzle-ul se rezolvă spontan / aproape intuitiv
dintr-un instinct al vieţii
din voinţa oarbă de a continua

ca de veşmântul perfect te laşi invadat de iubire
şi crezi până când nu mai rămâne nimic
din anosta inchiziţie gramaticală:
în loc să înveţi concordanţa temporală

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gramatica iubirii...

Te-aş mângâia iubire
de aş avea motiv
Te-aş săruta pe braţe
da-mi eşti doar substantiv...

N-am prea avut eu parte
de mângâieri încât
Ai fost, eşti pentru mine
doar predicat şi-atât...

Ţi-am fost întreaga viaţă
şi rob şi sclav şi şerb
N-a meritat iubire
te simt ca un adverb...

N-am ascultat de mine
iertarea-i laitmotiv
Tu-ai profitat de asta
eşti doar un adjectiv...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigoni- clasificare (I)

Am plănuit să scriu, de multă vreme
Despre poeţi ca mine, epigoni
Cu hipofize pline de hormoni,
De o diversitate mare-ntre extreme...

După criteriul de "normalitate"
Sunt epigonii tipici şi atipici
Sunt cei specifici şi cei nespecifici,
Cei infantili şi cei cu duritate...

Sunt epigoni ce caută doar lauri,
Adulatori să le cate în coarne,
Şi scara de valori să o răstoarne
Să fie promovaţi aşa, ca tauri...

Sunt epigoni ce-ncearcă să trăiască
Din scriituri subţiri precum o aţă
Fără vreo consistenţă, fără viaţă
Tot malaxând cuvinte, arsă iască...

[...] Citeşte tot

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula fluturelui ziarist

Omida, dar o... masculină,
(Fiind gramatica haină,
S-admită genul masculin
Pentru o "ea" în sens divin),
Ca jurnalistă... (cer iertare),
Ca jurnalist, pe-o creangă mare,
Săracă însă-n frunze multe,
Omidul (ea) vrând să-l asculte
Toţi cei ce ascultau, normal,
Opinii doar în vizual,
Aflând că un gândac de jos,
Tot ziarist, a tras folos,
Intrând într-un partid să-i fie
Mai bine-n viaţă pe vecie,
A spus, ritos, cu voce tare:
"Cu cât mai prost eşti, prin urmare,
Mai imoral, linguşitor,
Mai grobian şi trădător
Ca gazetar şi curvă chiar,
Corupt, lucrând la un ziar,

[...] Citeşte tot

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie de istorie

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Ţară şi o Limbă şi un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moşii mei
Că din ei răsare pâinea şi prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morţii mei se-aşează
Limba nu ne mai e limbă, ţara nu mai este trează
Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii şi să venerăm partide
Cum să cântărim istoria şi s-o vindem pe bucăţi
Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi
Pe Vlad Ţepeş cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învaţă idioţii că Bălcescu a fost laş
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaş
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimţiţi cât să-şi permită a ne ponegri eroii?
Nişte dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n faţă ca pe legi adevărate
Bieţi defăimători de stirpe, lacomi si periculoşi
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoşi?

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!