Poezii despre hibernare și iubire
poezii despre hibernare și iubire.
Fericirea de Dragobete (sonet iubirii legendare)
FERICIREA DE DRAGOBETE
(sonet iubirii legendare)
De Dragobete m-am împrietenit
Cu fericirea, pe-o rază de Soare,
Ce își stingea iubirea în izvoare,
Să-și aline dor de codrul înverzit.
Din raza lui am primit sărutare,
Să-i simt tandrețea, când m-a ademenit
Cu dorul de Năvalnic înmugurit
În ghioceii treziți din hibernare.
Îmbrățișați am alergat prin iarbă
Și ne-am prins cu Primăvara în horă,
Cu ochi de timp, legenda să ne soarbă.
Ne-am ascuns iubirea în metaforă,
Cu harul clipei de dragoste oarbă,
În amor legendar a fi martoră.
[...] Citește tot
sonet de Maria Filipoiu (24 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veselie primăvară
După lunga hibernare
Apar primii ghiocei
Fața aurie lucitoare
Împrăștie norii grei
Soarele iese din mare
Razele-i toate gălbui
Sărută stropii de sare
Cer turcoaz albăstrui
Simfonia primaverii
Cu parfum îmbietor
Aprinde lumina serii
Timpul e inventator
Roșul iubirii din lalele
Fluturii învie zboară
Narcise albe la soare
Veselie primăvară
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
de mic mi-au plăcut soarele
lumina tăioasă și umbrele nete pe asfalt
deși sînt mort după bacovia
noaptea doar hibernez cu ochii larg deschiși
cu toate că a hiberna
nu aduce vreo iarnă
ci doar răcirea trupului meu
și mă lipesc de somnul tău brusc
să-ți simt curgerea sîngelui prin tălpi
și-a durerii prin oase
te trezești și mă întrebi de ce te iubesc
iar eu
decupez flori incerte din aerul camerei
să-ți pun împrejuru-ți
ca să nu mai tresari
ca și cum te-ar înjunghia visele
poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul primăverii
Râurește vremea fără de tăgadă
Peste natura ieșită din hibernare
Ce, după armistițiul de zăpadă,
Se pregătește iar de sărbătoare.
Soldații iernii cad în ambuscadă,
În războiul exploziv de culoare,
Dar vremea curge fără de tăgadă
Peste natura ieșită din hibernare.
Soarele trimite salve-n canonadă
Iubirea și speranța iau amploare...
Păsările juruiesc întruna-n serenadă
Prin livezile cu frunțile în floare.
Bucură-te, acum, inimă iubitoare,
Căci vremea râurește fărꞌ de tăgadă!
rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trandafiri crescuți în icoane
Se scutură apusul în inima mea,
Fructele lui sunt nasturi de șoapte,
Îmi închid cămașa la gât cu o stea,
Mă zbat în spectacol de noapte.
Gura lumii soarbe zaț de cafea,
Ghicitori descriu frumos preaplinul:
Eu sunt eu, tu, și tu, ești cineva,
S-a înhumat în demiurg destinul.
Acum vocalizezi în toamna lungă
Aducând licoare amăgirii mele,
Canalii perfide se adună-n strungă
Să sugă lapte covăsit de stele.
Trufașii îngeri locuiesc mai sus
De cripta hibernării in balcoane
Unde tu, iubire, surâzător ai pus
Trandafiri să crească în icoane.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există scuză-n lume...
Frumusețea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdității, printre semeni, nu pici teste
Și, în loc să adâncești golu'-n tine și în lume,
Tu, din viață, prin iubire, reușești să-ți faci un nume.
Ăsta-i drumul care duce spre lumina dezrobirii,
Singurul care te-ntoarce de pe calea rătăcirii:
Bunătatea, simplitatea, dragostea, credința, zelul
De-a te rupe din mulțime, nemuririi-ai urma țelul.
Restul sunt doar aparențe, amăgiri alambicate
Și făcute să îi pună sufletului bețe-n roate.
Nu-i nici pe departe viața cum o vede omul care,
S-a lăsat pradă ispitei de-a trăi în hibernare.
Nimic nu-i ceea ce pare, din câte vânează gloata.
Răul e hrănit de om, nu este de vină soarta.
Nu există scuză-n lume pentru ce e rău sau bine.
De noi toți depind acestea. Și de mine, și de tine.
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
De atâta primăvară
În lumina dimineții, soarele și-a pus cununa
Bucuriei peste oameni, să-le arate că-i iubește;
Și cu raze de speranțe, a rugat până și luna
Să-și întârzie venirea, până somnul... se ivește.
Ploile cu flori inundă inimile adormite,
De atâta frig în noi rătăcit-am printre umbre,
Ne trezesc din hibernare sentimentele-amorțite
Și tristețile ivite în culori de gheață sumbre.
A-nflorit până și cerul de atâta primăvară
În culori de liliac și magnolii albe, roz,
Totul este-o simfonie ce-n arpegii de vioară
Dirijată e din ceruri de un mare virtuoz.
poezie de Angelina Nădejde (28 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Un binecuvântat mărțișor!
Cum știe să încânte primăvara,
În aripi mici ne coace rapsodii,
Cu raze-alină, așteptarilor, povara
Și ochiului dă larg spre bucurii...
Din albul, ce au lăcrimat nămeții,
Ne plămădește însorite suvenire,
Suind pe frunte nimbul purității,
Răsare-n pâlc de ghiocei, a dăruire.
Cu sânii parfumați de lăcrămioare
Și ia revopsită-n aburul pădurii,
Trezește-n suflet dor de evadare
Spre libertate, în cătușele naturii.
Dar cât de rece-ar fi magia ei,
Cu albul pur, fără scânteile iubirii,
Ce-ațâță-n suflet focul armoniei
Să-ți ia din sânge somnul amorțirii
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În urma mea va înflori grădină
să faci o casă, să sapi o fântână și să sădești un pom acestea erau reperele trecutului
iubirea nu trebuia povestită sau dovedită, ea trăia și respira alături de noi
desparte-mă-n cuvinte și-n silabe, adună-mă din spaime și tăceri
și vei descoperii ceea ce nici eu n-am știut
nu am făcut lucruri deosebite, nu am fost nici erou în pijamale
am încercat să trăiesc, așa cum m-am priceput
și cred că nu toate cuvintele au căzut în pământ sterp
și multe încă hibernează. sunt în așteptare
când eu va fi trecut de la sămânța la floare, și de la floare la sămânța
iar câmpul de maci îmi va-îmbrăca-n uitare urmele-ostenite
voi reveni ploaie-potop ștergându-mă de tot din în
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Esti magica lumină
Spune-mi, iubito: "vino", de vântul bate aprig
Și marea de o mângâi și palmele ți-s reci,
De razele de soare vor hiberna în iarna,
Și nepăsarea cere din corpul meu să pleci.
Cere să scriu, iubito, de clipa e-mpotrivă
Să aibă-ntr-o clepsidră eternul său legat,
De versul se-ndoiește și-n neputință strigă
Că pana nu-i stăpână, chiar de îi sunt argat.
De nu-ți răspund, iubito, întoarce-te în timp
Și strânge-mă în brate, ca muntele, izvorul,
Botează-mă, dorito, și-ascunde-mă în somn,
Un dor de pâine lasă-mi și nu uita ulciorul.
Da, să nu uiți, iubito, ulcioru-i huma coaptă
În formă de vioară, ce din clepsidră, naște,
Un stup imens de vise, ce se hrănesc din tine,
Căci tu astâmperi setea și-a îngerilor oaste.
[...] Citește tot
poezie de Mircea Trifu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre hibernare și iubire, adresa este: