Poezii despre hibernare și toamnă
poezii despre hibernare și toamnă.
Iar a venit toamna
Toamna dă cu frunze-n noi;
Ne-mpresoară, ne-amețește,
Ne-amintește de nevoi
Și că totul se plătește!
Toamna dă în noi cu ploi,
C-a dat vara prea mult soare
Și ne-mproașcă cu noroi
Pe gânduri și pe picioare...
Toamna dă cu brumă-n noi:
Feriți inimi, vise, flăcări;
Iar ne lasă pomii goi
Și de frunze și de păsări!
Toamna-are pică pe noi
Că e singură și tristă,
Nu știe pasul în doi:
Plânge și n-are batistă!
[...] Citește tot
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uitatele cuvinte
voi hiberna în cartea mea
nenumărate ierni
și filele se vor îngălbeni
în netulburarea lor
până ce atingerea ta mă va trezi
într-o dimineață de toamnă
sau într-un banal amurg de primăvară
îți voi povesti atunci
despre parfumul teilor înfloriți
sau despre alungații mei cocori
pentru că nu vei înțelege
vei răsfoi dicționarul
căutând uitatele cuvinte
a, b, c...
... cocor
pasăre migratoare
cu gâtul și piciorele lungi
cu penele
poezie din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targoviste,,2011 (2011)
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Octombrie s-a-ndrăgostit de mai...
Pe bulevardul toamnelor vetuste
Valsează în nocturnă pași străini,
Copacii dezbrăcați de frac și fuste
'Și-ascund tăcerile în rădăcini.
Pe sub covorul galbenelor straie,
Un gând își face cuib de hibernat
Și chiar de-l mai trezește câte-o ploaie,
Se-ntoarce-n vis, că-i vreme de iernat.
Se bate luna-n piept c-o stea furată
Din constelația iubirilor târzii,
Că ea rămâne-n vară suspendată,
Să zăbovească strugurii în vii.
Și vântul se oprește de uimire,
Pândind de după-un ram înmugurit:
-Au dat cumva, clepsidrele de știre,
Că toamna,-n drumul ei, s-a rătăcit?
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trandafiri crescuți în icoane
Se scutură apusul în inima mea,
Fructele lui sunt nasturi de șoapte,
Îmi închid cămașa la gât cu o stea,
Mă zbat în spectacol de noapte.
Gura lumii soarbe zaț de cafea,
Ghicitori descriu frumos preaplinul:
Eu sunt eu, tu, și tu, ești cineva,
S-a înhumat în demiurg destinul.
Acum vocalizezi în toamna lungă
Aducând licoare amăgirii mele,
Canalii perfide se adună-n strungă
Să sugă lapte covăsit de stele.
Trufașii îngeri locuiesc mai sus
De cripta hibernării in balcoane
Unde tu, iubire, surâzător ai pus
Trandafiri să crească în icoane.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citește-mă în braille
Iubite, prinde-mi aripa beteagă
În arcul tău de timp, cât încă sunt!
Dar, prinde-mi-o de stele și mi-o leagă
Cu firul tău de viață, să înfrunt
Furtunile ce vin, să-mi frângă zborul
Cu grindina înghețului din ploi.
Doar tu mai poți înveseli decorul
Tabloului în care suntem goi,
Unul de altul, rătăciți prin vară,
Într-o degringoladă spre infern,
Intercalând distanțele de ceară
Între suspinul tău și-al meu. Și cern
Atâtea versuri sângerând astenic,
(Sunt norii plini de ele și sunt grei),
Deasupra noastră-n peisaj edenic
Rămân să hiberneze anii mei.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vara a uitat să plece...
Este vară-n ruginia toamnă ce-și așteaptă rândul,
Pe-un fotoliu ars de soare, printre frunze-și cată gândul.
Ploile-au rămas în urmă, vântul și-a scrântit o gleznă,
Calendaru-a luat-o razna, dorm clepsidrele în beznă.
Stau copacii în dilemă și nu știu ce să mai facă,
Să se bucure de verde, sau, goliți de strai, să tacă?
Verde crud pulsează-n seve, firul ierbii dă să iasă,
Iasomia se îmbracă-n albă rochie de mireasă.
Flori de câmp își dau din coate, se trezesc din hibernare
Și privesc spre ceru-albastru-nmărmurite de mirare.
Un scaiete-și pune fracul violet și frații-și cheamă,
Macii vitregiți de floare, împletesc din zori năframă.
Vara a uitat să plece și aleargă prin poiene,
Eu opresc visele toate, să nu-mi fugă de sub gene...
sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întunecarea
Se-nalță drumuri lungi de fum
Și plouă...
Și lumea toată legănată-n vânt,
Visăm de-acum cu toți o lume mare
Dar mare-ntunecare-i pe pământ.
Sufletul parcă plânge de durere...
Odată cu cerul s-a închis și gândul
Ne întrebăm dacă e gând sau noapte
Și-n vis plutim o clipă printre stele.
E-n toamnă-n noi și-n lumea noastră este
Tot toamnă, dulce hibernare, apatie și vis.
Stau și privesc cu fața-n sus
Cum aleargă prinși de vârtejul vântului,
Pe păienjenișul albastru,
Ca niște corăbieri, câțiva nori solitari,...
Vestitori ai dulcelor ploi, ai clipelor tandre, ale tainicelor vise,
Aduc iubiri rătăcite la margine de mare
Și păstrează intactă urma de nepătruns a primei iubiri
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Basta
moară toți câinii din oameni,
au lătrat prea mult,
au ars gazul de pomană -
latră unul, vorbește fără noimă altul,
se fac valuri de spumă în jur iar lumea se înghesuie
într-un cer scund ca un desen pe fundul unei farfurii
care se face țăndări -
latră altul, vorbește unul,
pe sârma de rufe lumea stă întinsă ca țurțurii de gheață
la streașina siberiilor
iar când se strecoară în haine
se face țăndări și nu se mai alege nimic din ea -
apoi
se face liniște, atât de multă liniște, încît se aude
cum femeile nasc pruncuți negri în cerul gurii
iar hingherii mor de plictiseală în măcelăriile lor
cu degetele vinete ca niște brândușe toamna pe dealuri,
[...] Citește tot
poezie de Gellu Dorian din Nord (Antologia poeților botoșăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Multașteptata
Se ciondănesc la geamul meu doi porumbei tomnatici,
Că primăvara-ntârzie și de-aia sunt apatici;
Soarele pal și bosumflat, uitând să încălească,
Trimite săgeți înghețate ca să mă trezească.
Mi-e-atât de dor de-un ghiocel, cu floarea lui plăpândă,
Să sper că nemilosul ger nu va mai sta la pândă;
Mă doară ochii așteptând, păsările să vină,
Să văd iar pomii înflorind, să simt cald și lumină!
Și greierii s-au săturat de-atâta iarnă lungă,
Gândind că lumea s-a schimbat, acum pare-ntr-o dungă!
Că de atâta hibernare, strunele-au ruginit,
Și tare se mai tem să cânte... glasul le-a răgușit!
Doar oamenii-s de ne-nțeles, acum, ca-ntotdeauna,
Ei de mult s-au obișnuit cu frigul și minciuna,
Au și uitat să prețuiască fiecare clipă,
Dar azi au evoluat: guturaiu-l dau pe gripă!
[...] Citește tot
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versul, ca o vină
Mă amendează cititorii, că scriu mereu pe-aceeași temă-
Poeții nu au cincinaluri și nici, când scriu, vreo stratagemă.
Îngenuncheați primesc cuvântul, așa cum vine de neunde
Și versul, cu sfială sfântă, de ochii lumii se ascunde.
Tu, cititorule, primește-l și dezgolește-l de pudoare
Și nu-l huli că-i melacolic și că tristețea lumii-l doare!
El doar aduce la lumină o frământare de o clipă,
Tu să n-arunci cu pietre-n zborul sau în rănita lui aripă!
Și de te-ai plictisit de lacrimi, condamnă toamnele la moarte,
Sau, la hotare, fă doar verii și primăverii pașapoarte!
Atunci vei vitregi pământul de hibernări vindecătoare
Și-ți va ofta albul ninsorii, gonit în zi de sărbătoare.
Iar tu vei mai purta pe umeri înc-un păcat. Muza nu vine
Înveșmântată la comandă, în ce te-ar încânta pe tine.
Ea e magie trecătoare, valsând pe muzică astrală
Și tu, un muritor, o, Doamne, vrei să-i ceri Muzei socoteală?
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre hibernare și toamnă, adresa este: