hiene şi suflet

* * *

Vă rog fierbinte, cu sufletul pe toţi,
Luptaţi pentru copii, pentru nepoţi,
Să nu-i lăsăm hienelor din umbră,
Căci soarta este tot mai sumbră,
Să ne trezim, cât nu e prea târziu
Şi România s-ajungă un sicriu.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea de piatră

Sufletul
mi s-a transformat
încetul cu încetul
într-o cetate cenuşie
de piatră
pe-ale cărei creneluri
hiene imaginare
sfâşie leşurile
iluziilor moarte
în lupta
cu ipocrizia
şi n-am vrut
să fie aşa
dar s-a întâmplat
nu ştiu cum
nu ştiu de ce
şi-acum nu mai găsesc
ieşirea
din propria-mi cetate
spre calea

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Gelu Crişan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-ne

Lăsaţi-ne în pace şi-n nevoi
În ţara sărăcită şi trădată,
Să n-o târâţi cu forţa în război
Şi nu-i mai puneţi ţintele pe hartă!

Nu faceţi din soldaţi carne de tun
Hienelor avide de putere,
Că-n lume nu-i nimic mai sfânt şi bun,
Doar pacea este unica avere...

Voi vreţi, cei din apus şi răsărit,
Să semănaţi pe glob doar panică şi ură,
Cu ace şi cu boli ne-aţi umilit
Şi ne-aţi călcat adânc pe bătătură...

Noi nu vrem arme-n lume, nici război,
Nu-i mai schimbaţi cu foc şi sânge harta!
Cu gândul hâd şi suflet de strigoi,
Voi vreţi cu tancuri să-i decideţi soarta...

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheare în sufletele noastre

Cineva intră cu ghearele în sufletele noastre,
Ne sfâşie biblia inimii bunului simţ,
Se urcă pe umerii democraţiei să ne fure gândirea
Zidită în noi cu greu de buni şi părinţi.

Ei umblă cu noaptea sub tălpi şi întorc
Soarele cu spatele luminii spre noi,
Străzile devin tablouri îmbâcsite de furia
Focului ce arde, mocnind sub legi de gunoi.

Se zgârcesc să aducă din istorii doctrina
Bunului simţ înflorind peste zarea curată
Unde echilibrul vieţii se discută cinstit
În văzul tuturor, matur totodată.

Înjură lumea printre dinţi şi îndură
Mersul întoarcerii în epoci apuse,
Rugămintea se-ntoarce spre unice porunci
Date de Domnul, prin credinţă impuse.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat de retina oarbă

Vinovat bântui retina copilăriei,
Am spălat văzduhul cu ploile suferinţei,
Am rotunjit urmele durerii cu palmele mamei,
Am învăţat necunoscutul cu sângele fiinţei.

Drumului pus între două puncte
Aflate în candela spaţiului tridimensional
Am adus ecou chemarea Domnului
Din trinitrotoluenul încercat de-al omenirii val.

În neliniştea mută ce poartă coroana
Luminii în zborul păsărilor otrăvitoare
Hălcile orânduirilor descompusei dreptăţi
Urcă sfera nelegiuirilor în ceruri fără soare.

La întâmpinarea paşnică a pădurilor de cruci
Contribuie încă hienele cu dinţii ştirbiţi
În cuiele bătute în sufletul neamului meu
Vinovat că au retina oarbă preacuvioşii sfinţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Există o tăcere unde n-a fost niciun sunet,
O tăcere unde niciun sunet nu se poate auzi,
În mormântul rece – în adâncurile mării gri
Sau în deşertul unde nu trăieşte niciun suflet.

E surdă, trebuie să doarmă ferită de-orice foşnet;
Făr-auzi şoapta sau cel mai uşor pas al celor vii,
Pe acolo trec doar umbre ceţoase şi norii cenuşii,
Care nu scot o vorbă peste pământul mut, indiferent:

Dar în ruinele-nverzite, între zidurile dezolante
Ale vechilor palate, unde-a trăit Omul odinioară,
Deşi vulpea şi hiena, care scot urlete vibrante,
Şi buhnele, care continuu printre ele zboară,

Înteţesc ecoul în tânguirea vânturile joase, persistentă –
Acolo-i tăcerea autentică – singură, de sine conştientă.

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jeluişte şi albastrul

Suflet de cer se închină
Jeluind codrului rană
Rămas fără rădăcină
În lacrimi fără tihnă

Într-un bătrân copac
Ajuns la sicriu capac...
Chinuind pe cel prea sărac
Ce pluteşte în catafalc.

Vândut cu josnicie hâdă
Cu mir măsluit în noroaie
Să divină şi îndoaie!
Ţării tânără-i mladă...

Cu vocea tristă-n baladă
Fugind de tina-n cavalcadă...
Ce-ntunecă totu-n zare
Zvârliţi peste hotare!

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pasă (pamflet)

Îmi pasă şi mă doare starea naţiunii,
Când văd aleşii care se comportă
Mai lacomi ca hiene şi mai răi ca hunii,
Din ciolan să ia întreaga cohortă.

Cu sabia-n cuvânt şi cu resteu în ură,
Nimic nu lasă rivalilor mărunţi!
Se luptă să le ia şi pâinea de la gură,
Să nu le ştie manevre de corupţi!

Când biata ţărişoară este sub greutăţi,
Ei fac planuri, de unde să ciupească.
Onoarea îşi compromit, când calcă şi pe morţi
În planul hapsân, să se pricopsească!

De poporul român, îmi pasă şi mă doare,
Văzând că din greu, pentru fii se zbate,
Iar "patrioţii" se-arată la sărbătoare,
Să vorbească despre moralitate!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din România - patria din sufletul meu (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vrei să ne luptăm?

Ne-am cunoscut în vremuri de război, luptam
în aceleaşi tranşee, ne pălmuiau timpanele aceleaşi gloanţe
dar când treceam unul pe lângă altul nu se mai auzeau armele
intram într-o gaură de vierme spre câmpii de vibraţii înalte unde
se auzeau bătăile aripilor unor păsări măiestre
pentru câteva clipe ne purtau spre ţări calde şi când reveneam
un timp baionetele păreau viori electrice dezacordate
iar când era furtună şi ne ascundeam pe lângă şobolani în mocirlă
când ne priveam, ploua cu stropi aurii ce desenau mâini împreunate
pe când baricadele găurite deveneau livezi de cireşi magici.
Când într-un târziu a venit pacea, nu mai ştiam ce să facem cu ea
nu mai credeam în livezi magice, au început coşmarurile, sângele
se scurgea din cireşi, iar păsările măiestre erau pisici de mare zburătoare
se aruncau să ne străpungă cu ţepoasele lor cozi
am rămas în gardă, pregătiţi de atac în faţa unui inamic invizibil
căci sufletele noastre s-au născut ca nişte hiene
cu ochii deschişi şi cu instinct canibal
nu ne mai uneşte nici un duşman, nici un front comun, ne adulmecăm
precum doi lei în cuşcă înainte de a se năpusti unul asupra celuilalt.
Două spade ce se întâlnesc tăiş pe tăiş, privirile noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca silabele unui mare pian

Pot sta treaz o noapte întreagă lângă tine, în întuneric,
E o nebunie, recunosc, dar mie îmi place şi
Tot ce îmi place mă odihneşte. Cunoaşte-mă!
Spune noaptea, cunoaşte-mă!, spune sufletul,
Cunoaşte-mă! spune lumea de forme a nopţii.
Îmi deschid încet floarea craniului, îmi deschid
Venele, îmi deschid întreaga poartă de sânge,
Deschid auzul, ca o membrană imensă,
Deschid nervii, ca o plasă de fire electrice,
Pun şira spinării să stea la pândă, şi ea, ca hiena
În pustiu, îşi scoate ghearele şi aşteaptă.
Veniţi sunete!, spun, veniţi sunete!; şi ele vin,
Ca silabele unui mare pian, ca o rostogolire calmă de ape.
În fiecare noapte alte sunete, mai ciudate şi mai difuze.
Dacă închid ochii le văd, ca nişte forme aeriene,
Plutind în dezordine peste străzi, purtate de curenţi,
De vântul subţire al nopţii. Aş putea alcătui viaţa
Numai din sunete, mi-aş putea-o imagina,
Totul ar putea fi construit numai din sunete:
Muntele, oraşele, animalele, oamenii, dragostea, somnul,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabere unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!