indigeni şi timp

Cristofor Columb

Cristobal Colon era al tău nume spaniol,
Rătăcitor pe ocean, îndepărtat uscatul l-ai zărit,
Incertitudinea călătoriei ţi-a fost stemă şi simbol,
Stelele nopţilor întunecate drumul ţi-au călăuzit,
Triumfala călătorie pe ape s-a încheiat deplin,
Odată cu descoperirea pâmânturilor Lumii Noi.
Flota ta învingătoare prin crude acte de război,
Oprimând populaţia ignorantă, primitivă, băştinaşă,
Reprimată în sclavie, a fost adusă-n Spania ta, acasă...

Cristoforo Colombo îţi este italienescul nume,
Omniprezent ai fost pe multe caravele de renume,
Lumea Nouă, peregrinând pe Atlantic ai descoperit,
Uniunea Stalelor Americane ce-n veacuri s-a numit.
Măreţia ta a fost recompensată de regenţa ţării tale,
Binecuvântate-ţi fie osemintele-n Sevilla returnate!

acrostih de Ioan Friciu (2014)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albele

cel mai mult timp l-am petrecut în parcare
printre canguri cu cotiere de sticlă -
cel
mai înalt dinre ţopăitori
putea să ridice picioare până la nori
şi
nori chiar erau: se simţea cum zburau măturaţi! la origini acei
nori plini de coji acrişoare de măr...
cel puţin
miroseau foarte frumos! până la os
miroseau şi până în australia
ah
la aborigenii nomazi! bolnavi la vederea
femeilor albe ca melcii. ele
cel
mai adesea cu mişcări deplasate
în trafic. de organe abia prelevate

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud Într-un oraş de piatră

Mi s-a arătat în vis un altfel de oraş,
Nu mai ţin minte prea multe, poate doar aerul care tremura ca un pod de pe care cădeau paşi,
Ca femeile care fără să se ştie şi să se cunoască dar îşi împart zilele şi nopţile aceluiaşi bărbat,
inconştienţele ca nişte forţe oarbe se plimbau luate de braţ pe un unic trotuar,
în timp ce din flacoane de cristal demodat,
oamenii aruncau de la balcoane toamne expirate.
Venită parcă dintr-un trib băştinaş se plimba pe străzi o iubire cu forme rubensiene.
Nu-mi mai puteam dezlipi privirea de pe clipa ei de triumf,
atâtea săgeţi înfipte îi brodaseră inima cu frumuseţe-
orele ei în culori pastel se perindau prin aurul părului care-i acoperea nudul.
Ultimul drum al călătoarei,
rămas bun tăcerii ei de catedrală!
Ce-i rezervă născocitorul de haos la capătul drumului?
O casă colivie ori o cutie goală de pantofi?
Zborul unei păsări bolnave ori grandoarea elefantului?
Braţele unui sugrumător ori
pieirea odată cu umbra aşa cum pe degetul inelar i-a scis destinul?

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De copil visam la flota mea

am sacrificat câteva caiete de matematică
dar balta a secat de atunci
au crescut câteva blocuri pe oceanul meu
apoi am lansat avioane cu fuselajul de dictando
dar sper să nu mai aterizeze niciodată
aeroporturile le-am pierdut la optsprezece ani
când am votat prima dată

încă mai ştiu să fac crucişătoare
cuirasate şi tot felul de monitoare
închizând ochii
văd speranţa cu toate pânzele sus
şi pe ismail
toate visele mele sunt caravele
fiecare ajunge fără escală în lumi noi nouţe
unde pot fi zeu pentru o zi
să fac trafic cu băştinaşii
să le ofer câteva iluzii
despre viaţa de dincolo de moarte

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La secţia de reanimare a anotimpurilor

Anotimpul meu preferat
Este la reanimare.
I-am promis ciocolată, bomboane...
Ascultă şi taci!
În somnul adânc,
Braţe-copaci caută cu disperare un vraci,
Căci vara se teme de ruginiul din toamne.
Eu sufăr şi plâng, ea,
Cu sărutul de maci,
Cu pivirea de grâne,
Cu trupul de val şi mlădieri de sirenă,
Se apleacă în rugi,
Nemişcată rămâne...
Sângerează-n apusuri,
Fecioară indigenă ce se tânguie
Ascunzându-şi nudul
Sub rochia în culorile rogvaivului.
Are febră aftoasă
Şi pojar de petale.
Îi trebuiesc ploi reci

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balenele nu plâng

Ei spun că marea-i rece, dar marea conţine
cel mai fierbinte sânge, cel mai sălbatic şi mai imperativ.
Toate balenele din străfundurile abisale sunt fierbinţi, în vreme ce
se-avântă fără contenire spre spaţii noi şi se scufundă sub aisberguri.
Balene-albastre, caşaloţi, rechini ciocan, ucigaşii acolo lovesc,
acolo aruncă la suprafaţa mării respiraţia lor năvalnică şi fierbinte!
Ei şi ele se leagănă, se leagănă, prin senzuale ere lipsite de vârstă,
în adâncurile celor şapte mări –
pendulează prin apa salină într-o beţie desfătătoare,
iar la tropice se-înfioară-n talazuri de dragoste
şi se răsucesc în masive şi intense dorinţe asemeni zeilor.
Apoi, în patul din adâncurile mării albastre
marele taur se lipeşte de mireasa lui,
un munte presând alt munte,-n bucuria vieţii:
şi, izbucnind din înlăuntrul fremătător al oceanului roşu de sângele balenei,
o protuberanţă lungă, violentă, un vârtej marin vine şi se-înşurubează
în cheutoarea moale, neîmblânzită, a celuilalt trup imens.
Şi peste podul care-i uneşte-n minunea-încleştării lor clocotitoare
trec arhangheli în flăcări prin pânze de ape, încoace şi încolo,
fără contenire, arhanghelii fericirii,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Thanksgiving day Story

Îmi amintesc şi-acum frumoşii ani,
Când la sfârşit de toamne celebram
Cu toţi, ziua recoltei, căci aveam
De toate şi, în plus, chiar şi ţărani ;

Avem şi azi, dar toate-s din import,
Ce nu mai vezi, ţăranii bucuroşi
Prin târguri, iarmaroace, pe la Moşi,
Fiind, c-aşa-i comerţu', la export,

De ajunsei, şi io, cam de vreun an,
Prin ţara ce se-ntinde sub arţari,
S-aud că,-n toamne, ăştia, de barbari
Ucid şi devorează un curcan,

Unde, pe Jii, mai bine-o ţii pe praz,
Să frigi, tu, un curcan, ori să-l prăjeşti,
Şi-apoi, cu garnitură, să-l serveşti (?!)...
E caz de puşcărie şi necaz,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedagogie

mi-am lipit guma de mestecat de televizor
după ce-am molfăit-o o zi întreagă de plictiseală;
am mâncat seminţe cu un leu & mi-am aruncat cojile
în hard disck, apoi mi-am băgat degetele în priză
să-mi scuture un pic neuronii care s-au atrofiat
în creierul plin de pedagogie modernă

închid ochii numai aşa de fandoseală
& recit o strofă din vintilă ivănceanu
să ţin frâu buldozerului ce-mi zguduie casa din temelii:
"Din al tău pântec, pelicanul/ Ciungul dă de pomană la calic:
Mate de fildeş înroşind Oceanul/ Iubita mea, eşti alba Moby Dick!"

ard o cârpă chinezească în bucătărie să alung ţânţarii academicieni
ce ronţăiau meditativ bumbacul din perdeaua de la geamul
uns cu margarină vegetală –
alerg în jurul unei oale cu supă de morcovi
precum un băştinaş african ce a prins o antilopă

sparg becul & cad în întuneric,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gâlceava fructelor

Pe măsuţă, în salon,
lângă o chisea cu miere
şi-un pahar plin cu sifon,
rânduite-n fructiere,
roade, care mai de care,
coapte, dulci, aromitoare,
stau grupate după sort:
în prima sunt indigene,
în cealaltă, din import.

Când le vezi cum îşi zâmbesc
peste-un fir de garofiţă,
n-ai zice că pe sub gene
reciproc se socotesc.

Iar eu de-un minut întreg,
aşteptând să-mi vină gazda,
dusă după-o linguriţă,
mă întreb: Ce să-mi aleg?

[...] Citeşte tot

fabulă de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechiul drum al mătăsii

Ai putea să-mi fii şi mamă, şi tată, şi casap,
ai putea să mă calci în fiecare dimineaţă pe bombeu
cu roţile perechi şi descentrate cu care te deplasezi
spre serviciu, ai putea să locuieşti pe-acelaşi palier
cu mine, să ne ciocnim, pe-ntuneric, lângă ghena
de gunoi, ai putea să fii cea care îmi prinde
inima în palme ca pe un buchet de nuntă,
dacă-i avea răbdare să mai aştepţi puţin sub turnul
din Pisa până când va atinge înclinaţia necesară,
ai putea să-mi aduci tu factura de lumină
sau prognoza meteo în plic, pe-ntreaga lună vitoare,
ca să mă dezobişnuiesc să-njur străinii care nu-şi fac
decât meseria, ai putea să fii necunoscuta care
se osândeşte cu mine pe viaţă într-un lift nechemat
niciodată de nimeni, oh, şi câte şi mai câte ai mai putea fi,
toate din pricină că specia mea pe cale de dispariţie
e dependentă de tine ca de glonţul ultim, cel care nu
va fi găsit niciodată, nicicând.

Copacii cad în anonimat mai repede ca oamenii,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!