iubire şi minereu

Tânăr ucenic

Un Rimbaud ţăran s-a aşezat lângă mine, la masă,
cu iubita lui în ciorapi albi de mireasă,
un soldat Rimbaud, tânăr prin excelenţă,
s-a aşezat la masă ca o ilustră eminenţă;
ca pe o laticlavă princiară
şi-a desfăcut mantaua militară.
Tăcea, privind la fata cu fusta înflorată
şi cu bariş cum poartă la ţară orice fată,
tăcea soldatul tânăr,
tăcea,
tăcea mereu,
îi străluceau doar dinţii de straniu minereu,
ca-n apele de munte naivii bolovani.

Tăcea şi el ca mine la douăzeci de ani.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Semicerc (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncarea în valuri

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Împleticiţi în sare şi guvizi
Să fie marea templul nunţii noastre
Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi.

Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge
Şi te sărut cu univers cu tot
Pe zarea sfâşiată de păcate
Plutim râzând şi ne iubim înot.

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Şi să trăim în mare neînfrânt
Să ne luăm dacă voieşti la vară
Trei săptămâni concediu pe pământ.

Ţi-am spus demult că pe pământ sunt rele,
Ti-am spus că marea-i căpătâiul meu,
Ţi-am pregătit o flotă scufundată
Şi-o nuntă pe-un vapor de minereu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avânt netulburat

am poezia nu sunt spirit stingher
un noian de slove am ridicat la stele
am brazdat cu iubire al nouă-lea cer
stele fericite cântă în nervurile mele.

lumini îngereşti s-au aşezat pe frunte
ard precum o torţă în noaptea albastră
peste volburi de trăire am ridicat o punte
am trecut oceane cu aripa măiastră.

jubilez îndrăgostită de viaţă mereu
splendorile naturii în suflet le-am strâns
vise de implinire sunt sangvin minereu
cu care mă avânt în spaţiu necuprins.

cu emoţii vaste descriu trecutul meu,
cu învăţături de seamă timpul m-a surprins.

poezie de Floarea Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avânt netulburat

am poezia nu sunt spirit stingher
un noian de slove am ridicat la stele
am brazdat cu iubire al nouă-lea cer
stele fericite cântă în nervurile mele.

lumini îngereşti s-au aşezat pe frunte
ard precum o torţă în noaptea albastră
peste volburi de trăire am ridicat o punte
am trecut oceane cu aripa măiastră.

jubilez îndrăgostită de viaţă mereu
splendorile naturii în suflet le-am strâns
vise de implinire sunt sangvin minereu
cu care mă avânt în spaţiu necuprins.

cu emoţii vaste descriu trecutul meu,
cu învăţături de seamă timpul m-a surprins.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea lui Dumnezeu

Efeseni 3:18-19

M-ai iubit alături de toţi oamenii,
Şi-atunci am cunoscut LĂRGIMEA dragostei Tale...
Apoi m-ai privit chiar pe mine, acolo la vale,
Şi m-ai cuprins în LUNGIMEA dragostei de Dumnezeu,
Eram EU, pus deoparte pentru Tine...

Apoi ai coborât în ADÂNCIMILE mele,
Acolo unde stăteam prăbuşit în ruine,
Şi Te-ai făcut frânghie de scăpare
De care m-am prins cu mâinile mele murdare,
Şi sus, sus, în imensitatea divină
M-ai pus pe înălţimi de lumină.

Şi-acum, acel care-am fost
Pierdut pentru veci şi fără nici un adăpost,
Acum sunt plin de toată plinătatea lui Dumnezeu,
Sunt EU,
Ceea ce ar fi trebuit ca să fiu

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Avram
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina iubirii eşti tu şi Dumnezeu

Destinul scutură norocul din cerul senin,
Forma iubirii e-n gest şi-n munţi de cuvinte,
Lecţia noastră de viaţă-i în catalogul aldin
Cu aripi aprinse de zbor, în zbor potrivite.

Gândul prezent e-n irişii ochilor tăi,
Mă vezi zurbagiu, mă vezi destinat
Zborului pe-o mătură, prin vânturi şi văi,
Sfărâmând oglinda ce-n vers m-a săltat?

Umblu în mâini şi caut ţărână aleasă
Să-mi îmbunez destinul cu pâine şi vin,
Stând pe tronul intrării principale de-acasă
Unde se-mbată de poezie şi cerul senin.

Ne-am potrivit iubirea cu sensul în crez,
În destinul suprem din vid şi minereu.
Te ador, te strâng la piept şi visez:
În lumina iubirii eşti tu şi Dumnezeu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie pentru inima mea

inima mea e o mină cu sacru minereu
filonii de iubire susţin toată fiinţa
credinţa izvorăşte ca sângele mereu
în altarul treaz slujeşte chibzuinţa.

inima-i maestră din mâhniri face artă
se transformă-n slove toată simţirea ei
sufletul i se supune spre bucurii mă poartă
în centrul universului zideşte un temei.

compun o simfonie pentru inima mea
ea trebuie să cânte şi când ochii plâng
mă-nvălui în lumina furată dintr-o stea
nu vreau în întuneric stingheră să mă frâng.

cerul e generos îmi face o saftea
mă lasă şi noaptea armonii să strâng.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Construcţie poetică

fac drum prin întuneric lumini să descopăr
iubirea de puritate vine de la Dumnezeu
goliciunea metafizică să mi-o acopăr
cu voaluri luminoase, cu sacru minereu.

fascinaţii învăluitoare culeg de la stele
magii secrete, tentaţii de transfigurare
crează-n conştiintă broderii, dantele
înfrumuseţează viaţa ascult a lor chemare.

lumina mă priveşte sentimental poet
dialectici îngereşti picură din condei
adâncimi de suflet le transcriu discret
să nu rănesc sfinţii, să nu supăr iudei.

beatitudini şi extaze iau forme de concret
mi-am construit destinul pe milioane de idei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia timpului

1. Palmele

Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit.
Sunt
bătături mai trainice pe ele.
Metalul ce durea la început
Le-a
întărit, topindu-li-se-n piele.
Ele îmi cer mai multă
încordare
Şi cer gândirii proaspăt înţeles.
Cerinţa
lor e mult mai hotărâtă
Când fruntea grea mi-o sprijină
ades.

Încep să bag de seamă, în sfârşit,
Că multe
îmi rămân neînţelese,
Că-n orice fapt sunt adevăruri

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş din Primele iubiri (1956)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poesie vivante

Poezia este mai vie decât toţi oamenii şi toate vietăţiile la un loc.
Mai vie decât o cezariană proaspătă
din care scâncet stă să erupă.
Mai vie decât viţa de vie cu a cărei sevă unii
îşi dreg rănile.
Mai vie decât toate focurile văzute şi nevăzute ale Universului.
O fecundaţie într-un bob de sare,
minereul de speranţă ce iradiază
chiar şi plumbul,
chiar şi un ocean lacrimi.
Atât de vie încât uneori îi pulsează morţii în ochi.
Da. Poezia se perpetuează chiar şi dincolo.
Ea însufleţeşte liniştea din cimitire.
Ea dă amintirilor celor dragi ecou în eternitate.
Poezia este viaţa însăşi,
Combustibilul motricităţii noastre,
instinctul de a iubi.
Poezia este atât de vie încât
fiecare undă radio care se propagă prin trupurile noastre
e un vers!

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!