Poezii despre latini și viață
poezii despre latini și viață.
Amore mio
Iubire hieratică
Cu iz de latinitate
Fii tu marginea
Nemărginită a vieții
Fii tu limita
Nelimitată a trăirii
Fă-te aievea divinitate
Ca o rază celestă
Cu nuanțe sacre
Intimitate de o clipă
Ca să rămâi veșnică
Fredonează neîncetat
Romanța pasiunii.
poezie de David Boia (5 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ars poetica
Cufundare subită în terme
Ca în Stix, rod heraldic să-nsemne.
Terme vechi, de sorginte latină
Vor imperiul de gânduri să-mi țină.
Amorțire cu fața spre viață
De un gând rătcit se agață.
Ca un nor necreat să. răsfire
Adieri din fioruri de mire.
poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un psalm al vieții ( Ce i-a spus inima unui om tânăr psalmistului)
Nu-mi spune-n ritmuri plângărețe nu suport,
Că viața e un vis, c-atâta doar putem noi ști!
Pentru că un suflet care doarme-i mort,
Iar lucrurile nu-s deloc ceea ce par a fi.
Viața-i adevărată! Viața-i onestă, pozitivă!
Și scopul ei nu-i nicidecum mormântul.
Cuvintele "ești colb, te-ntorci în colb," n-ai alternativă,
Nu pentru suflet își urzesc descântul!
Nu desfătarea, nici tristețea a ceea ce rămâne
Sau ne-așteptă la sfârșitul fiecărui drum.
Sunt țelul nostru, ci fapta, astfel ziua cea de mâine
Ne va afla mai departe de locul în care stăm acum.
Lucrarea durează, iar timpul zboară*, nu alină,
Și inimile, tari și curajoase, bat cuminte
Zilnic, asemeni unor tobe, în surdină,
Marșul nostru funerar către morminte.
[...] Citește tot
poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin Roma lui Ovidius
poetului latin Publius Ovidius Naso, exilat la Pontus Euxinus
Când ai plecat din Roma,
Te-au plâns, poete, aștrii,
Iar îngerii din ceruri
Vărsau din ochi albaștri
Potop de-amare lacrimi
Aflând ce cruntă soartă
Spre-îndepărtatul Tomis
Al tău exil te poartă...
Pe marmura cea sobră
A vechilor palate,
Pe Viile de tine
Atât de mult umblate,
Se revărsa un vaiet
Din piepturi de fecioară
Cerând, vai, îndurare,
Ca versul să nu moară!
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Gențiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec pentru Oltenia
De bucurie rar avurăm parte,
În unele duminici, pe la nunți,
Suntem olteni pe viață și pe moarte,
Suntem olteni, adică suntem munți.
Un rost ne-a dat măicuța noastră, dulcea,
Să fim, dintre români, cei mai fierbinți,
Din Dolj și până-n Olt, și până-n Vâlcea,
Și până-n Gorj și până-n Mehedinți!
Oltenia, Eterna Terra-Nova,
Un cântec are astăzi și-n priviri:
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!
La Tricolorul românesc se-nchină
Și-i face jurământ prin luptă, azi,
Oltenia, provincia latină,
A lui Mihai, al nostru, cel viteaz.
[...] Citește tot
cântec interpretat de Valeriu Penișoară, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Excelsior, Domine!
(O nouă simplă rugă)
Excelsior! (în latină) = Tot mai sus!
Mă luminează, Doamne, pe craca de-ntuneric
Și luminează-mi viața prin fiecare gând,
Căci m-am pierdut prin umbre și-ncerc să mă desferic;
Îmbracă-mă cu raze și dă-mi spre Tine-avânt!
La marginile vieții mă zbat în ne-nțelesuri,
La rugurile milei Ți-aduc închinăciuni -
Și-atunci cu-o pace calmă presimt că mă împresuri,
Și-atunci mă-nalț spre soare, mă smulgi din văgăuni!
Cu trupul meu de ceață pot să-mi revăd din urmă
Balast de minereuri din care-am fost compus:
Gunoi și solzi de aur, miei albi și lupi în turmă,
Mlaștini cu nuferi candizi. Dar fost-au!... Și-acum nu-s!...
Iertate fie, fie! Și iar, pe veci, iertate!
[...] Citește tot
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revedere la spital
Ne revedem doar la spital acum.
Surorile roiesc în juru, și-mi pare
Că fața ta, parcă-nviind din scrum,
Ar vrea să mi te-arate-ncrezătoare.
Dar când te văd acolo, -ntinsă-n pat,
Într-un capot din cele de diftină,
Mă simt copilul tău abandonat.
Și-s vinovat, și vina nu-i puțină,
Că te-am făcut s-ajungi așa și-aici.
Dar tu, sfioasă, -ntrebi: "Tușești?" și-n grabă,
Încerci să faci un gest, ca-ntre amici,
Și apă să-mi găsești, la vre-o tarabă.
O, iartă-mi anii falși, de poți ierta,
Și odele ce ți le-am scris pe rând
Și josnicia cărnii, ce urma-
Brutala schismă dintre trup și gând.
[...] Citește tot
poezie de Evgheni Evtușenko din Mierea târzie (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânul emana
un miros de mucegai
ședea în fotoliu
și ne spunea povești din ovidiu
ne țineau cu sufletul la gură
erau povești cu oameni care se transformau
în animale în copaci în stânci
bâtrânul era slab și gârbovit
noi ascultam poveștile
lui despre metamorfoze
femeile deveneau foarea soarelui
păsări și lilieci și păianjeni
bărbații se transformau în porci
în șerpi în pietre în aer
nu știam că erau povești
din ovidiu și nu conta prea mult
poveștile bătrânului alunecau adeseori
în spaniolă sau latină
uneori ne oferea pilde sau dictoane
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fascinația adolescenței
Nu știu cât de tare te-am plăcut,
dar ochii tăi aveau un soi de hipnotiză -
- Hai să plonjăm în adolescență, mă îndemnau,
Copilăria ne-a rămas prea mică,
pe celălalt mal ne așteaptă viața
cu toate comorile sale!!!
Am închis ochii și am plonjat
alături de tine,
în primul an de liceu,
acolo în banca a doua
printre ecuații chimice și logaritmi.
Nici azi nu știu cât de tare te-am plăcut,
știu doar că acei ochi
străluceau ca boabele de rouă
aprinzând în mine roiuri de lumini...
Alături de tine mă simțeam transpus
pe muchia unui munte,
acolo unde aerul este întotdeauna rarefiat;
[...] Citește tot
poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel care privește stelele
Exact acum patruzeci și doi de ani pentru mine cel puțin,
Numărul are o oarecare relevanță într-o noapte înstelată
Trenul alerga spre vest, vagonele erau pustii și n-aveau coridoare,
Așa că putem vedea, alergând dintr-o parte-n cealaltă,
Acele găuri, punctate pe cer, intolerabil de strălucitoare,
Care fiindcă-aveau nume latine mă tulburau, la-început,
Apoi fiindcă-am aflat cât de departe-s în universul care se dilată
Și că lumina lor a pornit la drum înainte ca eu să mă fi născut.
Amintindu-mi acea noapte, realizez acum
Că lumina care-a pornit de la ele-atunci acei licurici
În urmă cu patruzeci și doi de ani, nu va ajunge nicicum
La mine, iar când va ajunge, eu nu voi mai fi aici.
Se prea poate ca nimeni, dar nimeni, să mai fie-n viață
Pentru-a remarca acele lanterne-ale întunericului,
Nimeni care să-alerge dintr-o parte-n alta a unui tren de noapte
Pentru-a le-admira și pentru-a adăuga zerouri nimicului.
poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre latini și viață, adresa este: