litoral şi timp

Obiectiv turistic

Experţii nu se pot pune de acord
Sub camera ascunsă.
Facilităţile de distracţie în afara orelor amiezii
Sunt reduse sub pretextul că
Petrecăreţii au provocat scandal
În locuinţa temporară. Pe litoral.
Aceasta se delimitează ca teritoriu familial
Posesorii felicitându-se,
Adoptă tactica de supraveghere obstinată
A proprietăţilor fictive.
Potrivit cu rangul, infractorii,
Sub clar de lună
Îndeplinesc misiunea
Bine pusă la punct.
Televiziunea ia atitudine
Prin urmare, face mult zgomot comunicaţional.
În zadar.
Entuziaşti, agenţii de turism dezvoltă afacerea
În baza principiului "primul venit, primul servit".
Autorizaţia de a se deplasa în mini-vacanţă

[...] Citeşte tot

poezie de Ana-Maria Cristofir din Obiectiv turistic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu mă întorc în România?

Îmi place ţara mea...
Mai trag o-njurătură,
Mai scap de o belea,
Profit de conjunctură,

Îmi aranjez un blat...
Năravuri şi cutume,
De-un veac nu s-au schimbat:
Poporu-i pus pe glume,

Vorbeşte cam porcos,
La trei cuvinte-un sex,
Te face pe din dos,
Mereu rămâi perplex,

Pe drumuri, numai gropi,
La budă e dezastru...
Dar sunt şi falnici plopi,
Şi cerul e albastru,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gauguin

În Hiva Oa, pe ţărmu-i lăut în mirodenii,
Am o colibă-n care vopselile îmi ţin.
Te zămislesc, femeie, dospită din vedenii,
La margine de mare, pe pânza mea de in.

O trudă grea: din purpur, din umbră şi lumină
Să prind întreg fiorul ce îl strecori în mine.
Încinsă doar cu frunze şi în găteli cereşti,
De sub sprâncene negre, tânjesc să mă priveşti.

Nu-i rece armonia din linii drepte, pure?
Şi toate chiar sunt drepte şi pure-n infinit?
De ce bizari sunt munţii şi negurile sure?
A fost cândva în lume ceva desăvârşit?

Genunea şi noianul întinderii de apă
Vor să culeagă stele, în undă să le-ncapă,
Ce-i cremenea banală?
O ţandără-n scântei.
Şi totuşi are farmec asimetria ei.

[...] Citeşte tot

poezie de George Meniuc (1970)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Vântul îşi manifestă prin valuri fantezia
şi nebunia
ca o răzbunare
pentru cei ce n-au eliberat ca punct de reper
cenuşa eroilor în mare.
Valurile înălţându-se mai presus de zenit:
Onorul mării în faţa litoralului însorit,
angrenează o hoardă de aluviuni
nu ca într-un marş obişnuit
ci într-un concurs haotic de încălecări:
Care pe câţi poate încăleca odată
sau care de câţi pot fi încălecaţi în acelaşi timp
Iată:
Fiare vechi, fiare noi încălecând,
astfel demodându-le;
Pietre de râu, pietre preţioase încălecând,
astfel devalorizându-le;
Pământ sterp, pământ fertil acoperind,
Astfel agricultura provocând-o
Învăluind în acest fel sanctuarele

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc medial

Strâns în cătuşe, - acordul plutit şi blânda sară
C-o stea, cleştarul apei crestează-ncet, scalar.
Scumpesc grădina toată şi-n mine-ntâia oară
Mâini albe, aşternute spre linişte, tresar.

Tânjind desăvârşirea luceafărului singur,
În recea-i armonie, cu tine ard mai sus.
Întâmpine o liră, murită-n vânt şi crânguri
Şi logodind o doină, cu mări, viclean apus!

Din veghe şi otravă, interior a stinge
Şi-abia-nzilită viaţa, din leat, de unde vii?
Mişcarea minerală sau şarpele bea vin
În larma tulburată a stepelor din sânge?

Mă depărtez cu ochiul şi-s tot pe litoral,
Crescut din unda moale, cu rădăcini de fiară.
Zări fără anotimpuri, întinse medial,
Şi piscuri, line-n vale, doar ele înfioară.

[...] Citeşte tot

poezie de George Meniuc (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată către Univers

Priveam, pe cer şi mă pierdeam în fond de iunie, în albastru...
Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic.
Trăiţii în multe dogme, nu o ştim, că stăm în ambient majoritar azotic
Şi credem doar, că-un oxigen minoritar... ne scapă de dezastru.

Priveam, pământ ciocolatiu spre bej, sau mai închis, spre un sort de negru...
Nu seamănă a nimic, e un amalgam, nu poţi să spui nicicum că e frumos.
N-am înţeles cum de superbul, tot din el, se înalţă- atât de maiestos
Şi cum de e suficient de dur, să ne suporte, şi să fim... un univers integru.

Priveam, pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat, cu prăvălire...
Din analiză nu-mi ieşea, din calcul, raţiune, nicio ştiinţă, isteţime,
De unde curge într-una, atâta apă, cine-o urcă şi la o-astfel de înălţime,
Şi cât de moale este, totuşi, nu o pot înfrânge, nici de un gigant de-aş fi... nu fire.

Priveam, nisipu-înfierbântat, mă tot gândeam ce e, siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut, ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit...
Şi cin' l-a transportat din litoral, sau invers, din deşert l-a împărţit;
Peste, în mărime, decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest.. ce-i munte.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!