ochi şi voce

Dor

...şi iară prind corăbiile vânt...
E marea o sirenă care cheamă,
Matrozii uită tot - iubita, mama
Şi uită chiar şi strigătul "Pământ!"
Aşa-s şi eu: când vocea ta unduie,
Când ochii tăi mă-nvăluie... când palma
s-aşază blând şi gânduri vin de-a valma,
Uit tot!...
Iubirea-n mine suie...

poezie de Romeo Morari
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei păsări cântătoare

Pasăre ce cânţi întruna
În frunziş, în codru des,
Vrei să ne unim acum
Vocile în dulce viers?

Vrei să te uneşti cu flori –
Ele-nsufleţesc câmpia
Cu balsamurile lor,
Tu – cântând cântare – ţi vie?

Şi n-ai vrea ca ochii tăi,
Ce lucesc ca două stele,
Într-un lac ce vede cerul,
Să se vadă printre ele?

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Crina Decusară-Bocşan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pledoarie pentru vechii prieteni

Deşi eşti în deplina vară-a vieţii,
Iar vocile din mijlocul unui public numeros
Şi noii prieteni sunt meritelor tale cântăreţii,
Nu fi neînţelegător şi nici orgolios,

Gândeşte-te la prietenii tăi de-odinioară:
Talazul timpului va mâli floarea de crin,
Frumuseţea ta va trece, cum trece-această vară,
Dar pentru ochii vechilor tăi prieteni mai puţin.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.
(...)

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vălul des mi-ascundea disperarea

Vălul des mi-ascundea disperarea
Palmelor goale, ochii fierbinţi...
C-o tristeţe, imensă ca marea,
Am sfârşit prin a-l scoate din minţi.

Şi s-a dus, într-o noapte cu lună –
Gura strânsă-ntr-un zâmbet amar.
Am fugit după el ca nebună,
Să-i mai spun înc-o vorbă măcar,

Şi-am strigat: "Numai eu sunt de vină.
Am glumit; dacă pleci, o să mor!"
Mi-a răspuns cu o voce străină:
"Bate vântul. Te du în pridvor."

poezie clasică de Anna Ahmatova, traducere de Madeleine Fortunescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

(nu ştiu ce-anume, în ceea ce te priveşte, se închide privirii
şi se deschide – doar că ceva-n sufletul meu înţelege, vezi bine,
că vocea ochilor tăi e mai adâncă decât toţi trandafirii)
nimeni, nici măcar ploaia nu are mâini atât de fine.

poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagini

Imaginea e o torţă aprinsă,
Buzele-s balsam de iubire
Când faptele au vocea stinsă,
Sărutul este rodul de-mplinire.

Gerul iernii coase la ferestre
Visul ochilor sculptând în gând
Scene care-n primăveri albastre
Vor înţărca aripile, zburând!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământ la Monumentul Ciumii

Tu mi-ai jurat la Monumentul Ciumii,
Să mori cu mine când va fi să mor,
Şi eu am spus aceasta tuturor
Şi te-am şi înălţat în ochii lumii.

Şi ţi-am răspuns că vorbele deşarte
Nu pot unii pe cei ce se iubesc
Şi că-i destinul nostru omenesc
Să aibă fiecare câte-o moarte.

Dar astăzi, când s-a-ntors să mă consume
Reproşul tău absurd că ne iubim,
Dar nu legal, formal şi legitim,
Eu merg la Monumentul Tristei Ciume.

Şi îl intreb, cu vocea mea postumă,
De nu cumva şi dragostea e ciumă.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

poetului i-am văzut ochii
într-un roi de emoţii
deasupra fruntea străbătută
de râuri ca nişte gânduri
cu maluri abrupte
peste care trona liniştea sinucigaşe
cu sinapse sparte
la libera respiraţie a timpului
în urmă vocea
străpunsă de singurătate

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea are virtuţile apei

Iubita mea are virtuţile apei: un surâs clar, un gest curgător, o voce pură care cântă strop de strop.
Când uneori - fără să vreau - un foc s-aprinde în ochii mei, ea ştie cum să mi-l stârnească-nfiorat: apă zvârlită pe cărbuni aprinşi.
Apa mea vie, iat-o toată împrăştiată în ţărână.
Alunecă, îmi scapă; şi mor de sete, şi într-una alerg după ea.
Din palme-mi fac căuş. Cu amândouă mâinile o stăvilesc, o strâng şi-o duc la buze:
Şi înghit un pumn de mocirlă.

poezie celebră de Victor Segalen din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!