Poezii despre ofițeri și religie
poezii despre ofițeri și religie.
Poem filozofic pentru S
III
Mă gândesc că de aci am putea începe, aci ne-am putea găsi învestirea
într-o lume în care toate s-au făcut și noi venim prea târziu la ospăț.
Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne biruie din toate părțile și în toate felurile,
și să ne rugăm nu numai cu inima, ca măicuțele ce pomenesc la fiecare slujbă pe ofițerul comandant vrăjmaș,
dar și cu gândul, cu înțelesurile noastre mai liniștite, cu punerea noastră mai cumpătată
în rost a lucrurilor. Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne dau mașini de calculat,
pentru cei ce ne învață să facem unități industriale care să funcționeze mai bine,
pentru lumea care aduce toate noutățile și toate poluările, pentru cei ce au spus: "Dumnezeu a murit".
poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În pacea aceasta de o mie de ani
până și infanteriștii devin inutili
cavaleria e doar un curs la academie
tunarii învață să tragă oblonul
oricum balurile nu mai au loc fără ofițerii tineri
nici carmen nu mai e la modă
iar în curând top gun se va ocupa de roboți
dealtfel sunt un soldat perfect
neinstruit
am tras trei gloanțe la ținta piept numărul opt
apoi am scos cărbune
dar eram îmbrăcat în kaki și mâncam de la cazan
am lustruit bocanci și am făcut bătături
între două permisii și o revoluție inutilă
mai știu încă seria p. m.-ului
nu am uitat stânga împrejur
și dau onorul vieții
spre apus
oricum nu există decât înainte
marș
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nicolae Paul Mihail Opera Omnia
Analizându-ți mersul solitar
Prin mori de vânt și străzi incendiate,
Astăzi serbăm pe marele zidar
Ce-a ridicat din litere CETATE.
Din opera-ți de iau eșantion
Spre-a arunca-n trecut doar o scânteie,
Văd că-ncepuși să urci în Panteon
De mult, cu "Cibernetica femeie".
Și dac-ai scris la "Posturi clandestine"
Doar într-un an, însă cu mult nesațiu,
Ai scos "Războiul undelor senine"
Ca și "Potirul Sfântului Pancrațiu".
Lansași apoi un "Damen vals" satiric
Ca ofițerul cu trăiri galante
Ca astăzi noi să navigăm oniric
Zburând "Pe-aripa vântului de noapte".
[...] Citește tot
poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coloana de atac
Porniserăm din văi adânci
Și ne târam acum pe brânci
Să nu ne prind-Osman de veste,
Că năzuim la deal spre creste,
Căci veste de-ar fi prins ai săi,
Noi n-am mai fi ieșit din văi.
Și-așa cu-ncredere vegheată
Noi răsărim pe deal deodată.
Ne văd păgânii, sar pe zid,
Potop de foc spre noi deschid.
Dar noi prin foc o rupem iute,
Crezându-ne pe sub redute.
Și nu eram! Vedeam de sus
Că altfel e de cum ne-au spus,
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Morfologia peisajului, a pasajului și a pajului
Morfologia peisajului, a pasajului și a pajului,
Creațiunea înseamnă tăcere,
Supunerea celui nesupus,
Zicere fără contrazicere,
Emergența tăcerii,
tăcerea în aventură,
iubitele mele, Ruth și Esthera,
Iosif cel vândut ca sclav,
Complotul nereușit al lui Iov,
Autoînvinovățirea ca formă de lașitate,
Culorile vidului,
Tăcere nocturnă-tăcere mortală,
Les fleurs du mal,
Misiune și promisiune goală,
Dialog fals și un duet lamentabil,
Culegătorul snopilor uitați,
Cuvântul spus în pianissimo,
Purtătorul neantului,
Fraternitatea fratricidă,
O luptă pierdută cu tăcerea cuvântului,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Canonada
Acalmia fericită ce durează de cinci zile
A fost ruptă pe-nserat doar de patru proiectile.
Ai noștri-au aruncat unul, iar ei au răspuns cu trei
Și-a-nceput o canonadă ca o mânie de zei.
Dintru-ntâi se știa bine, toți făceam deosebire
Căci se-auzea deslușit lovitura de pornire
Iar șuierătura bombei indica proveniență
Sosire vertiginoasă și-a căderii iminență.
Apoi, s-a făcut un haos, n-am mai înțeles nimic,
Care mai sunt de-ale noastre, care de la inamic.
Era un vâjâit continuu ca de valuri și de vânt
De parcă se dezlănțuise uraganul pe pământ.
Exploziile izbucneau simultan în multe locuri
Apărând ca flori de fum și-artificiale jocuri,
Ce emanau mii de schije, cu zgomot de roi imens
În timp ce proiectilele zburau mereu în contra sens.
Cum stam pitit în fundul gropii luasem proporții uriașe
Și mă vedeam mereu expus mortierelor vrăjmașe.
Aci nu încăpeam în groapă, aci era extrem de mare,
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De profundis II
E-o miriște pe care-o ploaie neagră cade.
E un copac maro ce singur stă acolo.
E-un șuierat de vânt ce-nvăluie colibe goale.
Ce tristă-i seara asta.
Dincolo de cătun
Blânda orfană adună ce-a mai rămas în urmă.
Ochii ei lucesc rotunzi și aurii-n amurg
Și poala ei râvnește Cerescul Mir.
Când s-au întors
Păstorii au găsit dulcele trup
Putregăios în mărăcini.
O umbră sunt, departe de întunecate sate.
Tăcerea Domnului
Băut-am din al codrului izvor.
Pe fruntea mea metal rece pășește,
Păianjeni inima-mi caută.
[...] Citește tot
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimbarea
După lupte sângeroase pe linii consolidate
Care au durat mai mult de trei luni și jumătate
În schimb de foc alternativ și rare, ori simultan
Cu intenții reciproce de-a nimici pe dușman,
A venit în sfârșit ordin să trecem și noi la odihnă,
Adică să putem face războiul ceva mai în tihnă.
Schimbul a venit de seara, cum s-a-ntâmplat și-alte ori,
Dar schimbarea se produce abia-n revărsat de zori
E atâta forfoteală, un nesfârșit vino-du-te
De parcă nu ne-am afla pe teribile redute.
E o figură de stil, dar nu-s decât simple gropi,
Numai c-avem în plus viața, și-n minus făclii și foc.
Inamicul, dacă-i treaz, este foarte cum se cade,
Pentru că-n aceste clipe nici un proiectil nu cade,
Nici un glonț nu ne-spăimântă cu șuierul său sinistru
Ca și cum ar priveghea pe un renumit ministru.
E frumos! Este sublim! Este peste-nchipuire!
Parc-a eclipsat de-odată orice gând de războire.
Aaaaa!... de-ar veni odată vremea noi și ei să ne sculăm
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre ofițeri și religie, adresa este: