Poezii despre sadism și viață
poezii despre sadism și viață.
Anotimp înstrăinat
Mă simt de primăvară-nstrăinat
Și sufăr că n-am voie s-o iubesc,
Sunt liber dar mă simt întemnițat
Când ochi de monștri sadici ne privesc.
Ce trist a mai trecut un anotimp...
Doar ție, Doamne, mila o cerșim,
Să nu dispară din al vieții timp
O primăvar-așa cum ne-o dorim.
În vara senină ce-o să vină,
De temnițe, de boli să n-auzim,
Gândul bun să iasă la lumină,
În pace și iubire să trăim.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă în pace, zgâtie!
Pe pielea mea ca pe un palimpsest
cum face viața câte o năzbâtie
o notează sadic manifest
și-o port ca pe un sac ca pe un lest
lasă-mă în pace zgâtie!
M-a pus la colț cu bobârnace
ca pe un urs pe care-l înveți să joace
pe tabla înroșită
pe plită
n-are principii numai capricii
și dă tare cu zgârbaciul
că m-a adus pe mine cârpaciul
să fac nu ce vreau
ci ce-i place
degeaba îmi crapă pielea
degeaba îmi urlă țeasta:
ce viață e asta?!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Viața aceasta suplă devine aproape dublă,
m-ai întrebat într-o noapte
ce se-nțelege din moarte.
Am spus, ai plâns, iar am spus.
Ce răsărit, ce apus,
ne-am rugat până-n zori,
apoi am fost scoși de ninsori,
decapitați de soare, cleptomania de șoarec,
clopote bat încă ritmic, intim și sadic și istmic.
Mă prinse o mare tristețe, ca Marea Neagră pe fețe,
tu ai șoptit overdue, eu sărutând și-am spus tu,
numai tu să trăiești, gemeni vreau și povești,
ciudat că mai trăiesc, murisem de mult, Bucharest,
acum va trebui să întrețin mulți copii,
m-am rugat și am plâns, m-ai mângâiat foarte strâns.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tablou hibernal
iarna stăpânește
prin toate cotloanele orașului,
ale nervilor
și ale oaselor
viforul mai smulge câte un geamăt
marilor singuratici
serbările iernii poartă anatema iluziilor,
un viscol mai spulberă zăpada unor vise
uitate pe țiglele acoperișurilor,
ascult dorințele unor plopi muribunzi
care se zvârcolesc pe marginea drumului,
o lună albă mă pândește sadic
când mă întorc să-mi văd urmele
jalnice lăsate prin viață
și nu știu cine șuieră mai tare,
vântul, câinii,
oamenii
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Irreparabile tempus
La o margine de lume îți mai scriu un singur gând-
Este ultimul din anul ce se duce-acum plângând.
Plâng și eu cu el de mână la hotarul dintre vieți,
Eu cu nopțile pe umeri, el cu alte dimineți.
Este liniște la vamă, nici colindători nu sunt-
Plouă anul care vine, plouă sadic și mărunt.
Doar o clipă-și primenește glasul, lângă-un vameș surd-
Un tablou în alb și negru cam retoric și absurd.
Ultima secundă-și strigă agonia la hotar,
Ghilotina-i frânge glasul pe un act testamentar-
Lasă amintiri grăbite-n amalgam de vrășmășii,
Eu adun cu aripi frânte zborurile cenușii.
La o margine de lume, anul vechi și anul nou
Trec unul pe lângă altul într-un nesfârșit tangou-
Infinită legănare, noi vremelnici pasageri
Între astăzi și un mâine cu bagajul unui ieri.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul luminii migdalate
* * *
Așa precum e toamna, ce sadic s-a impus
Prin siluirea verii cu glasu-i de tutore
Făcându-și umbra-n ceară cu firavul păiuș,
Vor fi cele mai grele acele prime ore
Când se răcește ceaiul și-n ochii ți se încurcă
Modelul de pe masă cu-n colț de rai promis.
Soldați stau să perinde spre tâmpla care încă
Mai macină la digul ce ușa l-a prezis.
La fel vor fi și primii ani. Vor trece apoi
Când vor toci și masa ce coatele ne-a strâns
La ceai, ca să-l sorbim? Uita-voi de convoi
Și de strâmtoarea zilei, de orbul care a plâns?
Cristaluri verzi scăpate-n teluricul imens
Pe orbitele olive vor epata oglinzi
[...] Citește tot
poezie de Tania Ramon
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alegere
Așteptai o săptămână
La o cerere, și fata,
Profesoară de "... română"
Nu prea agrea armata.
Motivația era clară,
Că ea vrea stabilitate,
Nu să se plimbe prin țară
Cu boccelele în spate.
Cu speranță cam deșartă
O cotii spre "... geografie".
Asta, de, cu multă artă,
M-a amânat... pe vecie!
Apoi cea de "... naturale"
M-a analizat atent
"Lasă fumurile tale
Că ești doar... locotenent!"
[...] Citește tot
poezie de Nițu Constantin (23 octombrie 2016)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai azi, plouă cu trandafiri
N-are cerul unde plânge, plânge iarăși peste burg,
Mări, oceane, fluvii, râuri, iar, de jos în sus, se scurg.
În genunchi scâncesc copacii, mor statuile sub ploi,
Umblă visele năuce printre nori cu umeri goi.
E noiembrie mai jalnic decât orice lună-n an-
Plouă sadic, fantomatic ca dintr-un imens ocean,
Care-a strâns durerea lumii din secunda de-nceput.
Plouă-ncet lacrimi amare, ce-n ochi n-au mai încăput.
Plouă vertical pe viață, vântul încă-i rătăcit
Într-o gară-n care-așteaptă trenul ce n-a mai venit.
Mai fumează o țigare, mai comandă o cafea,
Plictisit, mai ciufulește câte-un gând de catifea.
Plouă-n mine picătura unei clipe ce s-a stins,
Când spre tine, veșnicia, brațele și le-a întins.
Și de-atunci, plouă întruna cu potop de amintiri,
Numai azi, plouă cu stele și miros de trandafiri...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Faraonii de carton
O să stau în calea voastră
Și-o să vreau să vă văd moaca
Când sicriul umpleți, mândri,
Și o să vă bată toaca...
Voi n-o să mai vedeți asta
Dar văd eu și e de-ajuns,
Să simt răzbunarea sorții
E așa... de nepătruns...
Când v-a luat din viață, dracu',
Cu-al lui rânjet, unic, sadic
Erați mari și tari și unici
Și scutiți de rău, sporadic...
Aveați bani, femei și faimă
Și afaceri, secretare,
Care pentr-un biet salariu
Vă pupau și pe... picioare.
[...] Citește tot
poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 16 septembrie 2020 (16 septembrie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci când soarele apune
Atunci când soarele apune
Într-un sfârșit de luna mai,
Oamenii buni să se-adune,
Bucuroși, într-un colț de Rai!
Să vadă vișinii în floare
Purtând rochii de mireasă,
Când pe-a cerului culoare,
Curcubeele se lasă!
E protecția divină
Ce-ntr-un semicerc se-arată,
Cu un zâmbet de regină,
Pe cupola ei bombată.
Da cât suferă pământul...
E permanent exploatat,
Arșița, gerul și vântul,
De-atâta timp l-au maltratat!
[...] Citește tot
poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre sadism și viață, adresa este: