O poveste mult prea tristă ll

Este iarnă.
În miez de noapte
un om rătăceşte pe stradă.
Foamea l-a scos din casă.
Scotoceşte prin tomberoane,
nu găseşte nimic.
Pleacă mai departe.
Nici el nu ştie unde.
Ajuns la marginea oraşului
se opreşte.
Numai poate înainta.
Obosit, cade.
Nu-i mai e foame.
Nu mai caută mâncare.
De-acum,
el va fi mâncare
pentru sălbăticiuni.

poezie de Dumitru Delcă (6 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, românii

Noi, românii,
dacă primim omenie,
omenie dăm.
Dacă primim duşmănie,
la sfadă nu stăm.
Pentru bună ospeţie,
pâine şi sare oferim.
Arătăm prietenie,
gazdă bună vrem să fim.
Aură de modestie
poartă pe cap tot românul.
A moştenit-o din vecie,
de la Decebal-bătrânul.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că Tu eşti Lumina

În pustiul vieţii, când am rătăcit,
M-ai ajutat, Doamne, şi mi-am revenit.
Mi-ai arătat calea, care-i de urmat,
Cu iubire, Doamne, m-ai înconjurat.

Cum să trăiesc viaţa, Tu m-ai învăţat.
De răul din lume, Tu m-ai apărat.
De-atunci, cu credinţă, te slujesc mereu,
Că Tu eşti Lumina, Tu eşti Tatăl meu.

poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigăm în ape tulburi

Explorând noi orizonturi
Descoperim pământuri noi.
Trecem fericirea-în conturi,
Dăm sărăcia la gunoi.

Aşa viaţă minunată
Am vrea să trăim în ţară.
Ar fi viaţa mult sperată,
Într-o vreme legendară.

Domnilor conducători,
Deputaţi şi senatori,
Guvernanţi şi preşedinţi!
E timpul să vă treziţi.

Navigând în ape tulburi
Către zorii dimineţii,
Paşii noştri nu sunt siguri
Şi pierdem busola vieţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca doi copii ai mării

Eşti un pescăruş de mare
ce-şi ia zborul de pe mal,
până-n depărtata zare,
înfruntând val după val.

Sau eşti sirenă de mare
ce-înoată până la mal,
ca să-şi găsească iubitul,
să-l ducă, cu ea pe val.

Şi ca doi copii ai mării,
legănându-se pe val,
se vor pierde-n largul zării,
depărtându-se de mal.

Fericiţi vor fi în mare
ca-într-un palat de cleştar,
în lumina de la soare
vor fi ca un chihlimbar.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am lăsat să intre bunătatea

Am deschis uşa sufletului meu
şi-am lăsat să intre bunătatea.
Aşa m-a sfătuit ieri Dumnezeu
şi-am alungat din suflet răutatea.
De-acuma, cu mine m-am împăcat.
Inima-mi saltă de bucurie.
Simt că fericirea nu m-a uitat.
Răului, nu-i mai plătesc simbrie.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr,nume i s-a pus

Cel de Dumnezeu creat să strălucească în zori,
din Ipoteşti s-a ridicat până dincolo de nori.
Cu voia Celui de sus un loc de cinste i-a fost dat.
Luceafăr, nume i s-a pus şi ceru-întreg a luminat.
De multă vreme el veghează întreg cerul şi pământul,
omenirii luminează viaţa, calea, dar şi gândul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul, căpitan de cursă lungă

Sufletul părăseşte marea noastră pământească,
Dorind să navigheze, pe-întinsa mare cerească.
Căpitan de cursă lungă, ridică pânzele sus,
Navighează să ajungă, în portul numit Isus.
Lumina Domnului e farul, către care se îndreaptă.
Însfârşit, atinge ţărmul şi ancora e aruncată.
Smerit, el îngenunchează, în faţa lui Dumnezeu,
Pe veci îl încredinţează, că va fi matrozul său.

poezie de Dumitru Delcă (18 aprilie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul sfânt #10

Nu fi semeaţă, moarte, căci nu eşti ce se spune,
Chiar dacă mulţi te văd stăpână peste'ale lumii sorţi;
Acei pe care tu crezi că i'ai îngenuncheat nu's morţi,
O, moarte – cum nici pe mine nu mă poţi răpune.
Despre clişee – repaos, somn şi iarbă verde'n vale –
Numai de bine; noi, cei mai buni, aşteptăm sa vină
De la tine semnalul de plecare spre lumină.
Tu'albeşte oase, iar sufletul să'şi vadă de'ale sale.
Eşti sorţii, neşansei şi disperării armă,
Lucrezi cu'otravă, cu război şi boală;
Nu'ţi mai da aere, căci nu'i nici o scofală!
Vrăjile şi macul la fel pot să ne'adoarmă.
Trecuţi de somnul morţii, mereu noi vom trăi
Si nu va mai fi moarte; moarte, curând tu vei muri.

sonet de John Donne din Sonete sfinte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!