frunze

* * *

e verdele ăla încă deschis
lucios de la ploaie

pline mi-s ferestrele de frunze
ce-mi intră-n casă
şi-n coşul desfăcut al pieptului

le simt cum freamătă
pe plămîni
iar inima-mi este un vînt
dinspre lacuri
adînc
tare ca rodia
ce-a-mpietrit pe marginea albă
dintre mine
şi frunze

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna noastră

În fiecare zi îţi scriu
cât e de frumoasă toamna,
cum îngerii o pictează pe prispa raiului
şi degetele mele o pipăie tandru,
până la ultima frunză...

Îţi mai scriu că mi-e dor
să îmi spui că miros a mere culese de mâna lui Dumnezeu,
că ploaia e o biserică cu braţe coborând din cer...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe perete

Cade toamna pe perete
Cade toamna azi pe mână
În picaj ca un egrete
Crengile doar să rămână

Vine toamna în izvor
Vine toamna peste ape
Şi ne prinde c-un fior
Şi cu frunze în ochi sapă

Totul a îngălbenit
Chiar şi mersul deoparte
Umblă iată încâlcit
Dor de vară să ne poarte

Şi pădurile s-au copt
Şi de umbre şi de paşi
Acum sunt ca un compot
Mai pe jos să nu te laşi

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi

în reci dimineţi de toamnă târzie
suspină doar vântul prin viţa de vie
ce frunza pătată demult şi-a lăsat
la streaşina casei din margini de sat

când gândul s-aşterne în raza de soare
si-n suflet pătrunde aromă de floare
pot să zâmbesc când ziua începe
nu-i Eros pierdut încă prin vreme

iarna îmi face semn de departe
cu mine vei merge peste o noapte
eu îi răspund... sunt încă în toamnă
şi vise mă-mbracă cu frunze de-aramă

când haina o schimb în altă culoare
la fel voi zâmbi aceeaşi sub soare
de-i toamnă sau iarnă sufletul meu
respiră-n poeme ce-s scrise mereu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilat în iubire

M-am exilat într-o iubire
De ani şi ani mult tăinuită,
Doar începutul îl percep
Ca pe-o zambilă înflorită.

Atunci speram că o să-ţi placă
Gestul ascuns în fericire
Prin care dulce te-am cuprins
Şi ţi-am promis mereu iubire.

Tu ai zâmbit. Pe loc izvorul,
Pădurii unde ţi-am jurat
Intrarea mea-n acest exil,
Cu susur ne-a înconjurat.

Din mână ai scăpat zambila,
Cerul prin frunze ne-a privit,
De-atâtea fericite vise
În torţa vieţii ne-am topit.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
pe sub viscol, poate, voi umbla-n curând
fără suferinţe, fără idealuri,
fără amintire, fără trup şi gând;

îmi nechează roşu vântul sub ferestre;
cine ştie, poate o să-i urc în şa -
pruncului lăsându-i doar un vers de zestre
ca să-şi poată-ntr-însa sufletu-nfăşa,

toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
pe sub viscol, poate, voi pleca-n curând -
moară subterană pe-mpietrite valuri
unde veşnicia îmi păstrează rând.

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul tăcerii

Până când ni se va cere seamă
despre tot ce-am primit
şi n-am dat
încerc să învăţ resemnarea
visând
sub oglinda fântânilor
pentru toate seminţele
ce vor încolţi
pentru şuierul înfiorat al coasei
ce se va bucura
la freamătul îspăimântat al ierbii
pentru frunzele ce deja poartă
în zborul lor în derivă
cântecul toamnei -

încerc să desluşesc
preţul tăcerii
până când
poemele lipite pe filele calendarului
vor capta paşii iluziei

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre limbaj...

Cât despre limbaj... Tăcerea este, de asemenea, un limbaj.
Când nu mai este ordine în ceruri
noi facem ceea ce facem
prin noroc sau forţă,
sau prin componentele dorinţei.
Puterea creşte asemeni vegetaţiei,
în natură nu sunt preferinţe.

Nu ştiu de ce o frunză trebuie să valoreze mai puţin
decât Vaticanul
sau despre ce se îngrijorează constructorii.
Pietrele matematice recită logica lor
despre cruzime şi disperare,
iar noi intervenim gratificând nişte procese inscrutabile,
sculptând forme în aer.

poezie de Louis Dudek, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Murit-au ochii mei cu tine,
Dincolo de mâine nu am mai văzut
Sorbind uşor din pocaluri venine
Din pământ primesc un ultim salut!

Prin frunze reci doar un fior adie,
O, dor de casă, o, dor de mormânt.
Cu toamna-n suflet, am rămas pustie
Ca frunza uscată plutind spre pământ

Cresc focuri mari de inimi istovite
Spre luna vie de-un sfert lipsită
Roşcate frunze se desprind smerite
E vânt şi-orice speranţa e pierdută.

poezie de Mihaela Dehel (28 octombrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Le port în vioară

Sunt toate-n vioara mea dogită:
Şi cântul şi chiar moartea pripită.
Arome plouă din frunzele de dud,
Se-ascund în vioară şi totuşi n-aud.

Stele se-ncheagă în vin acrişor,
Amurgu-i greu ca un cântec de dor.
Tinereţea credeam că-i sac fără fund,
Amintirea-i bătrână-n care m-ascund

Sub vălul anilor trecuţi m-alint,
Vioara sună-n nuanţă de-argint.
De stinse iluzii aţoase mă tund,
Să pot în căsuţă de melc să m-ascund.

poezie de Stelian Platon (12 mai 2014)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!