Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

frunze

Poezii despre frunze, pagina 112

Ovidiu Cristian Dinică

Cuvintele

cuvintele nu sunt singure
niciodată
le dă viață poetul
să-i socotim fapta
cu pistolul la tâmplă
cu un deget pe trăgaci
ușor să nu i se descarce
amurgul în brațe
l-am găsi nepregătit
fără ultima dorință
cu volumele încă nepublicate
construind cetăți
în fața necunoscutului
să-i găsim metaforele
scrise pe frunze de toamnă
rătăcite asemeni filelor unui
testament pe apă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă-ntorc la râu

Veni pe râu, chemat de ne-mpliniri,
Chipul iubitului din tinerețe:
Neliniștea ce-a pus asupră-mi piatra,
Cu un surâs îmi da, acum, binețe!

În apă peștii se jucau vioi,
În piruete se-ntreceau, săltând,
O salcie cu muguri de argint
Creștea pe malul apei, fredonând!

Un vânt de vară răscolea prin frunze
Si-un foșnet lin trecea printre răchite,
Senin și blând, cu brațele deschise,
Te-apropiai privirilor uimite;

M-ai luat în brațe și m-ai strâns la piept,
Singurătatea se pierdu-n vâltoare:
Mă-ntorc la râu când sufletul suspină,
Să-l liniștesc c-o tandră-mbrățișare...

poezie de din Ochiul din cerc (2015)
Adăugat de ianySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

Contemplație anulată

trecute unele gânduri
se topesc printre degetele soarelui
încă nedesprinse de penumbre altele
se grăbesc și vin foșnitoare frunze spânzurate de ramurile copacilor
altele stau încordate
până dispar înecând într-o baie de sinceritate
umbre veștede ce târăsc aduceri-aminte
în care se insinuează
treptat
liniștea
de parcă doar ea ar ști inutilitatea caritaților

ceea ce îmi părea real nervurile minuscule rădăcini
se așază cuminți pe podeaua rece de pământ
ca și cum totul a fost spus
ca și cum n-ar fi încercat zborul
nu mai pot contempla acum frunzele mor în zigzaguri
și-i atâta tăcere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde?

Auzi cum șuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieții toată frumusețe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau binețe,
Tu unde ești? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foșnește
Spunând povestea lui, șoptit,
Și frunza-n pom iar ruginește,
Tu unde ești? Unde-ai pornit?

E liniște și se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu ești niciunde...,

[...] Citește tot

poezie de (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aripă de vis

Iar de frunzele căzute
Geamul inimi-i atins
Și-n priviri azi nevăîzute
De departe parc-a nins

Nins cu frnze și cuvinte
Peste mersul vremii fin
Și-n privirea ta fierbinte
Eu văd ceru-ntreg senin

Cade toamna peste tot
Peste un roi de frunze iar
Un surâs și un compot
Pe când vântu-n buzunar

Nu-ți mai bate căci e plin
De idei și atâtea versuri
Pe când gândul geme lin
De poeți și înțelesuri

[...] Citește tot

poezie de (17 octombrie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Turnesol

șarpele cu clopoței de smarald
cambrându-se peste umărul
ascuns în mătase
nu privi înapoi
te vei preface într-o statuie
de ciment poleit
până când prințul pribeag
se va îndrăgosti
de privirea ta goală
mai bine mușcă din mărul otrăvit
și nu uita să visezi
cum pădurea adormită
înfrunzește din nou

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Caligrafia demenței

s-au uscat întrebările-n punctul
final
umezirea urechii
o noapte de greață
de viață
de tine, de mine
copil idiot

când se-aude-nserarea
mută în grabă
strada pe care
ne calcă o frunză
care mă-ntreabă
cum se curbează
gâtul amurgului rece

pământul ne spune
aproape tot timpul
ce se petrece

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Umbra cu limbă de os

Noaptea își ține mâinile în sân
și visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.

Lacrimile dimineții cad peste ierburi
și cosașii vor să salute soarele
cu ascuțișuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Călinescu

Nova mihi apparuit Beatrix - I

Cum ea păși tăcută pe drumurile serii
țipând fâlfâitoare spre alba arătare
se ridicară pasări din patru părți de zare
într-un vârtej de slavă, ca frunzele puzderii.

Și chiparoșii negri și frasinii eterici
și ulmii nestatornici vuind pe-a orgii gamă
se-aprinseră în creștet ca solzii de aramă
când plouă cu lumini pe turle de biserici.

Ca un arhanghel falnic strălucitor la față
ce pâlpâe 'ntre noapte și între dimineață
înveșmântat în aripi de fulgere și pară,

oprindu-se la mine surâse fără vină:
ci grei de dulce spaimă genunchi-mi se plecară,
iar pleoapele-mi căzură uimite de lumină.

sonet de din Universul literar, Anul XLII, No. 51 (19 decembrie 1926)
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria Literaturii Romane. Editia Princeps in format electronic - CD" de George Călinescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -31.50- 23.99 lei.
Oana Frențescu

Târziul

târziul a venit în derivă
cu frunzele căzute
răscolit de-o primăvara
învățată să repete același scenariu de reînviere

nestins
nepăzit a semănat un urcuș ca o împăcare cu sine
spre finalul apăsat de frig

nu-l așteptam în firul de lumină tulburat
să facă risipă de verde ca un miraj coborât din stele
oprind din clipe
făcându-le aripi spre cer
până nu mai sunt

odată cu el și frunza smulsă
și cuvântul ițiit printre lucruri reale topindu-le aura
refuzând dansul literelor
în ritmul inimii grăbite plecată spre roșu

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 112 >

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre frunze? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre frunze, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook