frunze

Baistrucul...

Te-am luat şi eu odată-n braţe şi-ncetişor am să te duc
în lumea viselor cu boaţe din ţara frunzelor de nuc...

Ca obosit de contemplare, să te mai iau, să te mai duc
pe căi de stele căzătoare, din cuibul puilor de cuc...

Când păsări or porni să zboare, iar să te iau, iar să te duc
spre cea mai fină depărtare, din cel mai gingaş vălătuc...

Pe undeva ne-om despărţi, ca să mă laşi, ca să mă duc
eu - unde nu mai poţi tu fi, tu - unde iar mă nasc baistruc...

poezie de Iurie Osoianu (21 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri în ploaie

Privesc pe gaura cheii
Credinţa în care mi-am pus
Îngerii la păstrat în cufere
Cu volumul redus

Crucea timpului macină
Răbdarea ascunsă în albastre
Lacrimi din neliniştea
Iubirilor noastre.

Privesc pe gaura cheii,
Îngerii mă cheamă lângă ei,
Când i-ating simt că bulucesc
În ploaia cu frunze de tei!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crângul părăginit

În crângul părăginit
Pică frunza spulberată,
Vântu-n taină mi-a stârnit
Amintirea de-altădată.

Stejarul îmbătrânit,
Mândru, falnic se arată,
În crângul părăginit
Pică frunza spulberată.

Luna-n pâcla-ntunecată
Multe gânduri a urzit,
Chiar de pare dezolată
Drumul nu şi-a rătăcit
În crângul părăginit.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare asa e sa mori?

Ochiul meu e orb si mâna mea amorfa
Urechea mea e surda si limba mea uscata
Iar narile încremenite.

Stau sub un copac foarte înalt
privindu-l de la poale catre vârf:
Firul de iarba îmi strapunge timpanul
Frunze mi se încolacesc pe deget
Flori rosii îmi navalesc în papile
Fructe rotunde mi se rostogolesc sub pleoape
Si-n fiecare nara îmi izbucneste o samânta.
Sunt rând pe rând samânta si fruct
si flori si frunza si tulpina:
Durerea prefacerii din om în planta
(Oare asa e sa mori?)
Picura peste mine ca lacrima ploii, divina,
Rostogolita din vârf de copac
Sau mai din înalt
Pâna la mine jos, la radacina.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născocesc

născocesc în fiecare zi o altă regăsire
la capătul unui străveziu de stea îngheţată.
un alt acolo, pentru noi, într-un poem rămas nerostit.
în ritmul unui tropot de cal alb
înşir versul pe hârtie în vorbirea frunzelor,
a vântului scuturându-ţi hainele,
a acelui ceva nepierdut încă.
vindec din sindrom răni nevindecate,
drămuiri nehotărâte din secundele lucide,
din suveniruri stinghere aleg vise neatinse
rămase agăţate invizibil de pixul meu cu pastă albastră.
mă şterg din anotimp şi sar peste lume motivat
de târziul ce va deveni întuneric,
într-un orizont fugind
ce ne va lăsa cu frunzele plouând peste noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Mi-e dor de susur de izvor ce clipoceşte-n vale,
Mi-e dor de turmele ce stele li se-aprind în cale,
Mi-e dor să te privesc, să te ridic de subsuoară,
Mi-e dor de un sărut sub un salcâm cu frunza rară.

Mi-e dor de codrul cu păsărele ciripind pe ramuri,
Mi-e dor de marea ce spumegă talazurile-n maluri,
Mi-e dor de toamna ce foşnetul de frunze il aşterne,
Mi-e dor de mama ce mă cheamă din negură de vreme.

Gândul mi-e curat precum nuferii ce-ncarcă lacul,
Auzul mi--e mângâiat, cântă-n codru pitpalacul,
Limpede îmi e privirea când privesc cerul albastru,
Linişte-mi aştern în suflet când citesc versul măiastru.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemă singură

în parc crengile dezbrăcate dansează obscen,
priveşti printre ele în gol,
bolovanul înserării coboară pe tobogan,
n-ai unde să te fereşti,
te zdrobeşte laolaltă cu frunzele,
miraculos,
castanele rămân intacte,
dintr-un foişor se ridică un abur de blues,
cicatricile zilei lăcrimează sărat,
unghia durerii râcâie lichenii de pe trunchiul bătrân,
din geana cerului mai cade o stea,
nicio dâră luminoasă,
nicio notă din musica universalias,
osmoza regnurilor nu-i decât o poveste frumoasă,
frunza cade de una singură,
o ploaie de stele nu e un genocid,
fiecare îşi trăieşte singurătatea
ca pe o stare de agregare.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze cu iubire

ntorci privirea şi vezi o minune,
Frunzele cad şi ei privesc cu iubire,
Călcând prin frunze cu paşi grăbiţi de dor,
Lăsând în urma lor un fir de viitor
Şi-au regăsit liniştea în aşternut tomnatic,
Pe lângă copacii ce freamătă sălbatec,
Păşesc uşor, pe umbrele durerii,
Ca tot cei rău ei să dea uitării.
S-aşează jos pe frunzele uscate,
Că vor s-asculte inima lor cum bate,
Se uită-n ochii ei negri ca de cărbune
Şi stau în genunchi ca la rugăciune.
Sunt revăşiţi de gânduri şi tainele iubirii
Şi văd c-acum viaţa-i la capătul durerii,
Dar nimeni şi nimic nu poate niciodată,
Să le ia speranţa şi dragostea curată.

poezie de Eugenia Calancea (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Vieru (17 octombrie 1994)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimie

Îmi încurajez inima, cum primăvara,
Blând, încurajează o margaretă-n ploaie;
Inima-mi e-o cupă curată ca Fecioara,
Deşi ea conţine-n ea dureri, o droaie.

Voi învăţa de la flori şi frunze acel har
Ce dă culoare orelor şi le răsfaţă,
Pentru a schimba vinul acestui trai, amar,
În aur radiind de viaţă.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!