frunze

* * *

Nu vântu-n codru se perindă.
Nu frunze cad pe măguri, rar.
Din albăstrimea infinită
Şiroaie curg de psalmi stelari.

Văd: cu albastra ei maramă,
Pe nori uşori din cerul nalt,
Se-arată Preaiubita Mamă
Ducând pe Pruncul Preacurat.

La răstignire-n lume iară
Îl duce pe Cel Înviat:
"Te du, Iisuse, dormi pe-afară,
Sub vreun tufiş însingurat."

Zărind câte-un pribeag, spre dânsul
Mă-ndrept, prindu-l trist, duios:
Au, nu cumva e însuşi Unsul
Cel cu toiagul noduros?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de Emil Iordache
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluralul feminin

Mă copleşesc iubiri pierdute-n zare,
Mă înspăimântă cele oferite.
Ieşiţi voi, frunze noi, înmugurite.
Vă voi plăti acum, nunţi necesare.

Zăpada cade, veşnică ninsoare.
Întârziate ierni, şi reci, sleite,
Priviri de-amici. Cum pot să nu palpite?
Şi-o anevoie de urcat cărare.

Amoruri noi, amoruri depăşite,
Amestecându-vă prea mult în gând
Şi-n discordanţele eoliene.

Ci vino, primăvară, vino, vânt,
Să mături cu răsuri nechibzuite,
Din piept, amorurile imperene.

poezie clasică de Charles Cros din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Bucureşti, după ploaie

Poate că asta e clipa şi ora
când toate celulele vechi au murit,
(o dată la şapte ani, cum se pare)
şi cele noi sunt în stare de prunc şi de mugure,
şi fac primii paşi cu mine-n lumina castanilor.
E atât de uşoară după-amiaza de iunie,
din petice trandafirii şi brumate,
din cer şi asfalt cum e moarul,
sub tuneluri de frunze însorite şi ude.
Cu ce-am meritat, cu ce-am plătit ora de graţie?
Poate cu anii trăiţi între molii de slove şi gânduri,
poate cu umbra spânzurătorilor,
poate cu nuanţa de scrum a surâsului meu,
dar cum se poate plăti acest roz neatins, vegetal,
în ora flamingo, în buna vestire-a castanilor?

poezie celebră de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

Mai! Mai! şi aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Şi vocile de frunze, şi raze, şi extaze,
Ş-a traiului uitare, un chin de care mor.

Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Şi clarul dimineţii, şi veseli lopătari,
Şi luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Şi bălţi de-argint, şi trestii, şi candizi nenufari.

Ş-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Şi-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud şi blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-şi caii de-aur şi-n inimi săgetând.

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii mei

Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.

Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.

Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.

Anii mei, lunile şi zilele mele,
Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum" (27 noiembrie 1937)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă notă frate

nimic nu urcă nimic nu coboară nici o mişcare laterală
el se ridică
nimic nu mişcă nici fiinţa nici nefiinţa nici ideea nici prizonierul înlănţuit nici tramvaiul
el nu se aude decât pe sine
nu înţeleege nimic altceva decât scaunele piatra frigul apa -
cunoaşte trece prin materia dură
nemaiavând nevoie de ochi îi aruncă în stradă
ultimă scânteiere a sângelui în tenebre
ultim salut
îşi smulge limba - flacără străpunsă de-o stea
domolită
toamnă moartă ca o frunză de palmier roşu

şi reabsoarbe ceea ce a negat şi destrămat îl proiectează în altă emisferă anotimp secund al existenţei
cum unghiile şi pletele cresc şi se întorc

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cad odată

cu frunza în aşteptarea iernii mele
ochii fac drifturi prin parcuri
au culoarea toamnei târzii
în creier mi-a rămas un tril voios
mă agăţ nebuneşte de el şi cerul
e ud
vara mea a trecut inutil m-am trezit
prea târziu în teatrul cu decoruri
galbene şi stau îndoit de mijloc
aştept tăcut bezna fără mâhnire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura timpului

Ne scaldă luna
iar soarele e-n contratimp
Perdeaua aproape opacă
acoperă frunzele muşcate
de o mişcare haotică şi plânsă.
Ce demon destramă tăcerea
şi lina curgere a vremii?
Descoperirea altor paşi
va fi stat sub îndoiala
plecării corăbierilor!
Numai contratimpul aştrilor
va nota măsura paşilor lui Columb!...

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinxul

piatra îşi cere dreptul
la viaţă prin vene în care
sângele să curgă
înainte si inapoi

între glezna si unghii
piciorul drept creşte ca lava

din rădăcini
îşi construise ghirlandă
din frunze si trunchi
ca vremelnic sălaş
ce înghite mereu
florile protejate

la un moment dat
sfinxul se-arunca-n neant

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare ruptă

În faţa directorului de la Spitalul de flori
am zis: Da! Eu am rupt floarea asta!
El dintr-un ghiocel altoit cu o masă
de stejar
cu pletele din frunze de nucă
din buze de trestii
din cearcăne de ficus cu un gest
crizantemic
s-a ofilit!
Atunci eu am ieşit pe uşă
şi stropitoarea m-a condus
în mâna ei
anemic!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!