frunze

Doină

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.
( Cântec )

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Constelaţii Diamantine - Revista de cultură universală - nr. 12 (124) / 2020 (decembrie 2020)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catifeaua cu cortine

Eu sfâşiam din arbori
rădăcini. Ce colţi cu sânge verde
frunzele uscau în frunze.
Mă sfâşiam de râdăcini.
Mă ancoram de ancora privirii.
Eu sfâşiam din arbori rădăcini
să-nvăţ gustul vorbirii
să pot să am un trai prin mărăcini
cu mine de-ale gurii!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoimul

Şoimul tresare-n zbor, ameţit.
În beţia de stânci neumblate:
Cuib de frunze aprinse, în spate
Soarele cade - şi risipit.

Cere întoarcere, dă rotogoale
Cuibului roşu, cald şi apus,
Dar nempăcat se-adânceşte în sus
Şoimul cel mic peste stâncile goale.

poezie de Cicerone Theodorescu din Cleştar (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mângâi o piatră care mârâie.
Eu pun piedică la arbori.
Pădurea arde de nerăbdare
şi frunzele noastre cu umbre ne zgârâie...

catren de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În poem, oamenii mor altfel:
unii se usucă şi devin uşori
ca frunzele toamnei,
apoi plutesc încet în sus;
alţii se tupilează la pământ
şi devin pietre sau moviliţe de pământ

poezie de Crista Bilciu din Poema Desnuda, capitolul 5 (august 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu om

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om,
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcîndu-te, din omul prigoanei, omenire.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri -1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ingandurare

înserare
ziua încărunţeşte
la o ceaşcă de ceai

înfrigurare
între ramuri şi frunze
ultimă luptă

însingurare
inimi fără dragoste
foşnesc pe trotuare.

poezie de Dara Blu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tulburat

Am tulburat adesea umbra copacilor
şi-am auzit rumoarea frunzelor iscusite
şi furia coroanei ieşită din orbite,
mânia cetelor de palatini
în contra celui care intră prin rădăcini,
intră prin rădăcini, iubit de ele,
şi rămânea în patul frunzarelor rebele.

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzar

Nu ştiu dac-am supărat
Vara careva,
Dar văd că s-a furişat
Către undeva.

Şi de mi-a furat, nu ştiu,
Toamna cineva,
Frunză tot eu am să-i fiu,
Nu altcineva.

Chiar de mor sau de-s departe
Şi mă-ntreb al cui,
Tot în frunza mea se zbate
Vântul nimănui.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!