încurajare

Atunci când îmi este greu

Când ai o suferinţă
roagă-l pe domnul
şi pune-ţi o dorinţă,
aşa poţi găsi ceva neaşteptat,
e un exemplu bun de urmat,
să ţinem la viaţa noastră,
nu să distrugem prin casă,
să nu avem idei negative,
să facem aşa, ca să fie pozitive,
prin mângâierea celui bolnav,
ca să nu fie mai grav,
cu încurajări, ca să evităm,
la toate să reacţionăm,
suferinţa ca să plece
durerea să se vindece.

poezie de Eugenia Calancea (21 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu🌸

Tu mi-ai pus stele căzătoare
în păr
şi lacrimi de lalele in inimă.

Mi-ai fost încurajare
în serile de toamnă
când ploaia-mi zgâria pereţii sufletului...
Şi suspinul ultimei picături de vin
din versurile amar de pătrunzătoare
ale vieţii.

Tu mi-ai mângâiat pustiul inimii
din nopţile pline de dor
şi m-ai încălzit cu văpăia visului răscolitor.

Mi-ai fost
şi-n moarte
şi-n viaţă
mărturisire a propriei poveşti.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara unui suflet

Am să duc cu mine
Dorul de un umăr pe care
Să-mi plâng durerea.
Să curgă, de lacrimi, izvoare
Pe tâmplele mele
Despădurite de amar şi durere.
Voi duce dorul unei strângeri de mână
Şi a unei atingeri de încurajare...
Când inima doare,
Voi duce dorul pruncilor mei
Departe şi ei.
Îmi va lipsi mirosul florilor
Şi răsăritul,
Surâsul buzelor calde
Pe catafalcul ce arde
Sentimente şi lacrimi,
Tăcere şi patimi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Tu mi-ai pus stele căzătoare
in păr
şi lacrimi de lalele in inimă.

Mi-ai fost încurajare
în serile de toamnă
când ploaia-mi zgâria pereţii sufletului...
Şi suspinul ultimei picături de vin
din versurile amar de pătrunzătoare
ale vieţii.

Tu mi-ai mângâiat pustiul inimii
din nopţile pline de dor
şi m-ai încălzit cu văpăia visului răscolitor.

Mi-ai fost şi-mi eşti
şi-n moarte
şi-n viaţă
mărturisire a propriei poveşti.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te numesc Gabriela Isler

şi vei fi mai atractivă decât capodopera lui
giacometti - walking man şi mai apreciată
decât nud, frunze verzi şi bust al lui picasso
şi prietenii mei vor face fotografii cu tine
îşi vor muşca pumnii că nu te pot atinge
iar eu voi face totul pentru tine
dau cu aspiratorul degresez faianţa şi gresia
din bucătărie scot câinele afară la miezul nopţii
îţi îngrijesc petuniile orhideele fac cumpărăturile
pentru tine şi prietenele tale cu 90-60-90
voi fi în slujba frumuseţii şi graţiei tale
când vom fi la super bowl proiectoarele se vor bate
pe tine şi tu vei încuraja din funduleţ titanii
de la new york giants.
vei fi o regină din beverly hills, iar eu
nici măcar praful din upper east side, dar asta
nu mă va opri să te sălbăticesc şi să ne întâlnim
undeva în infinit măcar capriciile.

poezie de Justin Dumitru din Black aphrodisiac (2014)
Adăugat de LiterOfficial
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măştile voastre

De la geamurile pline de sudoare îmi zâmbiţi.
mă încurajaţi să merg mai departe,
să nu mă opresc la prima adiere de singurătate.
Voi, cu chipurile voastre, veţi merge cu mine,
până la primul bar, să vă fac cinste.

În parc, chipurile vesele poluează băncile.
Unul mă cheamă să iau loc,
să descopăr noi prieteni plictisiţi,
ce aşteaptă să le împrumut idei,
dar, de fapt, nu vor decât pe drumul lor să merg.

Acasă, îmi zâmbeşti din pragul uşii,
mă pui să-ţi ascult inima înnebunită,
mă iei de mână ş mă ameţeşti
cu săruturi pline de iubire.
Vrei să mă tulburi cu dragostea ta.
Privindu-te în ochi, te văd.
Îţi văd inima, şi buzele, şi iubirea.
Tot ce aştepţi e să mergem undeva noi, noi doi,

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul doamnei A

Ce văd când te privesc, frumoasă doamnă?
Un zâmbet fermecător şi jovial,
Frumuseţea izbitoare şi care
Îmi încântă sufletul, fiinţa ta
Deschisă mă face să sper, că tu eşti
Altfel, că tu ai putea fi aceea
Pe care o căutam din totdeauna,
Cu tine să pot fi acela ce sunt,
Temeiurile-mi alungi, măştile-mi cad
Pe rând, una câte una, aici sunt,
În faţa ta, despovărat de mine,
Pot deveni acela, ce mi-am propus
De mult, mă încurajezi şi-mi declanşezi
Scadenta, expirata cataliză...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sayf al-Dawlah recucereşte fortăreaţa Al-Hadath (extras)

Deciziile ferme sunt măsura bărbăţiei,
iar faptele nobile măsura nobleţei.
Faptele mărunte sunt mari în ochii oamenilor mărunţi,
faptele mari, în ochii oamenilor mari, sunt mărunte.

Sayf al-Dawlah îşi încurajează oastea cu flacăra ardorii lui,
căreia armii enorme nu-i pot ţine piept;
pretinde de la oameni numai ceea ce poate face el însuşi –
iar leii nu pretind atât de mult.

Îşi cunoaşte Al-Hadath cea Roşie culoarea, ştie ea
care dintre cei doi turnători de vin a fost norul?
Nori albi au stropit locul înainte de sosirea lui –
şi-apoi, la apropierea lui, sângele l-a stropit din nou.

[...] Citeşte tot

poezie de Al-Mutanabbi, 915-965, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

🌸🌸 🌸

Tu mi-ai pus stele căzătoare
in păr
şi lacrimi de lalele in inimă.

Mi-ai fost încurajare
în serile de toamnă
când ploaia-mi zgâria pereţii sufletului...
Şi suspinul ultimei picături de vin
din versurile amar de pătrunzătoare
ale vieţii.

Tu mi-ai mângâiat pustiul inimii
din nopţile pline de dor
şi m-ai încălzit cu văpăia visului răscolitor.

Mi-ai fost şi-mi eşti
şi-n moarte
şi-n viaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai cumplită nenorocire

Cel mai amar dintre toate lucrurile din viaţa mea amare:
Ea, pe care-am iubit-o nespus, lumii mele centru,
E moartă şi-acum, într-un sicriu din lemn de cedru
Plumbuit, se afla undeva departe, nemuritoare –

Sau, nor-fantasmă, cutreieră o singurătate mare
Împinsă de forţe stranii zi de zi, metru cu metru,
Mie-asemeni, neconsolată, abandonului epicentru,
De neatins, oricâte implorări sau rugi curg fără încetare;

Resturi de viaţă petrecute-ntr-o nesfârşită lamentare.
Acesta-i cel mai amar lucru: nu-i pot întinde-o mână
De ajutor şi nici s-o consolez, deşi, o, cât aş fi vrut!

N-o pot încuraja şi nu-i pot oferi nicio îndrumare;
Şi gândul că-i singură, biet nod nevăzut de ţărână,
În lumea stafiilor... ea, pe care-am iubit-o cel mai mult!

poezie de C. Louis Leipoldt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!