interdicţii

Incompatibilitate

Apa din vis se-ntinde... ca o apă
Cercul din vis e cerc dar marginile-mi scapă
Pomul din vis e pomul fără fruct
Cerul îl cheamă;
Pământu-ntâi l-a supt

Zborul din vis e zbor în cerc de vis
Apa se-ntinde către interzis

Şi lumea mea... întinsă cât o apă
În margini de-nţeles nu vrea să-ncapă...

poezie de Mihaela Albu (2009)
Adăugat de Mihaela Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Katarsis interzis

Am spart geamul
dar poemul tot
n-a părăsit
încăperea

Gratiile
vibrează
fără cuvinte

Va trebui
să folosesc iar
interjecţiile alea
demodate
Demodate şi eficiente

Hai sictir

poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie,
Cu trupul alb şi fin,
Cu delicat parfum de crin,
În fiecare clipă mă stârneşti,
Şi carnea-mi răscoleşti adânc
Cu voluptate, foc şi gheaţă.

Femeie,
Trupul tău e fructul interzis,
Şi-n faţa lui
Cad în genunchi şi murmur:
"Pot lumi să piară,
Şi munţi să se scufunde,
Tu Dumnezeu îmi eşti: Început/Sfârşitul!"

Femeie,

În faţa ta... mă plec.

poezie de Floarea Cărbune
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Autorul stresat
Cu iz de neastâmpăr
Căuta nedumerit
Însemnele scrierii
I se părea că vede
Totul în hieroglife
Alteori în cuneiforme
Până când a găsit
În sfârşit
Pe şaua străveche
Tatuaje cu dublu sens
Care descifrau
Acele scrieri interzise
Atunci l-a prins
Inspiraţia cu dus întors
Un înger alb
I-a deschis orizontul
Nemărginirilor
Fără tăgadă
De atunci încolo

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (12 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic despre iubire

Iubirea este interzisă
De cele mai nescrise legi,
La rândul ei fiind nescrisă;
Oricât citeşti, n-ai s-o-nţelegi.

Iubirea, când este decisă
Nu-i niciun scrib să consemneze
Nici până când va fi permisă,
Nici felul cum o să-nceteze.

Când vei citi mai sus ce scrie,
Te rog să-l iei în râs pe cel
Ce-a scris această poezie
Şi să nu faci la fel ca el!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 decembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire interzisă

iubire interzisă,
sculptată-n inima mea, scrisă
cu litere de dor şi fericire,
şoptită-n suflet, rostită în neştire,
secretă şi năvalnică iubire,
ce doare, fericeşte şi-ntristează...

când se-nserează,
şi depărtarea se acutizează,
aş plânge un ocean de gânduri triste,
şi dorul meu spre tine emigrează...

iniţiale sacre, interzise,
sculptate-n inima mea, scrise
cu litere de dor şi fericire,
secretă şi năvalnică iubire...

rondel de Elena Vlădescu (3 mai 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manuscrisul interzis

Scuzaţi-mă doar adevărul

scuzaţi-mă nu pot să mint

într-un cuvânt încape cerul

în următorul stau la rând

Scuzaţi-mă nu pot să mint

scuzaţi-mă e prea frumoasă

cuvântu-nseamnă înc-un rid

în versuri mă întorc acasă

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 mai 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea negru

prea multă vară
alerga goală
prin suflet
părul tău prea negru
îmi râdea obraznic în faţă
ştiam că n-am voie să te privesc
vălul muşcă din chipuri
desfigurează vieţi
săream destinul
piatră despicată
cu-o plăcere interzisă
teritoriile interioare minate
explodau
atunci mi-am auzit inima
prima dată
cum bate ca o nebună
împărţeam secunda
în clipe somnoroase
şi nopţile se împrăştiau
în părul tău prea negru.

poezie de Denisse Huzum din Însemne
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

Cioburi de vise interzise
imi străpung tălpile,
mă ard, mă supun.
Genunchii le sărută, palmele le sprijină.
Mă ridic. Continui să dansez.
Sângerez.
Visele dor. Cioburile sângerează.
Se sparg in zeci de alte cioburi,
fiecare jertfind câte o picătură de sânge
spre a-mi hrăni visul.
Infinite cioburi hrănesc un vis
al cărui sfârşit e proiectat în fiecare ciob infinit
acelaşi, altul, mereu al meu...

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni în cuşti

stăm în cuşti
am uitat să simţim, să trăim
nu vorbim, muncim zi de zi
fără să ştim de ce şi pentru ce
în tăcere, fără odihnă
biete albine istovite
ne este interzis să gândim
pe braţe plânge sudoarea
am uitat să visăm, să zburăm
un porumbel rănit într-o cuşcă ruginită
sau vite tăcute ce merg în cor spre abator
aici am învăţat să mor în fiecare zi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!