Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

păianjeni

Poezii despre păianjeni, pagina 4

Marin Sorescu

Scară la cer

Un fir de păianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite și
Scara la cer - zic,

Mi se aruncă de sus.

Deși am slăbit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Mă gândesc că trupul meu
Este totuși prea greu
Pentru scara asta delicată.

- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâș! Pâș!

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Teodor Dume

Bătrânețea, un colț îndesat cu nimicuri

știu că nu e bine să te pui rău
cu singurătatea
ca să
nu te stăpânească puterea ei
ai putea să mori din asta
știu
undeva în colțul îndesat cu nimicuri
un păianjen țese din firul nopții

în camera de alături
un bătrân orb joacă șah...

poezie de din revista Qpoem (aprilie 2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alunec

alunec prin urechile acului.
îmi țes timpul
pe pânza de apă a lumii.
păianjen de gând
arunc firimiturile de viață
în tâmpla iernii.
din soare,
doar floarea știe să privească zidul.
îl sfarmă în pumni de culoare,
inventând simfonii.
tiparul e clasic.
cerul râde.
e bine.
atât de bine...
noi nu.
nu știm.

poezie de (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lamartine

Vița-de-vie

Vița-de-vie casa noastră
O-mbrățișa cu ramuri grele
De boabe ce, către fereastră,
Momeau un cer de păsărele.

Cu-nfrigurata-i mână albă
Mama o coardă ne-apleca:
Copiii se-nfruptau în grabă
Din viguroasa miere-a sa.

Azi păsări nu-s, mama e moartă;
Vița-de-vie-i doar un ciot;
Văl de păianjeni ușa poartă;
Eu plâng și mă gândesc la tot.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Scară la cer

Un fir de păianjen
Atârnă de tavan,
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite și
Scara la cer - zic,
Mi se aruncă de sus!

Deși am slăbit îngrozitor de mult,
Sunt doar fantoma celui ce am fost,
Mă gândesc că trupul meu
Este totuși prea greu
Pentru scara asta delicată.

- Suflete, ia-o tu înainte,
Pâș! Pâș!

poezie celebră de din Puntea
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Este disponibilă și traducerea în spaniolă.
Charles Baudelaire

Mormântul

Pe-o noapte de catran și zgură
Dacă vreun bun creștin smerit
Pe-ascuns lâng-o dărâmătură
Îngroapă trupul tău slăvit,

Aici, când stele sfioase
Vor clipoci, de somn buimace,
Păianjenii vor țese plasa
Și viperele pui vor face;

Vei auzi într-una peste
Osânda bietei tale țeste
Hăulituri de lupi hoinari

Și vrăjitoare costelive
Hârjoana babelor lascive
Și sfatul sumbrilor coțcari.

sonet de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.
Lucian Blaga

Vară

La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvâcnesc din când în când
ca niște lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
și cântec de lăcuste.

În soare spicele își țin la sân grăunțele
ca niște prunci ce sug.
Iar timpul își întinde leneș clipele
și ațipește între flori de mac.
La ureche-i țârâie un greier.

poezie celebră de din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Tudor Arghezi

Creion

Obrajii tăi mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
În care se-oglindesc
Azurul și copacul.

Surâsul tău mi-i drag,
Căci e ca piatra-n fund,
Spre care-noată albi
Pești lungi cu ochi rotund.

Și capul tău mi-i drag,
Căci e ca malu-n stuf,
Unde păianjeni dorm,
Pe zori făcute puf.

Făptura ta întreagă
De chin și bucurie,
Nu trebuie să-mi fie,
De ce să-mi fie dragă?

poezie celebră de din Cuvinte potrivite (1927)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.
Teodor Dume

De paști...

culegeam frunze de nuc pe care
bunica le punea la fiert și vopsea
o grămadă mare de ouă
din când în când
își ștergea cu mâneca
lacrimile și ofta...

viața m-a îndepărtat de sat

doar scrânciobul
de sub craca nucului putrezit
mai zgâlțâie liniștea
pe prispa veche un păianjen
urcă pe tristeți
prin crăpătura casei se vede cerul și
Dumnezeu cum se plimbă tăcut

Doamne, cât a mai iubit lumea
și nouă sufletul!

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Copac de timp

praful uitării-n
păianjen din fire
și-n clipe ochi
pun dreaptă
sau nedreaptă
uitare

gândurile amorțesc
colțuri ale minții-n
imagini fugare

depărtarea sufletului
din mine
mă aruncă undeva
în trecutul de mâine

mai există un gând
de mult rătăcitor
prin spații
care nu știe

[...] Citește tot

poezie de (februarie 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 4 >

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre păianjeni? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre păianjeni, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook