frunze

Spre tine

Alerg, mă pierd în vise,
Pătrund în locuri interzise,

Zbor, spre înălţimi cereşti,
Pe-un drum unde întâlneşti,

Inimi care tot se frâng,
Ca o frunză, toamna-n vânt.

Iubiri aprinse, iar se sting,
şi-n suflet îmi ramâne frig.

Te caut să ramâi aici,
Să mă iubeşti, să mă ridici.

Să existe între noi,
Doar cerul pur, uitat de ploi.

poezie de Bianca Avrămică (5 ianuarie 2009)
Adăugat de Bianca Avrămică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei galbene

Vom spune că toamna a venit... foarte trist -
La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva,
Însă m-a trezit un glas pozitivist...
Vânt umed, şi frunza zboară, undeva.

Am ajuns, acum, pe un câmp cu ape...
În luncă, medita un poet cunoscut -
Părea că de oameni nu mai încape;
De-această-ntâmplare, atât de rău mi-a părut.

Eu nu mai ştiu nimic, şi m-am întors acasă,
Uitaţi-vă ce gol, ce ruină-n amurg -
Amurgul galben m-a-ngălbenit, şi m-apasă,
Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.

poezie celebră de George Bacovia din Versuri şi proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nopţilor ce dor

Mi-e toamna vaiet de cocor,
Hiadele semn rău trimit,
Iar cerul pare de granit
În ceasul nopţilor ce dor.

Mai toarce ziua din fuior;
Cântările-i s-au risipit...
Mi-e toamna vaiet de cocor,
Hiadele semn rău trimit.

Mai poţi să treci nepăsător?!
Prohodul frunzei nu-i un mit.
În somn prelung te-ai regăsit,
Cu moartea stând la vorbitor,

Prin toamna vaiet de cocor.

rondel de Valeria Merca (10 octombrie 2015)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbesc la noua toamnă ce a venit

Stând într-o grădină, mă uit la natură.
Ca un pictor cu paleta în mână.
Natura pictează tonuri calde ca o rochie nouă
Făcută din frunze care cad încet în rouă.

Aici sunt fluturi din frunze, care zboară spre cer,
Cu culori maronii gălbui sau roşu cărămiziu.
Dansează, colorând cu o mie de nuanţe în aer
Şi se fugăresc în vântul duios şi străveziu.

Mă uit la ele fericită cu ochii de copil,
Inima mea valsează în acel dans improvizat,
Cred că muzica şi cu mine creează ceva adorabil
Şi frunzele pozează pe pământ un tablou amorezat.

Şi aşa dezbrăcându-se încet ramurile crengilor
Apar nudurile copacilor aplecaţi de vânt
Legănându-se până la pământ între culorile frunzelor,
Iar eu zâmbesc la noua toamnă ce a venit şi sunt fericită.

poezie de Eugenia Calancea (21 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerostit

încă sunt în locul acela abandonat,
unde doar închipuirea ridică zborul obosit la înălţime.
amăgirile umblă printre sălcii
descifrând pe nervurile frunzelor un bilet de intrare,
unde treptele te urcă şi cu mâinile la spate.

lumina din cuvânt rătăceşte
printre umbrele trecutului
negociind strălucirea cu sinceritatea verdelui din toamnă.

astenice literele frământă cuvântul,
ce tot mai plumb devine.
doar frunza se rostogoleşte tandru la gleznele mele,
creând poemul nerostit de nimeni.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vreau să mă întorc în copac dar dumnezeul florilor nu mai există
a înfrunzit în balta cu apă în care voiam
să mă înec mai târziu
dar va trebui să fiu ori nichita ori un soi de phoenix fără aripi şi să învăţ să renasc din flori fără cozi
fără petale

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

Albastru e focul, copacii sunt negri,
oceanul aruncă în noi bolovani,
un munte îngroapă cuvinte sub lespezi
închise în peşteri săpate de ani.

Ceţoasă e ziua, ce roşu e fumul,
o păsăre-noată în bălţi de noroi
şi ploaia murdară amestecă vântul
purtând constelaţii bizare şuvoi.

Pământul aruncă durerea lichidă,
izvorul tresare din somnul profund,
o frunză priveşte, nervuri se ridică
spre lacrima verde din cubul rotund.

poezie de Adina Velcea (8 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmul

Priveghiuri lungi de toamnă. În sfeşnic lumânarea
Se luptă-n întuneric, tot scăpătându-şi zarea,
Precum se luptă somnul cu jalea ce te-apasă
În liniştea ploioasă...

Deodată triste glasuri sporesc mocnita jale,
Bat fâlfâiri greoaie deasupra casei tale...
Se face iar tăcere... — şi te străbat fiorii:
Ne lasă şi cocorii!

"Fugiţi, fugiţi departe, întârziate stoluri,
Să nu v-apuce-n câmpuri îngheţul de la poluri!..."
Suspină trist în urmă, foşnindu-şi frunza moartă,
Salcâmul de la poartă...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta vrăjită

Când vânturile toamnei se întorc haine,
cu frunze arămii, desprinse din copaci,
adusă de un dor, ai vrea să mă împaci,
la orele târzii, când somnul nu mai vine.

Apari pe geana înserării, neschimbată,
alungi himerele, cu zâmbetu-ţi calin,
minuni cereşti mi-aduci, în orele ce vin,
iar îngerii din cer coboară deîndată.

Cu harul sfânt m-ating, necontenit, pe faţă,
simt mângâierea lor, din ce în ce mai mult!
Adorm!... Şi din adâncul viselor ascult
cum umbra ta vrăjită-mi curge peste viaţă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflex 88

Prea fericiţi nu suntem, dar plutim...
Aceasta-i tot ce suntem şi ce ştim
Despre ciudata stare care a fost
Lăsată nouă spre a-i da de rost...
Şi iată-ne supuşi unei căderi
Prin zilele neprevăzutei veri,
Şi, iata-ne constrânşi la îndurat
Iubirea, ca pe un fapt adevărat,
Cu toate ale sale, care pot
Să ne usuce frunzele de tot...
Nemaiavând ce urme să lăsăm,
Prea fericiţi nu suntem, dar... visăm.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!