fizică

Mama

mama a plecat să le predea la ingeraşi,
fizică.
urăsc fizica.
îngerii nu au nevoie de profesori,
ei ştiu şi înţeleg tot.
dealtfel, mama nici nu e un profesor bun,
poate o vor trimite acasă.
dacă nu, am să mă fac medic
şi am să plec la ea.
îngerii au nevoie de mine,
suferă,
sunt bolnavi.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

2100

[Fizică elemenrară]

Când vântul bate,
Şi gerul apasă,
Aerul e rar...
Se termină lumea?

poezie de Octav Golic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fizica – poem diamant

Vectori,
Câmpuri electromagnetice,
Funcţii, derivate, integrale,
Ecuaţii cuantice şi relativiste,
Mecanică clasică, cuantică, cerească şi analitică,
Fisiune şi fuziune nucleară,
Optică geometrică, ondulatorie...
Toate laolaltă:
Fizică!

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-retenia

prietenii tineri încearcă să te
supere, ştind că nu mai ai mult
de trăit (?!) prin dispariţie fizică
poezia dulcică, scrisă la botul
unui cal cu mânere i-pod. şi?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materii

din punct de vedere al fizicii
înaintez cu viteza vieţii spre moarte,
geografic, pieptul mi-e deluros de suspine
anatomic, sunt scheletul de vise
acoperite de carnea păcatului

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axioma iubirii

Am devenit pesimist de la o vreme,
Un fizician tăcut şi singur;
Deşi o viaţă am rezolvat probleme
Cum să te abordez nu-s sigur.

Iau manualul de a noua-n mână
Pictez cu lacrimi paginile sale
Se vrea a fi doar o minciună
Legea atracţiei universale?

poezie de Silviu Obreja (august 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când inima nu poate,
O ascund, o îngrămădesc
De teamă bate-n spate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când fizica nu ştie
De ce legile pământeşti
Spun că inima nu-i vie

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când muzica nu poate
Să transmită ce gândesc
Şi inima dă din coate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când plouă şi e noapte
Şi ploile nu se sfârşesc
Şi inima e în toate

[...] Citeşte tot

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recenzie

Recenzie de gânduri...
S-au strâns în mine atâtea tăceri
Că nu-mi mai pot vorbi nopţile.
Sub tălpi sângerânde
Se rostogolesc
Cioburi ascuţite de frunze.
Le aud... în mine foşnesc!
Paradox!
Nu este posibilă rostogolirea
Corpurilor ascuţite. Priviţi!
Eu le văd rostogolindu-se-n mine,
Voi nici măcar nu simţiţi...
Doar legea inerţiei ne-a învăţat
Ca... obiectele cad.
Fizica! Sentimentele nu au fizică!
Celula lor este conectată la suflet.
Auziţi?! Ţipă în mine...
Mă cheamă să alergăm
Prin Calea Lactee.
Recenzie de gânduri...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui ateu care se ascunde sub 1000 de pseudonime, se crede critic literar, filolog, lingvist, matematician, fizician, istoric, jurist etc (cu doctorate în toate), nu suportă să fie contrazis şi se laudă că-şi acoperă interlocutorii cu diplomele pe care le are

Batjocoreşti, cu tot cinismul,
Pe autori, ca posedat,
Pe Crist, pe Domnul, creştinismul,
Nimic, nimic nu ţi-a scăpat.

De îndrăzneşte cineva
Să spună că nu ai dreptate,
Iei foc şi-oricât ar motiva,
Spui vorbe tari, neruşinate.

Te lauzi zilnic că eşti cult,
Că diplome tu ai din plin,
Cu cât te lauzi tu mai mult,
Cu-atât te cred eu mai puţin.

Cununi de lauri spui că porţi
Şi unic tu te crezi sub soare,
Cum, oare, poţi să te suporţi,
Cum de nu crăpi de îngâmfare?!

pamflet de George Budoi din Epigrame, pamflete şi satire cenzurate (6 februarie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul începe primul...

... plecat de atâtea ori, din tot atâtea locuri
şi înspre alte, multe, fără nicio întoarcere,
poate fi cauza nostalgiei, cantonată ca în carcere,
a melancoliei gândului, izbucnit focuri,
pentru că mintea nu acceptă pierdere,
îşi aminteşte singură -pleonastic-
prinsă într-o fizică de lege trei, explicaţie un pic futilă, plastic,
obligând corpul la recul, de-o dezmierdere...
şi o întrebare ar fi atât naturală;
ce se petrece la plecarea ei, a minţii, definitivă,
ori reculul poate a fost mai înainte, o eschivă,
de aceea în fond ne îndreptăm spre înapoi; cum pacientu-i numai după, după boală!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!