Ce este viaţa

Unii spun că este iadul, alţii spun că-i doar un test,
Eu le spun că este vadul, s-au chiar vârful Everest.
Unii spun că este moartea, alţii spun că e puterea,
Eu le spun că este cartea, cu care sporim averea.
Unii spun că-i o idee, alţii spun că este arta,
De fapt e Calea Lactee, prin care noi trecem Porta.
Unii spun că-i competiţie, alţii spun că e iubire,
Eu le spun că-i repetiţie, mixată cu fericire.
Le mai spun că e credinţă. Când trecem prin suferinţă
acumulăm cunoaştere, despre a noastră naştere.

poezie de Dumitru Delcă (13 octombrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în mine bate o inimă

Am stat prea mult în tăcerea singurătăţii,
fără să ne amintim ce înseamnă să ne respirăm visele.
M-am ascuns printre gândurile altora,
lăsând clipele să se scufunde în judecăţile lor.
Încătuşata în mine, fără a îndrăzni să fiu,
cu teama că fiecare respiraţie
ar putea răni pe ceilalţi,
am trăit pentru a aduce fericire altora.
Mi-am aruncat sufletul
în umbrele care ne ţîn legaţi,
hranindu-mă cu praful căzut
de pe zâmbetul lor.
Am stat prea mult în negura celorlalţi
fără să îmi acord nicio rază de lumină.
M-am ascuns la picioarele altora
lustruindu-le urmele paşilor
călcând peste sufletul meu.
Cu bucurie am acceptat
fiecare pumnal primit în spate
pentru a-i proteja pe ei...

[...] Citeşte tot

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste şi vin

Hei! O cupă! Umple-o şi spune-mi că-n ea torni vin, a zeilor licoare,
Eu niciodată nu voi bea-n penumbră cât timp pot bea la soare.

Blestemată şi săracă-i fiecare oră-n care trebuie să stau treaz
Însă-s bogat când vesel, beat ca lumea, uit de-orice necaz.

Rosteşte clar numele iubit, aruncă masca şi păşeşte în lumină,
N-au nicio valoare plăcerile pitite după ale pereţilor cortină.

poezie de Abu Nuwas, 756 – 814, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de toamnă

Strop cu strop, ploaia biciuie frunzele de bananier.
Binecuvântat e cel care desenează asemenea peisaj melancolic:

Bolta luxuriantă şi întunecată a copacilor îngemănaţi,
fluviul lung vălurind alb şi catifelat spre zare.

Ridic plosca cu vin, beată de-atâtea râuri şi dealuri.
Ruscsacul meu, respirând raze de lună, e plin cu poeme.

Priveşte – şi iubeşte tot ce vezi.
Oricine se pierde-n acest peisaj va fi fermecat.

poezie de Ho Xuan Huong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub patul ei e un comunist

Ea nu-şi găseşte dinţii...
Îşi aminteşte că i-a lăsat
lângă chiuvetă,
dar nu mai sunt acolo...
Posibilităţile de a-i găsi
în noua lor locaţie
sunt la fel de nenumărate
ca ghemotoacele de praf
şi acarienii
adunaţi sub pat
lângă oasele iubitului ei...

Se concentrează
pentru un scurt moment,
apoi iarăşi
încearcă să-şi de-a seama
din ce cauză
i-a pierdut.

La naiba cu omul acela îngrozitor...

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul ne-a unit

Ne-am unit destinele într-un miez de toamnă.
Când frunzele cad alene de pe ram,
Când fierbe vinul în butoaie
Şi soarele răsare din ce în ce mai rar la geam.

Ne-am unit destinele într-o seară de toamnă,
Într-o seară ca din poveşti.
Mi -ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă...
Şi veşnic o să mă iubeşti.

Trec anii peste mine, peste noi,
Dar nu o să uit ziua cea de toamnă.
Când am jurat să fim în doi
Şi tu mi- ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă.

Ştiu că nu avem tot ce ne-am dorit,
Dar dragostea noastră ne ţine împreună.
Poate destinul ne-a unit,
Ca să facem lumea puţin mai bună!

poezie de Vladimir Potlog (30 octombrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul

Acuzat de-aplecare spre plăcerile carnale;
Torturat de-arşiţa nopţilor tropicale;
Otrăvit, leşul al dispreţului pentru poezie, ştiu:
La inima lor n-ajung versurile pe care eu le scriu.

Demoni negri călcau deasupra apelor sfinte;
Am prefăcut apele-n vin roşu – şi păcatul a fost iertat,
Iar ei, bându-l, s-au înecat;
Am râs, apoi m-am încruntat.

În lanţuri, încuiate-n trupul meu,
Dorinţelor li s-a poprit dreptul de zbor;
În vreme ce rătăcesc aiurea, fără nicio ţintă,
Moartea se-apropie de mine surâzând îmbietor.

Pe ultimul drum, pentru o vreme cel puţin,
Voi păşi-n compania unui ulcior de vin.

[...] Citeşte tot

poezie de Abu Nuwas, 756 - 814, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săracul

Nu-i sărac acela care
duce veşnic lipsă mare;
traiul său e'năruit
căci prin griji ce-l împresoară
tot mai are ş-o comoară:
sufletul său plin de dor,
imbold de viaţă'n viitor.

Ci-i sărac bogatul care
toate le-are de'mbuibare,
dar la toate s'a urât,
şi pe nimeni n'a iubit.
Inima lui nu simţeşte,
dragostea nu-l încălzeşte;
sufletul său e pustiu,
parcă nici nu este viu.

Ce folos de bogăţie,
de ce comori ce pot să fie
pe pământul rotogol,

[...] Citeşte tot

poezie de Iosif Vulcan
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odiseea (extras, Ulise şi Sirenele)

O, prieteni, parteneri ai tuturor nenorocirilor mele,
Ascultaţi! Vă voi dezvălui proorocirile cerului.
Ascultaţi! Soarta-i mai presus de oameni; ea hotărăşte
Cine va trăi şi cine va muri! Pentru a fi feriţi de rele, fiţi înţelepţi!

Zburdalnice, Sirenele dansează pe păşunile înflorite
Mângâind harpele, versuind povesti încântătoare;
Mie, mie celui răzleţit, legat acum de catarg legat bine,
Zeii îmi îngăduie să le-ascult melosurile dulci-otrăvitoare.
Ascultaţi şi urmaţi-mi sfatul: în lupta voastră pentru libertate
Încordaţi-vă şi rupeţi fiecare lanţ, ţineţi alături, ceată lângă ceată.
În timp ce vă vorbesc galera-naripată zboară pe ape-albastre –
Şi, iată! Din mare se-nalţă, asemeni unor ceţuri, falezele Sirenelor.

Vânturile-au căzut subit; aerul de deasupra
Şi valurile de dedesubt au uitat să se mai mişte;
Un demon a-ncremenit aerul şi-a alinat adâncurile,
A domolit vânturile răsunătoare şi-a fermecat valurile,-adormindu-le.

Acum noi întindem toate pânzele, tragem de fiecare vâslă;

[...] Citeşte tot

poezie de Homer, secolul al IX -lea î.e.n., traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine e de vină oare ?

Doctorul
Avrami, om in varsta,
Si cu maniere fine,
Desi e carunt la tample,
Dar se tine bine.

Foarte ades il vezi cu o bruna
Sau cu o blonda ce-i zambeste
"Crai batran" ii spun amicii
Dar el nu se sinchiseste.

Intr-o zi vine la doctor
Cam tinandu-se de sale:
-Doctore, se-ngroasa gluma,
Am slabit in balamale!

_ Ia dezbraca-te, ii spune
Doctorul prieteneste
Si am sa-ti spun eu, intr-o clipa
Ce te doare, ce-ti lipseste

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ion Agârbiceanu
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!