Eram într-o pădure uluitor de vie, într-o pădure care șoptea înăbușit. Și iată că pădurea în iarna, argintie, cu șoapta ei, mi l-a reamintit.
Izvoarele, sub pânze de gheață, delicate, se legănau la vale, pe nevăzutul prund, și în lumina sobră, cu pini și nestemate, cântau unite într-un cor profund.
În zboruri rotunjite, tăiau mari păsări slava; un farmec de poveste se răsfira sub cer; părea zăpada caldă și moale ca otava, dar zările sclipeau la fel, sever.
Cu vânturile-n coarne, în goana nebunească, zburau năvalnic cerbii pe fragedul polei. Era acolo-ntreagă pădurea românească, și el pășea încet prin iarna ei. (...)
Tu m-ai făcut nesfârșită așa a fost plăcut înaintea Ta: o gingașă cupă ce-o deșerți și o-ndestulezi mereu cu proaspătă viață, un flaut de trestie ce sună pe dealuri și prin văi melodii veșnic noi suflând peste ele. La nemuritoarea-ți atingere, inima-mi îmbătată inundă și-n valuri de nespus se revarsă. Pentru darurile-Ți nesfârșite, ca să le pot primi, am doar mâinile acestea strâmte. Și timpurile trec și tu-mi dăruiești și mereu rămâne loc pentru a umple.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a 40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă Vezi detalii despre o antologie de referință!
Cartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99-9.99 lei.
Voturile ajută și la creșterea calității site-ului. Mulțumim tuturor celor care votează!
* * *
Dați-mi voie sa recapitulez pentru dumneavoastră:
Informația nu înseamnă cunoaștere. Cunoașterea nu înseamnă înțelepciune. Înțelepciunea nu înseamnă adevăr. Adevărul nu înseamnă frumusețe. Frumusețea nu înseamnă dragoste. Dragostea nu înseamnă muzică.
De-ar fi să-ți fac altar, l-aș face din inima mea; să fii din Soare și Pământ o parte, din mireasma primăverii și ruginia toamnă, din Eternitate, a sufletului meu angelică doamnă.
De-ar fi să-ți fac un templu, l-aș face din albii trandafiri; să fii o parte din Eden, din rugăciunea către Tatăl Meu, din albul purității, să-mi fii imnul abisal de suflet, scris într-un catren, tu, veșnică Lumină a divinității.
De-ar fi să-ți scriu Poemul, l-aș scrie cu sângele de suflet; să fii nemuritoarea doamnă a spiritului meu, zeiță divină, ție să mănchin, și-apoi lui Dumnezeu, în veacuri de lumină!...