Știm că astăzi suntem striviți de greutăți Și de tot ceea ce se întâmplă în prezent. Vremea noatră este vremea bărbăției Și bărbăția nu ne părăsește.
Nu este o nenorocire să cazi doborât de gloanțe Nu este o soartă amară să-ți verși tot sângele Când o facem ca să te apărăm, gândire rusă Măreață cultură rusă.
Timpul călătoriei mele este lung calea pe care o am de străbătut este fără de sfârșit.
Am ieșit pe aripile primei raze de lumină și am urmat drumul prin singurătățile lumilor, lăsând urma mea peste atâtea stele.
Calea cea mai lungă mă apropie cel mai mult de tine și modularea cea mai întortocheată este tocmai aceea care duce la perfecta simplitate a acordului.
Călătorul trebuie să bată la toate porțile înainte de-a ajunge la a sa. Trebuie să rătăcim prin toate luminile din afară pentru a ajunge în sfârșit la templul cel mai lăuntric.
Lăsat-am ochii să rătăcească departe, înainte de a-i închide și a spune: Tu ești aici.
Această întrebare, această așteptare se topește în lacrimile a o mie de fluvii și scufundă lumea
Patimi reunite într-un nor de ceară Topit-au sămânța unei iubiri ingrate, Am privit jos, la planurile sparte Și mai apoi, privesc în sus... ca să mă doară.
Voiam să merg prin viață așa cum vrea oricine... N-am reușit decât să mă rănesc; Al meu scop de viață nu s-a vrut pământesc, Veleitățile-au fost date a fi divine.
Cu cât mă-mpotriveam a fi ce mi s-a dat, Cu-atât mă istoveam în boală și căință... Pân' ce-am pierdut lupta și cu a mea voință, Primind să fiu ce fost-am destinat.
Soartă sau destin, viață sau trăire, Cu toții le avem; le prețuim divers. Vrem sau nu a crede despre al lor mers, El nu ne aparține și nici a noastră fire!
Voturile ajută și la creșterea calității site-ului. Mulțumim tuturor celor care votează!
Cântec de primăvară
Desigur, primăvara mi-a țâșnit din tâmple. De umbre, umerii îmi șiroiesc, tăcut, prea bine mi-e și nu mă mai pot rumpe de aerul rotund ce m-a-ncăput.
E-ntâia oară când rămân fără de viață, de primăvară-ncercuit cu frânghii, până miresmele îmi dau un pumn în față, trezindu-mă, le-adulmec și le mângâi.
Și mor a doua oară, când îmi taie chipul pala de raze atârnând de crengi și iar mi se rotește-n păsări timpul, când pasul tău răsună pe sub crengi.
Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene imaginile tale, clinchetând. Mor sacadat și reînviu din vreme-n vreme, de-otrava morții sufletu-mi eliberând.
E un mister în a mea viață, și-n suflet port o taină mare: O dragoste eternă care într-o clipită s-a născut. Și rău-i fără de nădejde, și să-l pătrundă n-a putut Aceea care mi-l făcuse, căci l-am ascuns cu resemnare.
Vai, pururi nebăgat în seamă pe lângă ea aș fi trecut, În preajma ei întotdeauna, dar singuratic pe-o cărare, La-l cărei capăt a mea viață găsea suprema alinare, fără să mi se dea nimica și fără ca să fi cerut.
Deși într-însa Providența a pus atâta gingășie, își va urma distrată calea fără s-audă cum o îmbie murmurul dragostei, pe care sub pașii ei îl va stârni.
Și credincioasă datoriei, se va-ntreba nedumerită, citind aceste strofe, pline de vraja ei nemărginită: "Cine să fie acea femeie?" și să-nțeleagă nu va ști.
1942 - în Al Doilea Război Mondial, bătălia Stalingradului - armata sovietică a declanșat contraatacurile Operațiunii Uranus, înclinând balanța în favoarea URSS la Stalingrad, în U.R.S.S.