Milioane de câmpuri de maci, coperta unui roman de dragoste consumat, nimfomatic, într-o cameră de hotel, a treia zi din săptămână, între orele două și trei, energii descătușate, pupila înlăcrimată de secundele ce se scurg, clepsidra blestemată, cât a mai rămas până la viitorul roman? copertă cu maci, aceeași cameră de hotel, între orele două și trei, ziua a treia, săptămână după săptămână...
Cere iertare iarăși omului cu tenul închis care stătea-n crevașa clădirii și care ți-a cerut câțiva bănuți și tu l-ai mințit încă odată fața lui uscată s-a deschis ca o palmă și te-a lovit cu rușine iar tu trebuie să te simți rușinat tu i-ai văzut trăsăturile chipului distorsionate și l-ai recunoscut ca fiind încă ființă omenească nu un animal altul decât animalul care-i fiecare dintre noi deși ne mințim că nu-i așa acea minciună e o cruzime care speri tu va fi dizolvată-n valul unui zeu iertător un zeu în fața căruia vei sta cum ai stat în fața acelui om dar zeul tău se va întoarce de la tine și te va părăsi lăsându-te fără cuvinte tot așa cum acest om în zdrențe este fără cuvinte-n fața ta.
Multicolore plane pătrund în gândul sferic Mâhnit de vremea rece cu muguri de-ntuneric, Nostalgic el venise a fi în stil coleric, Prin planul minții sale ce nu este simetric.
Ruine-nveșmântate în albiile vremii Recheamă la iubirea anilor aprinși; Grămezi de sentimente sângerând uitării Prin oglinzi de apă și chipuri cu ochi ninși.
Am revăzut aseară, la masa unde scriu Cometa plăsmuită din dorințe oarbe Acum ajuns e dorul, rămas într-un pustiu, Al veșnicei dureri ce mocnit îl soarbe.
Mă prinzi de mâna rece și mă privești în ochi Aproape-ți simt căldura cu care mă cobori Spre stele nisipoase din cerul meu cu stropi Și iar mă unge vântul, iar tu uimit m-adori.
Voturile ajută și la creșterea calității site-ului. Mulțumim tuturor celor care votează!
Mereu...
Mereu voi cânta dragostea ta, Mereu o voi cânta, chiar și când ploaia mă va cuprinde, Când bolțile reci, de sub ochiul de stea, Vor alunga lumina, ce sta cuminte... Nimicul va crede atunci c-a-nvins, Că timpul n-a existat nicio secundă, Că moartea a fost visul din vis Dorit de particula devenită o undă! Dar inima mea nu va-nceta Să-și audă-n ecou valul de mare Dragostea ta ce necontenit va cânta Norilor ce se-adună în zare...
Te-aș găsi chiar și în tăcerea ce-mi învăluie sufletul, pentru că orice sunet n-ar avea ecoul inimii tale. Te-aș găsi chiar și în întunericul ce înghite orizonturile, pentru că orice umbră le-ar învălui, n-ar putea să lase nici o urmă. Te-aș recunoaște în fiecare bătaie a inimii mele, unde nici un vis n-ar putea să te ascundă. Tu nu ești parte din lumea asta, așa cum eu nu sunt parte din ea. Existăm împreună la marginea timpului, simțindu-ne eternitatea.
Cartea "Toate frumusetile lumii" de Jaroslav Seifert este disponibilă pentru 
Au fost scrise 4 comentarii până acum.
