Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Daniela Vizireanu

Poezii de Daniela Vizireanu

Praf de stele

Carnea-mi era pierdută
în patul trist și astronomic,
și mintea înecată
în frumoasele minciuni ale opiumului.
Mă uitam absent la nu știu ce.
Cred că erai în fața mea,
dar eu refuzam să te văd.
Prin omorul tău, pe mine
încerc să mă salvez.
Dar am amintirea asta,
ce nu-mi dă pace:
când în camera asta prozaică,
iubirea era plăcerea de a plânge
împreună.

poezie de Daniela Vizireanu (17 februarie 2017)
Adăugat de Daniela VizireanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anemia tinereții

Am alunecat în marasmul vieții,
Iar soarele din mine e în declin.
Am înțepenit în timp, zi de zi,
Tot mai singur, tot mai tăcut.

Visurile toate m-au părăsit,
S-au risipit ca lacrimile mamei pe mormânt.
Într-o noapte răcoroasă și amară,
Am rămas o bucată de carne străină, pelegrină. Anemia

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela VizireanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ecou de cavou

Odaia de acasă cu muzică simfonică,
Cărți în bibliotecă și trabuc pe masă.
Ziua era istovitoare, seculară.
Cafeaua serii era mereu rece și amară.

Alean apăsător, ecou de cavou,
Există război bun sau război rău?

Singurătate, singurătate, ticăloasă soartă,
Fiori de nebunie, transformați în viață.
În oglinda spartă, în noaptea moartă,
Am privit un mort, care așteaptă și așteaptă..

poezie de Daniela Vizireanu din Poeții noștri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela VizireanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Flori de ceai

Flori de ceai și eșarfe groase,
Pe mese, dovleac și mere coapte.
Roșu vin sorbit de pe buzele noastre,
Izul lui Eros în nările noastre.

Viața-i o vioară ce-și plânge simfoniile,
În parcul poet în după-amiezile,
Când toamna croiește rochii din frunze,
Și poeții caută-n parcuri muze...

În serile de toamnă mi te dăruiai...
În nopțile plumburii, tu mă iubeai...
E frig, și-a noastră dragoste,
O frunză de toamnă este...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeții noștri
Adăugat de Daniela VizireanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Goliciune lăuntrică

Rozele amantei în vază agonizează,
Ușor aplecate, având încă mireasmă.
Cafeaua înnebunește-n propriul neant negru și parfumat.
Durerea se târăște pe mine, ca o a doua piele,
Dar eu mă zbat frenetic să mă lepăd de pielea asta putredă și rece.
Chip arhiplin de tragedii și suflet de tinichea,
Sunt eu, același chin cu grai.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeții noștri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela VizireanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Icoanele noastre

Fost-au și ei demult, tineri visători,
Cu obrajii rumeni la suave sărutări.

Pentru ai lor copii trudit-au neosteniți pe pământ,
Căci, una e dragostea de mamă și-al tatălui cuvânt.

Viețuit-au la apusurile vieții îndoliați între pereții muți,
Cu încrețituri adânci, doruri nestinse și ochi greoi, frânți.

Rămas-au astăzi cu plăcerea de a săruta vechile fotografii...
Sărutul timpului pe al lor trup, bătrânii, icoanele noastre vii...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeții noștri (1 octombrie 2017)
Adăugat de Daniela VizireanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îndemn

În rest, unul pleacă, altul vine,
Râvnești la prea multe delirice clipe.
Între crezuri lacome și tăgadă,
Amorul tău e un idol de piatră.
Pe pielea ta s-a făcut toamnă,
Și surâsul nu-ți mai pare ca odată,
Viața plange peste viață când nu-i dai,
Un strop de opium, un strop de ceai.
Făcându-mă cuvânt cu ecou,
Mă spovedesc domnului meu.
Și vreme trece, vreme vine...
Cu toată nepotrivirea de idei,
iubește,
Căci, sfântul a fost si el om.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeții noștri
Adăugat de Daniela VizireanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Muză moartă

Contemporan cu mine e destinul,
Cel care mă ia la bani mărunți prin cafenele.
E mânios pe mine de la prima rană,
El crede că nu-l mai cunosc, și totuși,
Privindu-l în oglindă, e destinul...

Două dureri în aceeași rană,
Se lecuiau cândva pe aceeași pernă.
Iarna nu mai am flori în grădină,
Iarna nici creionul nu mai are mină.

Un trecător a poposit la ușa mea,
Spunea că e destinul meu de mai demult,
Venise plin de amintiri si speculări,
Mă îngrijora, și vrut-am să-l alung.
Contemporan cu mine e destinul, Cel care,
Spune că-n fața morții toți suntem la fel.

poezie de Daniela Vizireanu (25 decembrie 2017)
Adăugat de Daniela VizireanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Parfumul unei doamne

Zăvorât de doruri în parcul cu castani,
O sticluță de parfum în treacăt am zărit.
Feminină mireasmă cu iz dulceag-amărui,
Îmi pari a fi obiectul eteric,
Al unei eve din acest oraș pierdut.

Cu vagi ezitări și înroditoare pasiuni,
I-am făcut loc acestui păcat în buzunarul de la palton.
Spre casa fără suflet pășeam monoton,
Urmat și curmat de dorul amoros.
Gândurile roiau nestăpânite la deținătoarea lui,
La vocea neștiută, buzele necunoscute și amanții infideli...
Mirosul enigmatic imprimat pe pielea ei...

Eu visam o femeie elegantă, cu dres subțire și pantofi sângerii,
Dar văduvia nu-mi iartă poftele haine,
Și singurătatea mea vrea o alinare prin iubire.
Am fost mereu cu gândul la o femeie,
Dar viața m-a lăsat doar cu o fantezie și sfânta amintire...

[...] Citește tot

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe culmi

Ochi înlăcrimați și dureri de oase,
Fumez și scriu literatură contemporană.
Viorile plâng în mine cu note de disperare,
Stihuri de cenușă, de urlet, de mucegai,
Poetizez acum tot ce n-am cerut vreodată să trăiesc.
Râsuri teatrale la prânzuri și la cină,
Schițez veșnica mea fericire de lut.
Dar pământul de sub picioare mă-ngroapă,
Și nu l-am lăsat niciodată, dar acum îl las.
Și m-apropii, seară de seară, tot mai mult,
De acel flaut trist, care-mi cântă la mormânt.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeții noștri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela VizireanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 2 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Daniela Vizireanu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Votează Daniela Vizireanu

Dacă îți plac cele spuse de Daniela Vizireanu, dă-i votul tău, pentru ca și alții să-i găsească paginile mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Vrei să faci o faptă bună? Află cât de importanți pot fi 5 lei!