Poezii despre Paris și lumină, pagina 2
Urare de Anul Nou
Să nu mă dezmint, prieteni, mă gândesc să vă colind
Și nu vreau să închei anul, cum mă știți, mereu jelind.
Vreau să hohotesc ca proasta, să m-audă-un mapamond,
Să mă prindă miezul nopții-mbrățișată cu un blond.
Și mai vreau să fiu silfidă, să îmbrac al meu deux-pieces
Uite-așa, pocnind din dește. Și să am mare succes.
Să întineresc deodată, ca-n poveste și să strig:
-Nu-mi mai trebuie sarmale, îmi ajunge un covrig!
Să am bani, să nu mai chițăi, că o carte nu mai pot
Să o tipăresc, poeme la lumină să le scot.
Că așteaptă la grămadă, înjurând acest sistem
Și înjur și eu cu ele, că nu-mi pasă, nu mă tem.
Și-aș mai vrea să plec în Franța, la Paris, ce vis nebun!
Dar, eu vreau, acum, când vine Anul Nou, cam tot să spun,
Ce-mi doresc de-o veșnicie, chiar dacă nu se-mplinesc,
Ce-am visat, de-a lungul vieții, cu voi vreau să-mpărtășesc.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La revedere, Betty, iar de mine, te rog, nu-ți aminti
la revedere, Betty, iar de mine, te rog, nu-ți aminti,
machiază-ți ochii, renunță la piedici și la frâie
și distrează-te cu băieții-înalți și șarmanți la Tabari,
păstrează-ți dinții albi, nu renunța la berea cu lămâie,
poartă haine-închise la culoare, iar unde sânii se-întâlnesc rotunzi
plantează câțiva trandafiri, cam asta-i tot ce-ți cer
dar când lumina scapătă, iar acest dulce și imens
Paris e cutreierat de-îndrăgostiți căutându-se-n peisajul florifer
doi câte doi pe ei înșiși, când amurgul sidefiu, pasional și dens
coboară de pretudindeni mireasma lumii toată
(așa cum cei mai mici aștri-încep să se dezghioace pudibunzi
pe cer ) tu, precis tu, palidă și cârlionțată,
cu buze mistice propune-aceeași înserare-într-un știut tremolo:
dovedind că Moartea și Dragostea-s așa și pe dincolo.
poezie de E.E.Cummings,1894-1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bestii făcând salturi prin timp
Van Gogh scriind fratelui cere vopsele
Hemingway testându-și pușca
Celine dând-o-n bară ca medic
imposibilitatea de-a fi om
Villon alungat din Paris pentru că era hoț
Faulkner beat prin rigolele orașului său
imposibilitatea de-a fi om
Borroughs ucigându-și soția cu o armă
Mailer înjunghind-o pe-a lui
imposibilitatea de-a fi om
Maupassant înnebunind într-o barcă
Dostoievski pus cu spatele la zid pentru a fi executat
Crane aruncându-se-n ocean de pe o navă
imposibilitatea
Sylvia* cu capul în cuptor ca un cartof copt
Harry Crosby sărind în acel Black Sun*
Lorca ucis în drum de trupele spaniole
imposibilitatea
[...] Citește tot
poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul Proust
Caută-mă, viață, sunt încă acasă.
Gândul, sufletul și celelalte,
În timpul-iluzie, găsit, regăsit, pierdut, repierdut...
Poemul acela, fără-ncetare
Zăvorât în propria-mi odaie,
În timpul acela încarcerat, salvat, Marcel Proust!
Niciodată ieșit în stradă, în lume,
În Saint Germain, în Montmartre, în Père Lachaise,
Pentru a nu-l întâlni pe celălalt Marcel Proust
Prin Parisul mereu înconjurat de idei
Luminate al giorno, ale Revoluției franceze,
Repede ghilotinate, decapitate, încât Libertatea
Umblă cu capul marii sale speranțe în brațe,
La fel ca românii, în 89, la București,
În ziua de Crăciun, cu mortul pe masă...
Caută-mă, viață, în viața mea
Găsește-mă și vezi ce poți alege.
Nu vreau să fiu chiar timpul pierdut,
[...] Citește tot
poezie clasică de Dumitru Titus Popa (2 ianuarie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aviograma (în loc de manifest)
Hermetic somnul locomotivei peste balcoane ecuator
Pulsează anunț vast TREBUIE dinamic
serviciu maritim
Artistul nu imită artistul creează
Linia cuvântul culoarea pe care n-o găsești
în dicționar.
Vibrează diapazon secolul
Hipism ascensor dactilo-cinematograf
INVENTEAZÃ INVENTEAZÃ
Arta surpriza
Gramatica logica sentimentalismul ca
agățătoare de rufe
Pe frânghii cheamă împărăția afișelor luminoase
cherry-brandy vin trans-urban căi ferate cea
mai frumoasă poezie: fluctuația dolarului
Telegraful a țesut curcubee de sârmă
Iradiator declanșează stigmat a c d alfabet dentar
Stenografie astrală să vie
sângerarea cuvântului
metalic lepădarea formu-
[...] Citește tot
poezie clasică de Ilarie Voronca
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arthur Rimbaud
Scuture-și pe bulevarde capitala românească
Galbeni tei și suie-și slăvii inegal, semeț contur,
Din vuirea de tramvaie și din ud pavaj să-ți crească
Evocarea mea frățească, încălcit ștrengar, Arthur!
Cât de straniu sună astăzi imnurile foamei tale,
Cât de nefireșți soldații, galonații, verzi, "piu-piu"!
Dar în țara ta-și mai târâie poverile carnale
Haita care-ai blestemat-o, amețită de rachiu.
Plictisiți de băutură, răzvrătit numele tău îl
Pomădează flaști alcoolici în subsolul monoton,
Când din cartea ta răsare și înalță crunt ilăul
Cu severii ochi privindu-i țintă, gravul "Forgeron".
Dar poporul tău și lumea spulberă murdara crimă
De a-ți fi târâtă faima într-al vinurilor fum,
Nu absintul, nu bohema, numai patima sublimă,
Neastâmpăr-ul tău tragic te-a-nviat aici, acum.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș din volumul: Lupta cu inerția (1958)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Picoteala conacului
a fost tulburată de boierii tineri.
erau trei mânji fandosiți cu musteața
în furculiță, îmbrăcați după moda
de la paris sau milano și-o muiere
subțiratică, numai horbotă, care stătea
sub o umbrelă albă ca spuma laptelui.
din plictiseală, au pogorât tăpșanul
prăvălit spre liziera pădurii, culeg
maci și albăstrițe. domnița, urcă
în droșcă, cu buchețelul în mână
și-și face vânt cu evantaiul de santal.
trag o ochiadă peste hârtie. era povestea
unei isprăvi de pomină bună de scris
în letopisețe. tinerii, de la hurducăială,
și-au pus în minte să se pună pe capul
acelor balerci cu gând luminat să mute
vinul în burdihane. în casele tocmite
spre hodină era dănțuire. alături, un minaret
și din vârf un muezin răcnea de mama focului.
chemarea muezinului a fost luată la bășcălie
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Identificare
Nu, nu este numai câmpia aceasta
Îmbătată de lumină
Străbătută de tainice zămisliri
Nu sunt doar munții aceștia
Martirizați sub destinul înălțimilor
Nici neliniștea apelor
Răsfrântă peste ecourile triumfale
Sau miracolul săpat
În tainice, foșnitoare păduri
Nici doar cerul ocrotit
De izvorul seninului
Ci mai este și plaiul
Pe care
Tâmpla vremii l-a vrut leagăn
Nemuririi lui Decebal
Și bulgărele acela
Din cremene
Înfirbântat cu ideal
[...] Citește tot
poezie de Elena Armenescu (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eteri... sau ... Etern (pretutindeni... tradus)
Filament e, subțire... dă lumini de wolfram.
Fină e, cum mătasea, venită din China.
Scumpă-i, peste filonul de aur, în gram.
Șarmu-i, Chanel natural și Ferrari-i mașina.
Stilu-i, Yves St. Lurent, de Paris adorat.
Estee Lauder-i e parfumul, adult în extaz.
Lasă-n urmă, când trece, vânt Zefir- aerat...
Muzica îi e Cabrel și iubește turcoaz.
Căutarea-i, într-una, de motto-uri eterne.
Cartea ei, Eliade, sau Kafka, Kipling...
N-o atingi, că-i mimoză, aventurile-și cerne...
Țara dragă-i Canada și poporul... viking.
În răbdare, are timp, rezervată cum stoic...
Ajutorul de-i ceri, îți dă tot... nu iubirea.
Credincioasă-i, cu suflet, ortodox sau catolic.
Ea iubește profund, doru-îi e nemurirea...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Esențializare
Maître, am amorțit nemișcată în atelier,
dar nu mai suport să-mi sfarmi, furios,
trupul croit în lut de atâtea ori...
Moidemoiselle, mă-nțelege, eu nu te
copiez, te creez, încerc să-ți dau energie
și expresie, înghețând irisul privirii,
de asta zdrobesc ca nebunul toate
reprezentările-mi eșuate, încă
nu reușesc să te pătrund...
Femeia model devenise și mai goală,
după ce meșterul care o plătea cu ora
îi explicase alchimia savantă a sculpturii,
dar nu se simțea mai luminată, ci
mai degrabă stană de piatră uitată,
de când lumea o femeie despuiată
e sortită zvârcolirii spasmodice, nu
amorțirii până la mortificare,
chinuitor exercițiu până când amurgul
aruncase peste ea, peste ei, peste Paris,
pledul, mai întâi bătând în albastru, apoi
[...] Citește tot
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Paris și lumină, adresa este: