ambiţie şi visare

Zidire în cuvânt

când soarta mă zideşte în cuvânt
găsesc adăpost în vis efemer
cu pereţi de paie şi pământ
cu acoperiş de albastru cer.

da iubesc viaţa fără pic de rezervă
izvorul poetic mă umple fântână
am ambiţii mari sunt plină de vervă
pe-un romantism sensibil sunt stăpână.

mă transfigurează chemări de smarald
cerul mă întăreşte cu iubiri enorme
noaptea mă îmbracă în mătăsos fald
doruri din adâncuri capătă noi forme.

dependentă de cuvânt ca un herald
idei de lumină se leagă de norme.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vrem război

Ochii mei plâng de atâta zăpada,
Şi albul intens iese din matcă
O fâşie de iarbă roasă e miza
Dacă o treci, poţi să ai libertate.

Cerul e roşul plin de obuze
Oameni cu frica în sân se roagă
Norii fulguie spaima si groază
Un copil plânge în poala mamei.

O fantomă urâtă e moartea
Ca şi războiul ce nu-şi are rostul,
Ambiţii străine şi pline de ură
Distrug raţionamentele bune.

Lăsaţi viaţa să curgă normal
Opriţi să mai faceţi victime, iar
Totul e groază şi vis de coşmar
Oameni suntem să murim e păcat.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu aş schimba

De-ar fi să schimb ceva la tine,
n-ai mai fi tu,
şi-atunci aleg să nu!
Nimic nu aş schimba!

Aleg
promisiuni timid îmbujorate-n soare
şi alinarea îmbrăţişării care doare,
din verdele prea-crud iubit!

Aleg
sărut hoinar în augustul matur
şi uragan ameţitor de tulbur,
de temeri, rani, ambiţii, vise insolite.

Aleg
preaplinul patimilor domolite
şi pacea din coada cometelor trăite,
in toamna ameţită de emoţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcuşul lui Sisif

Suntem parcă de veacuri obosiţi
Ne naştem trişti trăim cu disperare,
De clipe dragi fugim mereu cerniţi
Cu griji mărunte-n aspră izolare.

Ne stăpânesc orgolii, ambiţie şi ură
Uităm să dăruim, nu ştim nici a primi,
Iubirii ca ofrandă îi punem azi cenzură
Şi preţ dacă se poate în uşi să o reprimi!

Pierdut e sensul vieţii chiar şi valoarea ei
Plătim tribut mereu cu sănatatea noastră,
Grămezile de vise făcute-s pentru zei,
A noastre, triste stele văzute prin fereastră.

Iluzii de tot felul ne facem neîncetat,
Clădim castelul vieţii pe dune de nisip
Ne-atârnă slăbiciuni, iar sufletu-i uitat
În buruieni de gânduri, urcuşul lui Sisif.

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (18 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimism înflăcărat

sar peste obstacole precum un atlet
în baie de raze topesc pesimismul
drumul speranţei porneşte din suflet
cu voinţă de putere dezvolt romantismul

am umplut cu poeme golurile vitale
cu spiritul ambiţios vizionar
avalanşa de gânduri se aşterne în cale
chem din depărtare visul meu hoinar

mă îngrijesc de flacăra iubirii mele
să ardă-n armonie suspinul mâhnirea
stoluri de dorinţe se avântă spre stele
în viaţă să-mi aducă succesul strălucirea

versific toamna asta cu mândre imortele
versul fracturat l-am legat cu atele

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe spirala albastră

experimentez ascensiuni pe albastră spirală
nutrind să mă-ntâlnesc cu steaua mea pe cer
poemele plutesc pe valuri de cerneală
chemările toamnei mitice mă ajută să sper

izvorul poetic mă umple ca pe o fântâna
codrii de speranţe îşi dezgolesc trupul
pe-un romantism sensibil sunt stăpâna
sufletul mi-e dulce secondează stupul

sunt asediată de lumini îngereşti
iubesc viaţa mea fără pic de rezervă
toamna mă onoreaza cu daruri cereşti
vise mari ambiţii mă păstrează în vervă

trubudari cu chitare compun melodii lumeşti
ritmuri şi cadenţe sufletul meu observă

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deznădejde

Cum poţi trăi c-un suflet făcut cioburi?
Mai poţi iubi c-o inimă zdrobită?
Scânteia din ochi scursă-n mii de lacrimi,
Iubirea ciuruită ca o sită...

Ce mai aştepţi de la o lume sumbră,
Cu toate valorile răsturnate?
Reverberată-n minciuni şi ambiţii,
Pierzându-şi propria identitate?

Există viaţă când moare iubirea?
Există vise când speranţa-i oarbă?
Suntem damnaţi pentru eternitate:
Pământu-abia aşteaptă să ne soarbă!

Noi, totuşi, din iubire ne-am născut,
Spre-a o păstra, ca cel mai de preţ dar;
Ingraţi, i-am stins flacăra-i plăpândă,
Să vrem s-o reaprindem, e-n zadar!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coagulare

Se curge roşul limpede de lacrimi
Din ochiuri înţepate-n căi spre vise
Pe-artere cu plecări şi-ntoarceri nepermise
Pe vene ce se strâng de-albastru-n şir de patimi.

E sângerie ruta de scurgerile prelinse
Ce-mprăştie dorinţi scăpate de control,
Slăbind încet suvoi ce nu-şi mai joacă rol...
Laşi toţi îşi pierd în van ambiţiile pretinse.

Arm "a K, m" ult, atât de mult sperată,
De-a fi unealta vieţii, ca şi-alte vitamine
Şi hoardele măreţe, cum trombocite-n vine
Şi tot n-adună flux, n-opreşte plaga, spartă!...

E-un straniu holocaust filia-n venisecţii
Cu promotori rapaci, avizi de vampirism
Tăindu-ne-ntre noi, pierduţi în spiritism
În perpetuu genocid... Dracu-la, ne-a dat lecţii!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om pe nişte scări

In lumea plina de urmări
Eu sunt un om pe nişte scări,
In sus ce e, în jos nimic,
In jos ce e, în sus nimic.

Vorbesc cu ceilalţi care-au fost
Si-n sus şi-n jos, şi nu-i dezic,
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecinul meu praseşte ciori,
Vecina mea praseşte farduri,
Eu sunt un om pe nişte scări
Si-un câine bulucind prin garduri.

Daca de mai multe ori,
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute foste scări
Decât câzute foste garduri.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un visător nu pierde

Un visător nu pierde niciodată,
Patul lui Procust nu e pentru el,
Ambiţiile deşarte, vorba – plată
La schimb cu sentimentul - anofel.
Iubito, tu eşti doar femeie,
Femeie, tu eşti doar un om,
Iubire, tu eşti doar scânteie,
În ochii Creatorului – atom.
Părea o părăsire, păsărire,
Un fir de graţie spre gloria din bolţi,
Cum străluceşte aurul subţire,
Ne despărţim, un duh pândind la colţ,
Vor fi iar veacuri rătăcite,
E prea departe visul, unii spun,
Paşii slăbesc, iar şoaptele-s sleite,
şirag de lacrimi, diamant – săpun.
O nouă zi, o nouă înviere,
Doi tineri renăscuţi din haos-lut,
şi-au dat un loc sub orbitoare sfere,
Domnul a râs, vitraliile sunt scut.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!