cutremure şi suflet

Tropotul drumului pustiu

Se-aude un tropot pe drumul străvechi
Ce trece prin codrul de ceţuri ascuns;
E-aproape, e iute, pulsează-n urechi,
Şi simt cum, din suflet, ceva i-a răspuns.

Un strigăt sălbatic e tot ce aud,
Cutremur de simţuri revarsă fiori
Pe trupu-mi ce arde sub gheaţă. Asud.
Dorinţe ciudate-şi iau zborul prin pori.

Din ceţuri se-ncheagă o formă pe drum
Şi totul devine un calm dureros
În care tăcerea se-aşterne precum
Uitarea pe ce nu mai are folos.

Îmi scutur privirea. Deja e prea mult,
Pe drumul pustiu, iar, un tropot s-ascult.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adoratul Eminescu

cand citesc versurile dumitale,
ma cutremur si-ncep sa plang
Dumnezeu te-a dat in dar
romanilor pe-acest pamant

tu esti geniul tuturora
tu esti romanul nostru sfant,
tu esti poetul nepereche
cum nu e altul pe pamant

te vom pastra mereu in suflet
vei trai o eternitate
pe cand noi toti ne apropiem
cu pasi repezi catre moarte

tu n-ai sa mori niciodata
sufletu-ti printre noi pluteste
Eminescu eu te ador,
Romania te iubeste

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii de vânt

pământul are ore între coaste
când respiră lumile se developează în hieratice astre
iar miile de panoplii se umplu cu ore în cărbune expuse prin întunericul brut pe unde bufniţe tac din solidaritate cu lumina captivă cu becul mut

în epicentrul pământului sufletul meu deztrupează timpul
îl aşează pe rotisor împreună cu arborii ciopliţi în cuvânt
ca lungile albii de râu unde neînceputul creşte
mai alb decât şerpii casei şerpii de vânt
voi mai inhala porii ceasurilor umbrele lor striate cu timpanul lipit de
malaxorul secundelor vii
voi mai roti stelele de mare galaxiile lumii hergheliile de la Letea zurlii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce rămâne?!

iubirea în învelişul trădării
trădarea în ascunzişul celeilalte?!

doar spaima enormă a omului omiţându-şi Dumnezeul?!

şi câte sentimente rămase la stadiul de proiect
acaparate în nesăbuita lăcomie către altceva!

niciun păcat prea mare! nicio deziluzie!

florile îşi schimbă chipul în nevăzutul ochilor noştri
nopţile se lasă autoritare / în lăuntrul lor cutremure
ne desprind alcătuirile / înainte de orice dimineaţă
un lup ne muşcă isteric din intimitate
îi încurajăm muşcătura într-o orbire a lumilor
ce n-au să vină preceptual vreodată

şi totuşi! cineva posedă o firavă memorie afectivă
galben tramvaiul atenţionează un foişor:
2 suflete gata cândva să explodeze!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echipa de selecţie

dormeam
în vis luna avea forma literei C
s-a auzit un zgomot
zâmbeam şi luptam să mă trezesc din paralizie
noroc cu substanţa reticulată
dreapta ridica mâna stângă
în picioare greu strigam motănelul
poate a fost cutremur mi-am zis
năucă atingeam pielea sufletului
şi prin geamul din lumina nopţii
vedeam fericirea ca pe un drum

un tremur uşor
moartea a fost sigur a spus gândul de pe scaun
şi-am coborât la parter sprijinită într-un copac
după o vreme am adormit pe pervazul ferestrei
nu-mi era frică decât de rug şi portocali
a mai venit o dată nu a avut loc
i-am auzit tălpile îndepărtându-se
şi vocea moale cum recita un text cursiv

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Popescu Bâldea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Voi nu mă ştiţi, fireşte, luminăţia voastră
pe-atunci eram sămânţă, sau nici măcar atât
umblam prin labirintul trupesc al unor oameni
din care unii, poate, vă vor fi şi văzut

ştiu doar că-n ziua-n care voi v-aţi născut pe lume
trei magi cu guri de aur, călăuziţi de-o stea
s-au pogorât din munţii Moldovei să vestească
un prunc domnesc cu fruntea heraldică şi grea

O super-novă, parcă, a explodat în iarnă
a fost şi un cutremur de tei în univers
(aceste semne, toate, le-au scris de fapt bătrânii
prin pravili şi cazanii, cu seve de neşters)

şi aţi crescut ca feţii-frumoşi, şi eraţi geamăn
cu candela de miere a limbii româneşti
aud că fiinţa voastră lăsa prin aer urme
de forma unui clopot oceanic tras de peşti

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Epistole Vieneze (1979)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambroziac

Îţi torn să bei seninătate din rai abia sosit,
Uşi largi, vitraliuri de cer ţi se deschid,
Începe-a prinde viaţă prin spasme, răsărit,
Că poate-aşa-o să-mi treacă venirile de rid.

Mie-mi ajunge rugul sporadicelor doruri
Umblându-şi viţă scumpă pe-aiurea empireuri
Îmi spală infinitul orbirile cu cloruri,
Norocul nu-mi mai joacă la groapa cu deşeuri.

Nici miile de ploi, cutremur negru-n oase,
Nu le mai port la gleznă brăţară de fier rece,
Mi-apropii drept izbândă corole luminoase,
Iubirea stă pe loc, din sfânt nu se mai trece.

Şi-acum, că te-aduseşi, îţi vreau suflet cu totul,
Nu jumătăţi, nu foame cu sferturi de măsură.
Preumblă păsări zvonul că-i dus îndoliatul,
Typhonul ce ne-a lacrimi, crivăţul ce ne-a zgură.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul Tău

Când stau culcată-n margine de noapte
Şi mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii şi mii de şoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Şi-aud scrâşnind al vieţii ferăstrău
Şi vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu ştiu, o, Doamne, că e plânsul Tău.

Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbuşite-n hău
Şi inima şi sufletul îmi ţipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.

Când stau culcată-n margini de tăcere
Şi-am îngheţat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.

Când am ajuns povară pentru mine

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea

sunt lacrima unui suflet
într-o lume trecătoare şi rece
sunt tristeţea unui gând rătăcit pe pământ
sunt pământul uscat şi gol
mă lovesc de spaţiul îngust al luminii
fereastra vieţii captează umbre neliniştite
pocnesc alte gânduri pe ziduri
zăvoarele lumii au închis inimi
în noaptea asta, am desenat cearcăne sub ochii vieţii
pe ţărm, un om veghează sfârşitul
înfăşurat în ceaţă caut lumina
privesc în jur şi mă cutremur
mai bine beat într-o lume murdară
viaţa mi-a întins paharul morţii
într-o seară, pe o stradă
am băut paharul cu cucută pînă la fund
ce a urmat apoi, nu ştiu
prietene, să aşezi la colţul vieţii, o cruce
pentru lumea ce trece, se duce
pentru mine, să pui în pământ un grăunte de adevăr

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi moare al spiritului suflet...

Îmi moare al spiritului suflet
Şi-a lui avânt de altădat,
Mă simt pustie şi străină,
De lumea ce am adorat,
În raiul verde al fericirii,
Acum, un vis pustiu şi dărâmat.

Îmi moare al spiritului suflet,
Când vorba nu mai este vorbă
Şi omul firea şi-a schimbat,
Ca vulpile când năpârlesc,
Iar optimismul surd, apatic,
Lumea toată a inundat.

Îmi moare al spiritului suflet,
Mă simt din ce în ce mai rău
Şi am putere ca o râmă,
Dar bătrâneţea cu iz tânăr
Aş vrea să o trăiesc frumos,
Nu ancorată în frustări,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (21 aprilie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!