Poezii despre ignoranță, pagina 2
Habarniștilor care se pretind critici literari (pamflet)
I-aș tolera pe habarniști,
De nu ar fi și tupeiști.
I-aș tolera pe ignoranți,
De nu s-ar da că sunt savanți.
I-aș tolera pe cei inculți,
Chiar dacă sunt atât de mulți,
De nu ar fi nerușinați,
Spunând că-s oameni cultivați.
pamflet de George Budoi din Critică și critici (18 iulie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
toate umbrele plăcute cândva
se reinventează
se prefac în poeti
neștiutori de carte
își trag la sorti numele zilei
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost înființat Partidul Proștilor
De azi avem, anoștilor,
Și un Partid al Proștilor,
Cu prostovani, neghiobi, inculți,
Partid cu membrii cei mai mulți.
pamflet de George Budoi din Dicționarul prostiei (1 aprilie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neștiutorul
Cu cât îmbătrânesc și cred în neștiință,
cu cât mai mulți mi-s anii, cu-atâta n-am și nu-s.
Tot ce-i al meu, - un spațiu rând pe rând
înzăpezit sau sclipitor, dar pururi fără viață.
Unde-s călăuză, paznic, dăruitorii?
stau în odaia mea și tac întâi și-ntâi
(tăcerea intră ca o slugă să deretice puțin)
și, una câte una, aștept să plece minciunile:
au ce rămâne? Cu ce se-alege muribundul acesta,
să-i poată-mpiedica sfârșitul? Ce putere
între cei patru pereți încă-i mai dă grai?
Aș putea-o ști, eu cel neștiutor și fără tihnă?
Ci-ntr-adevăr l-aud vorbind și vorba lui
- deși o! mult prea vagă pătrunde-odat' cu zorii.
"Și dragostea, ca focul, îți nalță jerba doar
pe farmecul și vina pădurilor scrumite..."
poezie de Philippe Jaccottet din Cinci poeți romanzi (1972), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi...
Pe când trăiam fără să știu
Ce e iubirea și durerea
Mereu doream să le cunosc
Și să le împărtășesc puterea.
Azi, când trăiesc știind ce e
Iubirea, ca și suferința,
Îmi pare rău că n-am știut
Să prețuiesc ce-i neștiința.
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rănile vieții (fragment)
Noi îi flatăm pe cei străini,
Cinstim pe-un oaspe, chiar incult,
Dar îi rănim ‒ fiind haini,
Pe cei ce ne iubesc mai mult.
poezie de Ella Wheeler Wilcox din Frank Leslie's Popular Monthly (octombrie 1898), traducere de George Budoi
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O moarte în deșert
Singura moarte este atunci când
Pierzania ta vine din câștig,
Bezna din lumină, ignoranța din știință
Și indiferența din dragostea-împărtășită.
poezie de Robert Browning din Dramatis Personae, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străbate întreaga lume
Străbate întreaga lume, tu și ignoranța ta!
Nu vei mai trăi iarăși această viață.
Dacă viața curge veșnic,
Tu n-o să mai fii tânăr niciodată.
poezie de Ismail Merathi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epoca agramatei Vasilica Dăncilă, prim-ministru între 29.01.2018 ‒ 04.11.2019, făcută premier al României de infractorul Liviu Dragnea (președintele PSD) (pamflet)
Epocă de aur ne-a adus Dăncilă,
De atâta "bine", ni s-a făcut silă;
Cu tupeu, incultă și cu mintea-n ceață,
De atâta "bine", ni s-a făcut greață.
pamflet de George Budoi din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete și satire (4 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marcel Ciolacu, președintele agramat al PSD, a spus în legătură cu iminenta remaniere a unor miniștri PSD de către premierul Nicolae Ciucă, crezând că e ironic: M-am uitat azi-noapte la stele, dar n-am văzut niciun semn
Semnele ce-s scrise-n stele
Nu se-arată la lichele,
La inculți și bădărani,
Și la oameni de doi bani;
Nu se-arată fără rost
Și nici celui care-i prost.
pamflet de George Budoi din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete și satire (28 iunie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre ignoranță? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre ignoranță, adresa este:
