Poezii despre incendii și noapte, pagina 2
Cele ce se lăfăie
în bucuria viermilor binevoitori,
pe a căror slobodă
îndestulare
tropăie armăsarii
dorințelor putrede.
Cele ce de la edenica
doică a fărădelegii
moștenit-au parfumul stihinic
al îngenuncherii.
Cele ce toarnă must de
scadențe grețoase
în cupa de răsfăț înveșnicitor
a morții...
Cele ce cu ifose trufașe
desferecă chilia
sinelui îmbălsămat
cu întuneric dogmatic.
Cele ce cu suspine rumenite
de miere nebună
sfâșie rărunchii nopților
[...] Citește tot
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecând frontiera
Stau cu spatele către motor și urmăresc
peisajul trecându-mi pe sub ochi.
Cred că știu unde merg și cred că am
câte ceva de spus în această privință.
Mai cred că aceasta a fost o țară
a oamenilor din smârcuri, a dezertorilor ajunși bandiții frontierei,
a stogurilor de fân și a acoperișurilor incendiate în bezna nopții, scânteind
pe hornurile căzute, pe săbiile roșii.
Mă gândesc la viețile
care încercau să-și împlinească destinul prin ierburile uscate.
Acum, care e diferența?
Stau cu spatele întors spre viitor, veghind
cum se scurge timpul departe în trecut. Stau, inexorabil
târât prin Controversatele Ținuturi ale istoriei, ascultând
blestemele, țipetele înăbușite,
căderea acoperișurilor
prin întunericul deplorabil.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii ei
ochii ei
sorb tot albastrul din cer,
bat lumina
cu pupilele,
etalând
în franjuri halouri,
cabrate
pe irișii excitați.
există
o veselie nebună
între sunete și culori
și-o dragoste
care acoperă cerul
cu ambiguitatea tăcerilor.
ochii ei
rup ziua în două,
ca pe o ambră dulce
și dau foc corăbiilor
[...] Citește tot
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lumina lunii
Luna-i tristă, rece, lipsită de sânge, mânjită cu iod.
Luna nouă profilul palid al unui cap de mort;
În pofida frumuseții perlelor arăbești, strălucitoare,
Bobocul florii de trandafir e mai frumos, socot.
Într-un colț de lume, eu, țărână însuflețită, muritoare,
Ador această lună palidă, ador acest chip de mort!
Și pe-altarul nopții, incendiată de flăcări, o floare
Beată de parfumuri stranii, inima mea o resemnare mare.
Cunosc bine buzele uscate de blesteme și de vin
Sărutând, după dezmăț, urma lunii cu miros de pelin.
Smintit cel care moare-mbrățișându-i imaginea în lacuri...
Fiindcă ea-i lumina inocenței, fiindcă preschimbă-n podoabe
Tot ce-atinge raza ei magică, iar lucrurile devin albe...
Se-albesc și cele mai negre suflete, și uită-o clipă de necazuri.
poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Patrula de la Marea Nordului
Acolo unde-i proaspăt vântul de est în fiecare dimineață,
Iar brizele nopții, năvălind dinspre Pol, fulgeră pe-apele fiordului
Am auzit o navă Distrugător cântând: "Ce viață minunată
Au marinarii în Patrula de la Marea Nordului!"
"Să spargem lucrurile-n bucățele-i treaba noastră (și-a lui Friț),
Asta înseamnă că-s pretutindeni mine-n jurul Distrugătorului.
Dar dacă n-ai niciun motiv să mori îndată,
Evită să te-apropii de Patrula de la Marea Nordului.
Noi l-avertizăm de pericole pe căpitanul navei de comerț,
Deși misiunea noastră de salvare nu-i pe placul lui,
Toți se plâng când acostăm la nava lor sau stingem un incendiu
De semnalele și de luminile Patrulei de la Marea Nordului."
(Douăsprezece versuri omise)*
"Măturați de valuri, dar încă-naintând, aproape-necați, dar încă vii,
Urmărim cum prova navei ignoră hula și talazurile fiordului,
Auzim, infernal, urletul elicei: Întrebați-i pe cei de la mal
[...] Citește tot
poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea dinaintea apocalipsei
Încă aud ecoul vechi și trist
În peștera din munți de ametist,
Acolo unde jaspul se mai coace
Sub iarna învelită de cojoace.
Întinsă pe bezmeticele maluri
Ale pârâului, ce sapă-n valuri-valuri,
Ating cu vârful degetului stâng
Un stalactit cam strâmb și cam nătâng.
Mă-ntreb dacă în casa mea de-acum
Doar liniștea își mai croiește drum;
Pârâul parcă-a stat și meditează
Cu tot cu trupul meu, ce balansează.
Incendiile toate ard mocnit
Pe munții-mpăduriți cu afanit
Și ciutele mă caută-nfierat
La ora-n care ceasul mi-a sunat.
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea și absurdul...
fericirea și absurdul sunt dragul meu,
-cei doi copii nedespărțiți ai aceluiași pământ-
consider, că e greșit să spun că, fericirea
se naște neapărat din descoperirea absurdului...
se întâmplă la fel de bine ca sentimentul absurdului
să se nască din fericire...
toți suntem într- un fel sau altul- Sisifi iubite,
numai poetul trebuie să zămislească noi lumi,
indiferent cât de absurdă este condiția sa,
nu crezi?
singurătatea este și ea o karmă,
o lecție, de multe ori, educativă,
de întărire a caracterului,
un test necesar al ființei noastre
cu dilemele ei, cu risipirile ei,
cu înălțările ei...
iubite,
mi-e sete de tine, în despletitele nopți
când dalta de lut îmi modelează coapsele zvelte
incendiate de focul nemilos al dragostei,
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie ultimă pictează-mă un incendiu
zâmbesc cuminți semnele multiplicatelor nuanțe
martore și prezente în fiecare culoare
către tine dragoste mai presus de cuvinte
azi în poeme
ieri
metafore în harta din palme
geana zorilor mi-a adus aminte de mângâieri
de cântecul înțelepciunii ca existență
de dialogul cu sine
îmi e dor
de limita subiectivă ce mă împarte în trăiri
neobișnuite trăiri
urcă
mereu coborând în mine
tabloul unui incendiu din verdele ochilor tăi
femeie mi-ai dăruit sensul drumului
uitând potecile sfârșite privirile nu se mai risipesc
și-n ceasul nocturn dorința ascultă pianul
[...] Citește tot
poezie de Vali Nițu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din casa umbrelor fierbinți
Casă străină,
chipul tău trece din odiseea ligamentelor
apune dinspre zarea cu țărănă arsă și roua nopții celei mai reci
dintre toate verile sfărâmate în subconștentul timpului
retezând pământul negru dintre crăpăturile adânci ale palmelor mele.
Te culeg în orice floare, căci acum toate capătă un rost fierbinte.
Tu ești viu de la un capăt la altul, cu toate că-n hainele tale nu mai ești, nici în casa ta, nici buzele tale nu mai păstrează astăzi, cana fierbinte.
Genunchii tăi nu mai ating cerul și dacă mă uit în sus, stelele sunt chiar mai albe ca altădată.
Până mai ieri, am adormit într-un suflu vechi,
stingând incendiul dinlăuntrul umbrelor.
Astăzi e mai lumină, căci soarele s-a deschis în inima ta,
până când toamna s-a făcut un anotimp veșnic.
poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zăludă
Copiii nu se fac peste noapte,
nici fructele coapte, nu știi, zăludă,
cu cine ești rudă,
rupe-mi o pleoapă,
am să te pot recunoaște,
fiul tatălui tău, hău din hău,
cu cât ești mai modest, treci la rest,
de ce să iubești moartea dacă,
romană, sarmată,
n-ai înțeles bucuria unei păsări cântând,
nici strălucirea în ochii profesorului de Gând,
ai grijă ce vorbești, îmi șoptește,
te aud copiii și te spun lui nea Pește.
Iar o idee este mai importantă decât o catedrală,
spune spânul închinându-se pe ascuns,
ferește-te să devii victima adevărului,
omul își suflă nasul cu putere,
dar adevărul creator de iluzii?
Viața-i frumoasă, palpită, ca o pipiță,
O bomboană îți schimbă gustul,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre incendii și noapte, adresa este: