Poezii despre lene și somn, pagina 2
Meteoritul lent
Am presimțit că zeul doarme fără respirație
Am presimțit că zeul doarme fără respirație
undeva în părțile mai albastre ale cerului.
Ca o spermă luminoasă și leneșă,
câțiva meteoriți au trecut prin fața stelelor fixe.
Cine știe când se va naște o altă lume,
și în ce fel va fi aceea,
ce legi tragice și ce obiceiuri altele
vor fi fiind cândva
în părțile mai albastre ale cerului.
Dar aceasta ne-o va vesti cometa
când cerește va șterge cerul,
iar, noi, din ce în ce mai inutili și mai părăsiți
vom construi cu disperare temple.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voluptas
Printre Tanagre false și flori de fir persane
când dormi, pe mări de ambru și umbre, în alcov,
spre trupul tău alunec, înot, ca spre-un ostrov
cu golfuri călduroase și leneșe liane.
Naufragiat, de-a pururi setos de noi secrete,
descopăr alte unghiuri și-un alt parfum când plimb
pe formele-ți inerte mișcările-mi încete
și-adulmec ora-n tine, pătrunsă de un nimb,
iar pipăitul, artă ciudată și subtilă,
pe matele alee scăzând șerpuitor,
călăuzește gura spre floarea imobilă
ce scapără-ntre bucle stigmatul de fosfor.
poezie clasică de Ion Vinea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Început
Miroase-a somn
Și-a nucă-n ciocolată.
Din vorbe cresc
Iubiri molipsitoare.
Le adorm în păr
Și-n mâini retrase-n lene,
Încet.
Miroase-a zâmbet
Și-a frunză galbenă, strivită.
Din gânduri cresc
Iubiri copilăroase.
Le strâng în toamnă
Și-n ochi închiși de jenă,
Ades.
Miroase-a viață
Și-a cântec scobit de cuvinte.
Din perne cresc
Iubiri stăruitoare.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Chișcari (11 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Un soi regesc de lene
Un soi regesc de lene mă doboară
Și patul meu e o veșnică ispită
Destul doar să mă întind că-ntr-o clipită
Adorm și uit de tot ce mă înconjoară
Dacă se întâmplă capul să mă doară
Sau nu'ș ce nedreptate mă irită
Destul doar să mă întind că-ntr-o clipită
Adorm și uit de tot ce mă înconjoară
E drept că viața în jurul meu palpită
Aleargă lumea: urcă și coboară
Și mă frământ ca ceilalți după pită
Dar cum răsplata e doar apă chioară,
N soi regesc de lene mă doboară...
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mustrare postumă
Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură și când
Drept pat și drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă și-o veștedă cunună;
Când piatra peste capu-ți sfielnic apăsând
Și peste șoldul moale de-o leneșă minciună
Din inimă-ți va stoarce voință, vis și gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;
Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeții de mult se sfătuiește -
În nopți de nedormire îți va șopti mereu:
"Neroadă curtezană, acum la ce-ți slujește
Că-n viață, ce plâng morții n-ai vrut să înțelegi?"
- Și, drept mustrare, viermii te-or roade nopți întregi.
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea...
Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colț pe-o sofă roșă eu în fața lui privesc,
Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.
Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
Albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară
Gâtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă.
Cu-ale tale brațe albe, moi, rătunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l înlănțui, pe-al meu piept capul ți-l culci
Ș-apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte.
Netezești încet și leneș fruntea mea cea liniștită
Și gândind că dorm, șireato, apeși gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închiși ca somnul și pe frunte-mi în mijloc;
Și surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec norii tot mai rar...
Trec norii tot mai rar în lungul lor alai;
O scump luceafăr trist, ce seara îmi răsai,
Tu-nvălui în argint și șesurile toate,
Și golful ațipit, și stâncile-nnoptate;
Sub licărul tău slab, o tainic corp ceresc,
Din gânduri uneori mi-e darg să mă trezesc.
Eu știu c-ai răsărit în zările albastre
Deasupra celei țări dragi inimilor noastre,
Unde frumoșii plopi se-nalță maiestuoși,
Unde foșnesc în somn și mirți și chiparoși
Și unde-n dulce zvon bat valurile-n mare;
Acolo-n munți, cândva, cuprins de-ngândurare,
Privind spre litoral umblam cu lenea mea,
Când noaptea pe colibe încet se așternea
Și-o tânără fecioară ce te căta în lume
Prietenilor ei șoptitu-te-a pe nume.
poezie celebră de Pușkin, traducere de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decupaj
Frumoaso,
ți-s ochii așa de-albaștri,
încât dimineața, când mă desprind de tine
ca să prind condica la servici'
îmi pare
că ochii tăi, cârpiți de somn, sunt decupați
de pe fresce de Voroneț.
Doar aburii de cafea
par nouri plutind leneș
peste obcine și peste defilee,
acoperind Moldova,
ca o pată de cerneală,
așa-s de-albaștri ochii tăi,
oglinda mea!
parodie de Constantin Ardeleanu, după Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oboseală
Mii de gânduri se înmulțesc în juru-mi
Și zeci de oftaturi rup o liniște somnoroasă,
Brațele sprijină capul și mintea lenoasă
Sau poate puncte și virgule sprijină fraze.
Înlănțuit în trup flămând și obosit
Duhul îți caută poartă-n evadare,
Epuizat, dar cu voință de schimbare
Sfidează scopul scris în a sa carte.
Nu este tărâm să poată iubi,
Dar este chemare spre a-și dezlega
Din tot ce-a fost el înrobit când zăcea
În tehnici primare și principii uzate.
Privesc în tăcere studii ancestrale
Și strâng în inimă statistici;
Din când în când privesc spre mistici
Croind scenarii validate.
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umil pretext
Ea este și nu știu din ce pricină este,
sudoare cerească o hrănește mereu
ea este și nu știu din ce pricină este
și-atunci cred că pricina stelei sunt eu.
Ca un cal prima oară chemat pentru ham
mă învârt priponit de luminile sale,
mă învârt cu pământul în trândav nărav
și bice mă bat peste tâmplele goale.
Necunoscuta mea bolnavă energie
pârtii deschide spre cețosul țărm,
gândindu-mă la cer mă nasc. Gândindu-mă
la cer, mai am curajul să adorm.
El este aici deasupra;de câte ori se mișcă,
pripoane reci de os aud foșnind în carne
și fug atent pe axe de zgură încleiată-
măduva lui pe mine nu vreau să se răstoarne.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Fântâna somnambulă (1968)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lene și somn, adresa este: