Poezii despre optimism și plâns, pagina 2
Dileme
Capul meu tentacular e ca o tablă de șah
În care vâjâie uragane și tropot de sturioni
Un procuror obraznic împunge acuzator
Ăla sunt eu când joc în deschidere cu albele
Apoi vine unu, dracu știe de unde
Tot eu, avocatul apărării, cu negrele
Care întoarce picioarele mesei de joc pe dos
Vreau să o iau în dreapta că acolo e izbăvirea
Dar stânga nu mă lasă, plânge și cere de mâncare
Când sunt convins că susul e sus indubitabil
Se răstește josul la mine să întoarcem foaia
Vin răspunsurile vesele pe cărări neurologice
Dar în spate se înghesuie automat suratele
Întrebările mirate ca niște oi pe câmpurile crețe
Cred și nu cred, văd și sunt orb, aud dar sunt surd
Mă prăbușesc pe spirală liftului interior
Și mă ridic pe balustradă optimismului infantil
Când venim ar trebui să ne numim muribunzi
Iar bebelușii să fie morți vii
Căci totul este și nu este în același timp
[...] Citește tot
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți scriu din spital
Sunt un pasager temporar
printre ființe degradate fizic,
printre suferinzi consacrați,
cu boli trenante în recidivă,
apăsat de izolare
și de resemnare degenerată în indiferență.
Entuziasmul mi-e strunit,
conservând un vag sprijin,
cu perspective sumbre.
Sunt posedat
de eroziunea forței subtile
a revelației medicamentoase
ce-mi spală sufletul
de mâlul suferinței și de păcatul făgăduinței,
proiectând o viață numai lumină și încântare.
Semne vizibile de angoasă,
trupuri omenești schirnave,
chestiuni încâlcite,
manipulatori de idei sofisticate,
raționamente false
[...] Citește tot
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeul Salvarii
Închide fereastra, perdeaua o lasă,
Dă zgomotul mării afară din casă,
Dă-mi voie s-așez fruntea mea pe-al tău pantec,
S-ascult al rodirii și-al tainelor cântec,
Să fiu tot o rană, să fii tot o rană,
Materia-n fierberea ei grosolană,
Să trecem în moarte din cauze varii,
Cu marea venind către noi ca barbarii.
Eu las adevărul acesta să steie,
Ești cea mai fierbinte și dulce femeie,
La noapte, plângând lângă tot ce mă doare,
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.
Dă marea afară din casă și vino,
Nestinso, neblândo și iar nestrăino,
Pereche de umbra noptatecă pune
În contul durerii că ești slăbiciune,
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre optimism și plâns, adresa este: