superlative şi zoologie

Întotdeauna un animal

Fără să facă nimic, un leu este un leu:
dar bietul om trebuie s-aibă parte, se înţelege,
de-o moarte bravă pentru onoarea de-a fi comparat
c-un animal puternic, care respectă doar propria lui lege.

Hrănit de gândurile avântate-ale unui suflet chinuit,
cineva poate atinge-un apex sublim, un ceresc ţel.
Un premiu mare-l aşteaptă. Atunci se spune că,
într-adevăr, zboară precum un şoim cu aripi de oţel.

Scrie un poem care
cântă-n rime cu catifea de floare
cele mai intime şi intense sentimente-ale tale,
iar ei vor spune că tu cânţi ca o privighetoare.

Ce trebuie să facă omul ca să nu mai fie-asemănat
c-un animal? Dacă ar face ceva de-a dreptul epocal,
dar fără a se simţi anxietate şi niciun fel de suferinţă?
Lumea-l va considera, desigur, un şacal.

poezie clasică de Luigi Pirandello din Rivista d'Italia (octombrie 1901), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constantina Dumitrescu

Când o mamă plânge necontenit
Oamenii ar trebui să o asculte;
Nimic nu o mai poate alina
Si nici sufletul chinuit a-l mângâia...
Tot ceea ce a iubit vreodată
Are acum aripi de înger...
Numai inima ei ştie
Tragedia clipelor prezente
In care doar sufletele celor
Neprihăniţi şi puri
Au loc alături de ea...

Dincolo de lacrimi
Umbrela speranţei
Mai deschide uneori
Iubirea de semeni...
Totuşi, cele mai pure fiinţe
Rămân animalele;
Ele nu trădează
Si nici nu urăsc...

[...] Citeşte tot

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul şi viţelul

Un bou, ca toţi boii puţin la simţire,
În zilele noastre de soart-ajutat...
Învaţă la şcoală cartea de cetire
Şi ajunse boul un bou învăţat.

Mare lucru-n lume e şi-nvăţătura!
Ţine loc de multe, chiar şi de talent...
Printr-o bună şcoală, rafinezi natura:
Din viţel poţi scoate un bou eminent.

Nu încape vorbă, între animale,
Un aşa specimen greu să mai găseşti
Să citească zilnic feluri de jurnale,
Rumegând atâtea ştiri politiceşti.

Astfel, eminentul, în curent cu toate,
Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit:
"Unchiule, cum mergem?" — "Excelent, nepoate!
A mai grea problemă s-a şi resolvit".

[...] Citeşte tot

fabulă celebră de Ion Luca Caragiale din Convorbiri critice, an I, nr. 1 (1 ianuarie 1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca timpul să se întoarcă în vizuina lui

ca un animal bătrân şi învins
să îşi lingă rănile
să tragă ţărână peste orele scurse
atât aş vrea
să se întoarcă
până la ultima nefericire
ca un animal lovit cu sabia în creştet
să se ghemuiască în durere
să îşi urle trecerea
de pe faţa mea
atât
doar atât aş vrea
să-l văd cum se întoarce
cum îşi linge rănile
cum trage ţărâna

ah!
timpul
da
timpul

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minutele

Trec repede peste timp,
o lume de n-ori mai mare decât o ştim,
cineva întreabă ce este frica.
Grea temă. Mulţi mint.
Nu mă tem de nimic şi de nimeni
este cel mai prostesc răspuns.
Chestiunea morţii am rezolvat-o. Nu există.
Este o altă lume, o altă viaţă.
Apropierea reţine privirea,
Apropoul o-ndepărtează.
Drag mi-este omul primitiv,
Curat ca lacrima dimineţii.
Lumina fără umbre este pentru orbi.
Minciuna deosebeşte pe om de animal.
Mefisto vrea răul şi face binele.
Şperaclul ştiinţelor- mistica.
Între somn şi sclavie există ceva comun.
Catârul este sterp ceea ce explică restul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig în tainiţele nopţii

Frig în tainiţele nopţii

Frig în tainiţele nopţii,
Rece curge igrasia,
Lumânările şi morţii
Ne-au umbrit copilăria.

Scârţâie din balamale
Uşile deschise-n tindă,
Mugete de animale
Amintirea ne colindă.

Retrăim din nou coşmarul
Cel mai rău din tinereţe
Şi ne înghiţim amarul
Când îmbătrânim la feţe.

De prea multă umilinţă,
Blestemăm în Sfânta Vineri.
S-a stins ultima dorinţă:

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (17 aprilie 2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să pictezi o pasăre

Pictează mai întâi o colivie
cu uşa deschisă
pictează apoi
ceva frumos
ceva simplu
ceva util
pentru pasăre
Pune apoi tabloul pe un copac
într-o grădină
într-o pădure
sau pădurice
Ascunde-te-n tufiş
fără nici o vorbă
fără să te mişti...
Câteodată pasărea vine repede
dar e posibil să treacă ani
până se va decide
Nu te descuraja
aşteaptă
aşteaptă ani la rând de-i necesar

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Vlad Druc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul cu soare în frunte

Străbate arcaşul în goană zăvoiul,
Gonind după cerb într-o aprigă luptă,
Mai iute ca el îl zoreşte copoiul
Şi-l mănă la vale pe calea abruptă.

Făcuse pe seară prinsoare că-n munte,
El singur şi câinele său cel temut,
Ucide-va Cerbul cu soarele-n frunte.
Apoi a plecat să se roage tăcut.

În zori, cu tovarăşi spre câmpuri porneşte,
Bat pinteni prin iarba ce roua ridică,
Cu cornuri şi goarne prigoana-şi vesteşte,
Spre cerbul ce-n codru se-ascunde de frică.

Pe şapte hotare se-aşează hăitaşii
Să mâne jivina spre falice steiuri,
Pornirea sa crudă le-ndrumă azi paşii
Căci vor să-l dea mort pentru crude temeiuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia

De pe un balcon s-a aruncat în gol,
n-a văzut nimeni isprava,
dar nici n-a murit.
A rămas cu handicap fizic de parcă nu-l avea mintal,
dar s-a vindecat de cel mintal
şi vrea să trăiască.
Ce absurditate mai e şi asta,
nimeni nu ştie nici chiar handicapatul.

Doamne îmi zic chiar dacă grădina ta e mare
are şi buruieni cât cuprinde,
flori, unele chiar carnivore
şi tot ce ne trebuie pentru a trăi în pace,
dar pacea nu e întotdeauna de găsit.

Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia
celor cu minţile întunecate,
ăştia sunt nişte animale de luptă
pentru nimicul din ei
şi mereu vor să bată, ori să omoare pe cineva fără motiv,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!