fum şi iubire

Şi chiar dacă te mai iubesc...

Acum când plec definitiv,
Am înţeles că niciodată
N-ai fost al meu decât fictiv,
Şi voi uita povestea toată.

Regretu'-mi pare azi anost,
Sunt ca un bulgăr de zăpadă,
Iar lacrimile nu-şi au rost
Când tu jucai doar o şaradă.

Te voi uita prin nori de fum
Şi printre frunze-ngălbenite
Mi-e sufletul un hău de scrum,
Iar gândurile-s obosite.

Şi nu-nţeleg de ce ţi-am pus
În palmă inima s-o strîngi,
Când am ştiut dar nu ţi-am spus
Că într-o zi ai să mi-o frângi.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea îngerilor

În faţa magaziei de aripi pentru îngeri,
Când abia îmi mijise iubirea
În jurul inimii fumul ei,
-ca o sevă ieşind la lumină
cu contuzii pe trup din mirajele torturii*-
mânuiam securea
cu tăişurile verzi, de iarbă,
odată cu mustul focului
beam venirea îngerilor
mursecaţi de culori-

Străpunsă de clorhidrice stări
Viaţa lor rupea încet, cu palma, din sine
Şi se împrăştia-
Să găsească drumul la întoarcere,
Să lase vieţile fărâmiţate în urmă
Ca să recunoască drumul la întoarcere!

_______________________________________

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi...

Spune-mi, câte stele vor mai pieri,
câte vise s-or nărui,
printre stropi de ploaie deasă
ce-mi bat astăzi la fereastră?
Ce cuvinte mai pot spune,
acum când soarele apune
peste cărări, peste poteci,
peste iubiri ce pier pe veci?
Spune-mi, câte dureri sunt pe lume,
câte tăceri pline de nume,
ce nu mai vor să fie spuse
când inimile-s de dor răpuse?
Ce stele mai străluce acum,
când ceru-i plin de praf şi fum,
când ploaia cade neîncetat
la poarta sufletului însetat?
Spune-mi, de unde atâta melancolie,
în sufletele noastre de hârtie,
când norii acoperă gândul
măturând de dor şi foc pământul?

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Monica Burtea (30 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie-mi spui de iubire?

Iubirea mea-i o carte pe care o citesc
Ce mă amuză tare atunci când o privesc.
Ea strigă şi şopteşte, vuieşte şi-apoi cântă
Mă ia de pe pământ şi către cer se avântă.
Ea e un vrăjitor, un zmeu ce scoate fum
Şi-acele artificii ce numele-mi compun.
Iubirea e ca saltul făcut de un gigant
E înaltă ca un munte şi-adâncă ca un neant
Năvalnică ca marea şi calmă ca un ceai
Ea este geografia pe care o citeai.
Iubirea străluceşte ca focul care arde
Ca flacăra nestinsă când e furtună-n noapte.
Este a mea s-o dau şi-a ta ca s-o păstrezi
Uşoară ca un zâmbet şi-adâncă de n-o vezi.
Pentru profani iubirea se-aseamănă cu zborul,
Cu o friptură bună ce-ncântă privitorul
C-un ambalaj de plastic cu stele luminoase
Cu-ajunul de Crăciun şi cu maşini frumoase.
Iubirea mea-i ca drumul bătătorit de boi
Te lasă ca să pleci, dar vrea să vii-napoi.

[...] Citeşte tot

poezie de Jennifer Watson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frontul inzibil

Iubirea noastră-i ca un front de luptă,
nu ştim dacă ne vom întoarce vii,
deşi drapelul are pânza ruptă,
îl vom purta la piept pân-om muri.

Din părţi opuse zboară-ntr-una bombe
ce explodează-n flăcări peste tot
şi din tranşee, ca din catacombe,
soldaţii disperării fac ce pot.

Dar, ce ciudat, e-o luptă a tăcerii,
decorul incendiar e-adânc în noi,
şi, fără zgomot, gloanţele durerii
cu-atât mai rău lovesc în amândoi.

De sub pământ, din adăpost de lemne,
nici telefonul nu mai sună-acum,
se dau comenzi de-acţiune doar prin semne
care dispar în pâcla grea de fum.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul de rămas bun

Iubitelor, vă las acum.
Adio-ţi zic deci, Nicoleta,
adio Nuţi, Muţi, Geta,
căci viaţa asta-i doar un fum.

Adio ţie, Minodora,
un trai deplin şi fericit
cum altă dată ne-am dorit
nu ne-a fost dat amândurora.

Căci tu fiind de felul tău
muiere pururi fără saţ,
ţi-au trebuit atâţi bărbaţi
câte femei am avut eu.

Şi iarăşi, încă zic adio
elevei mele Artemisa,
cu carnea tare cum e tisa.
Pe unde este, Domnul ţie-o.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Ursachi (12 decembrie 1971)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adevăr

Nu-mi fi părere!
Părerile mor
În tăişul crunt
Al realităţii...
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii drum cu piatră,
Cu gropi şi cu mers lin.
Să-mi creşti şi să îmi scazi
Până te văd
În adevăr -
Deplin.

Nu-mi fi ceaţă!
Ceaţa se pierde în lumina dură
A soarelui...
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii ochi de copil,
Cu gene strânse sau calme.
Să-mi vezi vădit şi să îmi spui
Până te cred

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (28 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ador

Iubesc acest pământ de vise şi durere
Şi nu-l lovesc,

Iubesc această viaţă de chin şi renunţare
Şi n-o rănesc.

O flacără e viaţa,
Tu un flutur
Şi flacăra te-ademeneşte
Şi zbori, visând, crezând în ea,
Dar focul ei te mistuieşte,

Un fum e viaţa,
Se ridică spre cer, apoi se pierde-n efemer,

Parfum e viata,
Se naşte din floare, cerşeşte vis şi moare,

Un vis e viaţa,
Se naşte- n noapte şi piere- n ale zorii şoapte,

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

Foaie ruptă-n toamnă, frunză de arţar
Călătoare doruri trec prin mine iar;
Ruginiul muşcă aspru din cuvinte,
Ploaia mă suspină printre crengi cuminte...

Apă ne-nfricată, şarpe tulbure,
Şoapta-mi blestemată să te vânture
Prin răscruci de drumuri, frunză arsă-n vânt
Ploile durerii să te poarte-n cânt!

Stei de piatră seacă, fum amar de iască,
Dintre ofuri grele să te izbăvească
Gura mea ce arde pietrele de moară,
Când macină grâul... Somnul să te doară!

Să te rogi de noapte, să te rogi de vânturi,
Să deslege şoapte, blestemate gânduri,
Să-mpreune-n zboruri frunze de arţar,
Toamna să te-ntoarcă în iubire iar!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesupusă sau temătoare?

Priveam în profunzime şi ascultam departe
Cum pâlpâia lumina pe foia mea de carte,
O oază de sclipire se naşte pe-al meu cer
Mă garniseşte teama uitând cum e să sper.

Destinele sortite cutreierară drumul
Descoperit odată, dar risipit ca fumul,
Din ignoranţă seacă şi negări nervoase
Ele rătăcit-au şi urma nu-şi salvase.

Vexat era un suflet ce îmi vorbea prin somn
Îşi căuta coroana prin care era domn...
Dar teama împietreşte spirite arzând, şi
Cele două suflete au câştigat pierzând.

Altundeva tot eu, acolo şi aici,
Jucam un joc uriaş cu mize tot mai mici,
Explozie închisă în resemnare împărţită
A simţurilor atrase magnetic spre ursită.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!