Poezii despre briză, pagina 3
Mare Crisium
Mare Crisium, din depărtare
Ovală oglindă și neagră pare.
Ochi de huhurez în noapte scrutând
Albastre întinderi, departe, pe Pământ.
Pe Mare Crisium aș vrea să plutesc,
Corabia Lunii ușor s-o cârmesc.
Dar praful acolo te-nghite și nu-s
Nici valuri, nici briză ori corăbii de dus.
Mai bine pe-o planetă cu arșiță și ger,
Cu stele deasupra și Lună pe cer.
În mijlocul Mării Crizelor
Aș duce dorul valurilor, aș duce dorul brizelor.
poezie de Mihail Mataringa (31 martie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Negare (Arnisi)
Pe țărmul nevăzut al mării,
albi ca porumbeii,
am suferit la amiază de sete,
dar apa era sărată.
Pe nisipul auriu
i-am scris numele,
dar a venit briza mării
și literele au dispărut.
Cu ce spirit, cu ce inimă,
cu ce patimă sau dorință
ne-am trăit viața? O rătăcire!
Căci noi ne-am ales viața.
poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Putna
Pe stânca odihnitoare
De Putna scăldată
Briza răcoritoare
Te-alintă câteodată.
Adie printre pomi
Iar Putna o ascultă
Și tu simți că adormi
Dacă și ea îți cântă.
Din susurul ei lin
Curgând ușor la vale
Îți faci sufletul plin
De-un dor aspru de mare.
Și soarele-și aruncă
Raze dogoritoare
Precum o grea poruncă
În Putna curgătoare.
poezie de Mioara Drîmbu-Cucu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 54
Cât de frumoasă pare frumusețea
Când adevărul o împodobește
Și roza își sporește mult mândrețea
Când dulcea aromă-n ea sălășluiește.
Măceșul are floarea colorată
Ca roza cea plăcut mirositoare
De briza verii e poznaș mișcată,
Ce scoate spinii din ascunzătoare.
Dar ea e doar o simplă amăgire
Nu e curtată și se ofilește
Murind, nu are parte de mărire
Ca roza ce-n parfumul fin trăiește.
La fel și ție-ți va veni scadența,
Dar versul meu ți-a distilat esența.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubim uitând
S-a dus zăpada dintre noi,
Ce cald îmi ești, sărut pe tâmple,
Cresc ghiocei iubind în doi
Și primăveri vor să se-ntâmple
Simt mângâieri ce cad timid,
Și pe obraji ni se așează,
Alint pe fiecare rid
Ce chipul ne îmbrățișează
Ne luăm iubirea înapoi
Și dintr-un zâmbet curg izvoare,
Ce seci erau, când amândoi,
Nu mai aveam lacrimi amare
Adie briza de frumos,
Pe gene flutură dorințe,
Iar fluturii zboară duios,
Când mai uităm de suferințe
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul mării
(Capri, Piccola Marina)
Imemoriale brize ale mării,
vânturi marine ale nopții,
nu veniți aici pentru o persoană anume;
dacă cineva vrea să vă întâmpine
trebuie să poată să vă supraviețuiască.
Imemoriale brize ale mării,
de milenii și milenii
adiați peste pietrele istoriei,
sunteți cel mai pur spațiu
venind de departe...
O, cum simte smochinul
încărcat de fructe apropierea voastră
acolo sus, în lumina lunii.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1907), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
LANGA TINE
Zâmbetul tău atât de cald
Dăruit de creaturi divine,
Cadrată în culoarea de smarald
Care te prinde foarte bine.
În lumina ta din nou mă scald
Precum acele antice sabine,
Atins de al brizei fald
Venită din înălțimile alpine.
Astfel în sentimente ard
Nu mai știu ce-mi aparține,
Tu-mi ești scut, dar și stindard
Ce bine este lângă tine!
Turda Băi August 1966
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața mea se iluminează
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru și de sare.
Țărmul s-a rupt de mare și te-a urmat
ca o umbră, ca un șarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corăbiile sufletului meu marin.
Și viața mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenușiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg și salt și curg.
Mai lasă-mă un minut,
mai lasă-mă o secundă,
mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.
Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Sonetul 65
Bronz, piatră și pământ și mare-ntinsă
Se-nchină morții, căci sunt trecătoare
Și-atunci cum poate ea să fie învinsă
De frumusețea care-i ca o floare?
Cum ar putea a verii briză pură
Să se opună când năpasta cade
Dacă nici piatra nu-i atât de dură,
Iar porțile de fier Timpul le roade?
Ce cugetare aspră! unde oare
Va pune Timpul scumpa nestemată?
Cine-ar putea să-l țină de picioare
Ca să nu-i fure frumusețea toată?
Nu poate nimeni, fără îndoială,
Dar dragul meu sclipește în cerneală.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul frunzelor de-apoi
Atâtea frunze mor și cad,
Când mai abrupt, când mai ușor,
Pe un covor înșelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.
Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.
Și cad, și cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,
Și curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i triști, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre briză? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre briză, adresa este: