Poezii despre grafică, pagina 3
Coșmar
Mă trezesc în toiul nopții, iar patul meu e marea.
Din adânc peștii mă strigă să-mi dezvăluie ceva.
Fantomaticele valuri marea palidă le-mprăștie,
roșii ochi pe ceru-aprins mă privesc înțepeniți.
Și ei strigă și gravează cerul în venin părelnic
ce cade ca printr-o ploaie în marea fără păvază.
Mă feresc de el, dar mă înec în apa mării viciată
și mă scufund,
și mă evapor,
și sunt una cu otrava.
poezie de Clara Baiguera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost odat' ca niciodat'-o frunză
A fost ca niciodat'-o frunză
A fost ca niciodată-o frunză cu liniile ei.
Linia vieții
Linia norocului
Linia inimii.
A fost ca niciodat'-un ram la capătul frunzei,
Linie bifurcată, semn al vieții
Semnul norocului
Semnul inimii.
A fost ca niciodat' la capătul ramului un copac.
Un copac vrednic de viață
Vrednic de noroc
Vrednic de inimă.
Inimă gravată, împunsă, străpunsă.
Un arbore pe care nimeni nu l-a văzut vreodat'.
Au fost ca niciodată rădăcini la capătul arborelui.
[...] Citește tot
poezie celebră de Robert Desnos din Acești mari poeți mici, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Colajul
nu demult nu
pe când eram pictor și mai mult
grafician
am dat zic eu dovadă de prea mult colaj: a
lipeam palme în stânga și în dreapta intrării
în lumea mea: a tabloului cei
foarte mulți curioși (?!)
cu bujori de sânge nespălat în obraji
nu suflau un cuvânt despre arta
pe care poate nici nu
o înțelegeau:
a colajului între rupere ne
sfârșită și suturare pripită
a temelor moarte
sau vii prea puțin
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Biata doică
Rotindu-se, planeta
ne duce zile și nopți în brațe,
o doică iubitoare care face
greșeli înfricoșătoare. Suntem loviți de vulcani,
tornade, cutremure.
Rușinată, ea ne oferă buchete de flori
și răzoare cu cântece de păsărele,
și apusurile lui Turner.
Biata doică, doar atâta știe...
Ea, chiar dacă s-ar opri, legănând landoul
într-un părculeț din spațiu
și conversând cu alte doici,
despre ce-ar putea sporovăi?
... despre crizele de nervi ale plodurilor
și singurătatea de-a fi o doică
al cărui unic copil, draga ei Lună,
se află la mii de mile distanță?
[...] Citește tot
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul de unde vii
are străzi nepavate îmi țin
tocurile în maini cum aș ține sufletul tău
gravat
într-o albă singură noapte
aburul râului se întinde pe alei
ca niște limbi de șarpe degustând un asfințit
ziua se dă cu parapanta
între noi doi arborii lumii tac infinit
orele se scurg pe asfalt
miroase zurliu a război și a morți
pe acoperișuri pisici zvelte torc
în mâinile tale inima mea se golește de sânge de ani și de sorți.
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâne esența
Tăcerea visurilor rămâne în memorie.
Mă descompun în celule îmbrăcate în toamnă,
anxietăți sunt gravate în tălpi,
scanând o depărtare tot mai mare
de orele ce ne separă.
Rămâne esența,
revenită mereu ca o îmbrățișare,
la început ca o mângâiere decolorată,
dar care recuperează speranța pierdută.
Abandonul cuvintelor distorsionează prejudecăți
și timpul își aruncă țipetele
privindu-ne în ochi.
Printre degetele despletite
curg zorii poticniți în ploaie.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimile fluturilor albaștri
Știi, fluturii albaștri plâng și ei
Cu lacrimi care-ncep o viață nouă
Sub forma picăturilor de rouă.
Sunt triști atunci când stropi de ploaie, grei,
Lovesc în aripi cu gravuri măiastre,
Întunecând sclipirile albastre.
În zborul lor pe cer, ei sunt acei
Spre care florile de pe islaz
Și-ar îndrepta petalele turcoaz,
Iar flăcările-n ochi ce-aprind scântei
Ar dispărea-n privirea cea senină
A celor ce iubirii se înclină.
Dar, știi că și ei plâng? Da, plâng și ei.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul minții mele-i mintea pură
Poemul minții mele-i mintea pură
și nimeni n-are dreptul să susțină
că-i doar o carte îngropată-n tină,
fără de glas și fără anvergură!
Emoțiile-abundă în lumină:
pe pagini se întind ca o gravură
și se-aștern rapid cum se-așternură
pe urma zilei pete de rugină!
Din soare am făcut cenușă-amară,
zi după zi și lună după lună.
Și-au început imagini să răsară
din cearcăne adânci să-mi cânte-n strună;
poemul minții-arată ca o vară
ce se închide-n gând torid, nebună!
sonet de Ionuț Popa (25 august 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
pe nisip
încins de muțenia chemărilor noastre
timpul a pus la fiert ibrice
gravate cu însoriri braille
pare ușor tomnatic
să vezi orizontul hlizindu-se
la clipocitul palidelor
dulcegării marine
deasupra suferinței se prostituează
gloria baloanelor de incertitudini
ecouri dezertoare din înecuri
incubează în călduri frigide
germenii daltonismului erotic
ne domină suprarealismul
semnelor de solidaritate
cu gropi pregătindu-se să aterizeze
pe piste de compromisuri ghimpate.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înserează
Se întorc pescarii cu stelele apelor
împart bucate săracilor, înșiră mătănii orbilor,
împărații ies în parcuri la ora asta care seamănă cu vechimea
gravurilor
și servitorii fac baie căinilor de vânătoare
lumina-și îmbracă mănuși
deschide-te fereastră-prin urmare
și ieși noapte din odaie ca din piersică sâmburul,
ca preotul din biserică,
dumnezeu: scarmănă lâna îndrăgostiților supuși,
vopsește păsări cu cerneală, înnoiește paza de pe lună.
-hai să prindem cărăbuși
să-i punem în cutie
-hai la pârâu
să facem oale de lut
-hai la fântână să te sărut
-hai în parcul comunal
pânâ o cânta cocoșul
să se scandalizeze orașul
[...] Citește tot
poezie clasică de Tristan Tzara (1913)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre grafică, adresa este: