roci

Ne smulgem de la sânul

puternic cioplit în uitarea de ceaţă
nervii noştri au prins rădăcini
de-a valma peste tot în vertebre
de oţel-inox şi roci călduţe cu mii
de guri vor hohoti pe flori de lotus
peste mări interioare adânci redate

ne smulgem şi ne aruncăm în hău
unde vom fi prinşi de flăcări vii
care ne păcălesc în ritmuri de salsa
visul zboară purtat în pânze negre

ţinem în gură sânul de greu bazalt
spălat în lacrimi surprinse pe buze

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamăn în zodie de apă

Din doi în doi arată ora
că ceasurile-s fără rost
şi ceaţa deasă arde-n prora
ochilor mei făr' adăpost

Geamăn mi-e sufletul în tine
şi-o cifră de inimă pară
îmi bate când în piept mă ţine
şi mă-nglodeşte câte-o seară

Trec zodii de aer şi apă
aripa înoată în noroi
şi-n pana ei încă se-adapă
rocile azvârlite-n noi

Scântei în ziduri se ridică
în pielea albă nu mai curge
nici roua din care mai pică
ploaia cu piatra ei în sânge

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii trec pe ape în ruine

corăbii trec pe ape în ruine
şi-a îngerilor umbre-s la timonă
în lumânare-i rugă monotonă
plutind pe valul tristelor destine.

deasupra-i drum spre ochii de gorgonă
a zăvorî în om averi de bine
prin soarta picurând de lungi suspine
deriva-n sânge împietrind, maronă.

voi ancora în cheag de-nduioşare
iar de repaus rocă îmi vei fi
sisifică femeie-n vis ce-mi doare.

şi adormind tu cruce nu-mi jertfi
la căpătâi; de haz în văz culoare
în zori având, sub lacrimă deşi...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Poseidon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luat...

Am luat din munţii României,
Rezistenţa rocii dure,
Cântând Oda Bucuriei,
Am găsit esenţa vieţii pure.

Mi-am încărcat sufletul cu flori,
Care au cea mai aleasă gingăşie,
Acumulând înaltele-i splendori
Ce emană în juru-mi bucurie.

Ce ştii de cântecul de ape?
De simfonia linului izvor,
Pe care o asculţi când eşti aproape,
Aducându-ţi linişte în grai odihnitor.

Acesta e cerul fără nori,
Albastru ca marea liniştită,
Acesta e câmpul plin de flori,
Ca rochia ta fiinţă iubită.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompletă...

Nu te condamn că eşti cum eşti...
Şi egoist şi evaziv...!
Dar, îţi condamn că risipeşti,
Ce ţi s-a dat... cu un motiv!

Nu te blamez că stai departe!
Şi nici că nu oferi nimic!
Dar puteai da parte cu parte...
Şi făceai mare, ce-a fost mic!

Nu îţi condamn nici caracterul,
Ce e mai mult alunecos...
Orgoliul întărit ca fierul...
L-am înţeles... dar păcătos!

Nu te condamn că m-ai minţit...
Deşi, minciuna-i păcat mare!
Dar, tare mult tu ai lovit
Într-un biet suflet... ca un soare!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutind

Plutind pe un ocean de nisip,
din roca Soarelui rupt,
ici, colo cîte un pom,
sădit cu grijă de om,
la numai trei metri
este Marea Arabă,
ce straluceşte-n Soarele viu,
lăsînd o pată de lacrimă de azur,
nisipul cîntă sub asfaltul gri,
cum rîde nisipul plîngînd!
de omul ce nu-l preţuieşte.
Zgîrîe norii peste tot
pe pat de nisip celest
unde-s ascunşi figuranţii extratereştri
ce nu pot să-şi mai găsească rostul
în oceanul de nisip
munţi de nisip adunaţi-borcane
clipind în Soare!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul iubirii noastre

cât timp îi va lua iubirii noastre să dea rod bun?

sfinx care scrutează în zare: e suflu de vânt
la focul viu s-au înferecat lacrimi: e apă şi cerul
cheile târzii cu care am deschis poarta spre tine: e râul brodat în stâncă
ceahlăul cu hram, ce străjuie ţara: e încrâncenare de şisturi şi rocă
marea, care stă albă şi lucidă: e sudoarea crustei în eon...

de când ne pândeşte dorul?

cât timp îi va lua iubirii noastre să dea de rod?
răbdarea de a ne ivi pentru a-L iubi pe Dumnezeu
în ale sale

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet biunivoc

În starea-mi tulbure şi echivocă,
Te caut în fragmente mici de vis,
Ca să citesc, îndată, ce-ai mai scris,
Pe sânii tăi cu sfârcuri roz de rocă...

Mă ninge lent poema ta barocă,
Ce amiroase-a floare de cais
Şi leagă, dulce, Cerul de Abis,
O, Simm, revino-ţi, fii biunivocă!

Ştii bine, timpul e ireversibil,
Piere-n Neant, ca fumul de ţigară,
Ascultă-ţi Dumnezeul intangibil,

Păşeşte pe cărarea-ţi cu aură lunară,
Cu flori de scai şi duh de imposibil,
Cu ploi de vii regrete şi fulgi de primăvară!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riposta

Vrei să mă spânzuri, vasăzică?...
Când te-am citit, în adevăr,
Îţi dau cuvântul că de frică
Mi s-a zbârlit un fir de păr!

Cum? Ţi-a venit aşa, deodată,
Netam-nesam?
Păreai un om cu judecată -
La asta nu mă aşteptam.

Te-ai supărat şi-ţi pare rău
Că-s încă viu?
Păcat că eşti de la Tazlău,
Păcat că trebuie să-ţi scriu!

Dar asta-i datoria mea:
Să dau cu zacherlină-n proşti.
Talent avem - o recunoşti.
Atunci, păzea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel curajul pe care mama mea l-avea

Acel curaj pe care mama mea l-avea
A însoţit-o la plecarea-n noaptea cea adâncă,
Tăiat din a New England-ului stâncă,
Zace-acum jos în groapa de sub piatra grea.

Broşa de aur pe care şi-o prindea la piept
Mi-a lăsat-o mie – şi-o preţuiesc, şi-o port de mică;
Totuşi, dacă-ar fi să vorbim drept,
Aş putea renunţa uşor la ea, la o adică.

Oh, dar dacă, în schimb, mi-ar fi lăsat un dram
Din ceea ce-a luat şi-i stă-n mormânt alăturea!
Acel curaj de rocă tare, curaj de care ea
Nu mai are nevoie-acum, însă eu am.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!