Poezii despre suflet și zgârcenie, pagina 3
Atinge luna
Atinge -ți sufletul cu vise, speranțe și iubire!
Zdrobește meteoriții și transformă-i în comete!
Și chiar de par nebun...
Eu las doar gândul să facă pe nebunul,
Printre stele, să cutreier,
Cu aripi în creier, zbor....
Iubind noaptea cea zgârcită în lumină,
Căci este singura ce mă veghează,
Acoperindu-măcu pătura-i de stele...
Săruturile mele...
Căci noaptea-mi spune:
Întinde vele la noi catarge
Și lasă-te purtat spre alte lumi,
Da-i aripi gândului să zboare
Să poți privi de sus realitatea,
Dezbracă-te de doliul vieții
Îmbracă-ț veșmântul viselor...
Frumoase creaturi mă prind în brațe,
Ce doar pe pământ le-am întâlnit....
Fluturi negri în noapte,
[...] Citește tot
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Cât de nefericită poate fi viața fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuința viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzație dureroasă?
Urcă și coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferința acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficiența ca pe un sentiment al sfârșirii lor, o agonie ultradimensională și epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut lumea așa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărșită copilăria ca un privilegiu al vieții, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viața cosmică de dinainte și un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără rațiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aștept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni și am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbșirea lor între frământări și obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificația timpului și mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viața fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinație albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și n-am mai simțit pământul sub picioare: eram melancolie, speranță, zbor, nevinovăție, transparență, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-și fantezia într-o inocență totală, ce fericit poate fi îngerul în conștiința lui: așa simte și el zborul dincolo de orice imaginație odată cu copilul când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aș fi știut toate astea dacă n-aș fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt moneda convertibilă a oricărui vis.
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spovedanie
Sunt generația salutului pe stradă
Și îmi dau locul altora în tramvai,
Sau mâna la bătrân ce stă să cadă...
Sar iute-n ajutor la strigătul de "Vai!".
Mă închin cu frica sfântă să fac rău,
Dar judec popii șarlatani și avari!
Nu uit c-am jurat țării, s-o apăr, la Bacău...
Mi-am educat copiii; nu-s doar mari!
M-am străduit cu sârg să fac o școală
Și m-am dedat leal să împart știutul.
Am iubit sincer, suferind până la boală...
Și n-am vreo frică să-mi scriu zilele, trecutul.
Respect contractul strânsului de mână
Și nu mă mint nici singur, eu, pe mine.
Dau sângele ce-l am curgând în vână
Și plâng năpăstuiții când mi-e bine!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A frumseții tale forme...
A frumseții tale forme ca un sculptor când le pipăi
Toată viața mea trecută, toată ființa mea o clipă-i,
Am uitat de toate, toate, și nimic nu-mi vine-n minte,
Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte;
Gura ta ca focul arde, arde roșia ta față,
Răsuflarea ta e-n stare chiar la morți să dea viață,
Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simți atât de mult,
Inima-ți, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult;
Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor,
Te-alipești de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor,
Cu-acea mândră, agățată și sălbatecă strânsoare
Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară...
Tu nu vezi? Nu-ți aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă
Să-ți pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi ești de dragă,
Cât de dragă-mi ești... Nu întreba ce îmi mai bate
Inima ca înainte.
O! viața mea trecută parc-a fost o ciuntitură!
Și ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ți gură,
Când te mlădii, când te bucuri și când râzi ca visul clar
Urmăresc orice mișcare cu un ochi adânc, avar,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pe adresa unui neam
Nu știu unde mă culc și cine sunt
oamenii-aceștia buni, ce-mi dau de toate
nici cum îi cheamă parcă n-am aflat
și totuși ne iubim pe nechemate.
Nu mă interesează dacă ei
participă la lupta sindicală,
nici fiii lor dacă au absolvit
cea mai măruntă sau mai mare școală.
De sunt catolici sau de sunt baptiști,
într-adevăr, aceasta îi privește,
nu sunt dator să știu ce funcții au
dar mi-e de-ajuns că suflă romnește.
Dosar de cadre n-am să fac la frați,
că tot ar fi o treabă inutilă,
eu știu atât: de frații mei mi-e drag,
mi-e grijă, mi-e rușine și mi-e milă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul ,, Sînt un om liber''
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâi cu Dumnezeu
Geme omenirea de boală și durere,
Suflete se nasc doar pentru-a muri...
Veșnicia lumii nu are putere
Să ceară încă-o zi pentru-a stăpâni.
Tot în jur se plânge... ființe în robii.
Nu ajung lacrimi să îi plâng;
Spirite în ură zac în pribegii
Ochiul drept se frânge... râde ochiul stâng.
Peste tot, copii născuți dintre poveri
Și părinți ce n-au iubit Lumina...
Strămoșii ce dorm și-au lăsat averi
Ca alții pe pământ să le poarte vina.
Neputințe vin ca ploile nebune
Și nu este om să le oprească.
Mâinile se strâng și vor să se adune
Ca ultima speranță să tot crească.
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flori de mosc
Unde ești că nu mai știu
Fiule, să te cunosc?
Mamă, s-a făcut târziu
Pentru florile de mosc
Te-a furat un fir de apă
Și-am rămas singur pe mal
Bătrânețile tot sapă
Zidurile în aval
Dacă mor, renasc în tine
Ca un dor de menestrel
Când zăpezi diamantine
Strălucesc într-un tunel
Mamă, s-a făcut târziu
Și m-a prins un dor de ducă
Dacă mor, nu mai înviu
florile. Și se usucă
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Augustine
luând bucăți din valea veșniciei
omul e hulpav, nesătul, avar, despărțind nedespărțitul
și uită că oricât ar strânge, nu poate lua nimic dincolo
dar cu toate acestea el nu se poate stăpâni
mai fură un surâs, atacă o notă în falset sau se învăluie-ntr-un vers
sunteți Dumnezei! a spus Isus dar fiecare-și vede îndumnezeirea-n felul său
armata sufletelor moarte
valuri, valuri, cerul și pământul se umplu de oșteni
e vestita armată a celor duși, plătită să străpungă întărirea zilei și-a luminii
în primele rânduri sunt târâtoarele ce vor sfredeli zidul
urmează armia viețuitoarelor ce au trăit sau au murit în apele amăgirilor
ce spăla resturi de lumină și scoate la iveală noaptea
apoi stoluri, stoluri, vin zburătoarele ce trebuiesc să-întunece cu totul cerurile
iar apoi urmează viețuitoarele cu patru și două picioare
ce vor cerne lumina prin site de-întuneric
nopțile valpurgiei
[...] Citește tot
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru ariviști
Infatuat, atâta strălucire
Și fast a stat întru a ta mărire.
Cioclii-au îngenuncheat spre închinare
Sub masca falsă a iubirii tale.
Ți-au smuls promisiuni... Și sângerânde
Sunt rănile din gândul tău. Sunt multe!
Dureri și temeri, semne de-ntrebare,
Biet arivist visând averi, parale...
Infatuat, atâta strălucire
Dorești să ai... Tu vrei înavuțire.
Prin insipida-ți viață, ca o pită
Neagră, cu pleavă, adesea nedospită,
Tu cauți ochiul tainic de lumină,
Dar pălămidă prinsă-n rădăcină,
Brațe de grea și nerostită ură,
În juru-ți, zi de zi, mereu se-adună.
Și fast a stat întru a ta mărire...
Voiai chiar și a omului iubire,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cultele păgâne
La templu un fariseu
Și un vameș au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit
Fariseul ce știa
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulțumea
Căci e singurul lui Tată
Tată scump îți mulțumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viața mi-o trăiesc
Și umblu pe-a Ta cărare
Eu dau din izmă și din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ți toate adevărate
La mine-n inimă le ai
[...] Citește tot
poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre suflet și zgârcenie, adresa este: