Poezii despre aforisme, pagina 4
Neputință
E-un singur zis, în lume, de valabil,
Tot nerecunoscut, întortochiat în schisme
De adevăr, realitate, regretabil
Simbol, ce guvernează în aforisme.
Nu e legat de niciun voluntar,
Mai bine spus, nu ține de voință,
E un urât ascuns de-un avatar,
Ca ateu rugându-se... ce-i nicidecum credință.
E mai curând o sumă pentru toate
Și toți, conclav de-o lume interactă;
Pedeapsa libertății că se poate
Și că vrei mult... iar timpul nu așteaptă.
E plaga sângerândă, stând deschisă
Și n-ai garou, privind cu năzuință
Că gând închegă fapta, ce ai promisă
Ție, nu altuia... Da-i cruda neputință!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grook de consolare
Desigur, te doare
când pierzi o mănușă,
dar închipuie-ți durerea
pe care-o simți n-o pot exprima
când, după ce-ai pierdut una,
o arunci și pe cealaltă,
pentru ca apoi
s-o găsești pe prima.
NB. Piet Hein,1905 1996, a fost un savant danez, filozof, matematician, inventator, arhitect și poet.
El susținea că marea falie culturală care ne desparte nu este cea dintre "a avea" și "a nu avea", ci dintre " a
cunoaște" și "a nu cunoaște".
* GROOK, " gruk" în daneză, termen creat de Piet Hein, este o formă sofisticată de aforism rimat,
caracterizat prin ironie, paradox, concizie și uneori prin accente satirice.
poezie de Pieter Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața (măsurarea ei)
Unii și-o măsoară-n ani,
Alții și-o măsoară-n bani;
Unii prin cât bagă-n gură
Suc, mâncare, băutură,
Munți de carne, de friptane,
Ce-au băgat în burdihane,
Mări de țuică, vin și bere,
Pentru burdihan plăcere.
Alții, fi'nțe subumane,
Doar prin număr de cucoane
Ce-au trecut prin al lor pat,
Le-au "avut" și le-au lăsat.
Eu, privind la manuscrise,
Mi-o măsor în lucruri scrise:
În pamflete și satire
Ce le-am pus în viersuire,
[...] Citește tot
pamflet de George Budoi din Viața și Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (4 iulie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinul (după un aforism de Păstorel)
Alb, roz sau roșu-purpuriu,
Precum poeții îl descriu,
E-o fi'nță vie și splendidă,
Și singura ce e lichidă.
Un vin se naște-n suferință
Ca must, cu multă chibzuință;
El fierbe,-apoi se limpezește
Și din pahar te ispitește.
Cu anii crește în savoare,
Buchet, noblețe și valoare;
Trăiește, moare și se duce,
Păcat că nu se reproduce!
poezie de George Budoi din Elogii vinului și viei (1 ianuarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Chestiuni de radiestezie
Andrei, copiii lui,
Andreeas și Adrian
și mama lor de bună voie Victoria,
Carmen și eu
ne aflăm la Cârlibaba,
e toamnă,
casa în care trăim
e ca o prispă a munților,
Bistrița Aurie trece
pe la ferestrele noastre.
Și plouă.
Când în zori deschid ușa spre munți
parcă-i găsesc
din ce în ce mai aproape
și casele de lemn curat din Cârlibaba
ies purificate din noapte
la marginea drumului
să-și aștepte sfințirea.
Azti noapte am vorbit despre fântânari
și despre radiestezie
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să te rogi
să te rogi să fii puternic ca Atlas sau ca Hercule,
să te rogi să fii de veghe pentru fețe somnambule,
să te rogi să poți desprinde adevărul din minciună,
să te rogi s-ai mintea clară într-o lume-așa nebună!
să te rogi să-ți pună alții cât mai multe bețe-n roate,
să te rogi să poți învinge târâindu-te pe coate,
să te rogi ca-n lumea-ntreagă să înceapă o schimbare,
să te rogi să vezi mulțimea renunțând la celulare.
să te rogi ca poezia să ajungă mai iubită,
să te rogi ca aforismul să ne scape de ispită,
să te rogi să nu existe internet și dependență,
să te rogi ca ea, natura, să ne scape de demență.
să te rogi să fii puternic ca Atlas sau ca Hercule,
să te rogi să fii de veghe pentru fețe somnambule,
să te rogi să poți desprinde adevărul din minciună,
să te rogi s-ai mintea clară într-o lume-așa nebună!
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
[Așa e titlul] AAAA AA AAAAA AAAA E EEEEEE EEEEE EE
toate orificiile sunt contoare electrice
Agamemnon: vă spun că e extraordinar
cutia asta urinează gramatical
grilajul incognito violonist encrier trece
în eprubetă cronometru poartă favoriți
Herrogott est un grand tricheur
în pilulă a sunat mezzanotte
clapa tremură în armăsar ce
fervent locomotiva și-a șters
roțile de preș vagon restaurant
e o frază politicoasă
victor brauner donville stephane
roll micznik gehen spatzieren
emisar oferă ocaziune albastră manometru
*
Ediție specială elevator victor brauner oxidat
interbancar calculează glasul în ambalaj
anuar bandajează timbru poștal
[...] Citește tot
poezie clasică de Ilarie Voronca
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezanți
Mi-e greu să înțeleg de ce în poezie
Din sublim se reduce, tot scade din spectacol,
Lăsând-o fără ritm, metafore, oracol
Și, rima e desuetă, doar haos, gălăgie.
Se pare că sub faldul facilului amorf
Se toarnă doar cuvinte, fără virgule, frază,
Uitând de sunet fin... cinel e mâlul torf,
Se înflamând că-i clasic, ca diamant, o rază.
Nu mai este-un balet de iambi, trohei, nu-s pași,
E doar un salt din șiruri, rămase-ntr-un picior,
Stând, parc-ar vrea să cadă sterile, făr' de urmași...
Doar propoziții rupte plutind, fără a ști zbor.
E ca libret în arii melodios afone,
Sau rockul doar zbierat, fără bătăi, cadență...
Un scris dezordonat de înțelepciuni în clone,
Cu crez de aforisme... de-un secol-complezență.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un vechi arbore genealogic
Mereu te reîntorci melancolie
O, blândețe a singuraticului suflet.
La sfârșit o zi aurie strălucește.
Plin de umilință se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândețe și moale nebunie.
Privește! Iată se și-ntunecă.
Se reîntoarce noaptea și plânge-un muribund
Și altul suferă cu el.
Tremurând sub ale nopții stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.
Comentarii
Ca și în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândețe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terține formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândețea" și "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mișcarea sănătoasă și consolidarea civilizațiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominația sunetelor profunde.
[...] Citește tot
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la puțin la mai mult
De ieri suntem orășeni, s-ar părea, oameni de vază,
Dar am fost aduși aici pentru o banală pază
Cu obiective fixe și trasee principale,
Pentru primiri, ca în țară, dresăm procese-verbale.
Ca să facem și noi ceva și să nu stăm chiar degeaba,
Pentru că-n realitate, altfel se prezintă treaba.
Nu e nimic de păzit, nu-i nimic de folosit...
Și de ar fi fost ceva, războiul a irosit.
Ce n-a putut fi cărat, a fost distrus chiar aici
Considerând inamicul că noi suntem inamici,
Că suntem invadatori, ocupanți, cotropitori
Și ceea ce e mai rău, și josnici jefuitori.
Așa ceva nu e just, ba este chiar dușmănos,
Ne așteptam și aveam dreptul să ne primească frumos,
Pentru că suntem aduși să fim eliberatori,
Pionii unei noi ordini, civilizați, reformatori.
De aceea ne și miră de ce atât de multă ură...
Nemții poate, nu pot zice, deși spun că ia, nu fură.
Ciordim și noi câte ceva, mai mult ce e de mâncare,
Așa este în război... ce apucă fiecare.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre aforisme, adresa este: