Poezii despre creier și viață, pagina 4
Vor face-o ei
Zeii se vor răzbuna
Din ceruri liniștite,
Totul se va spulbera,
Clipe fericite.
Inima-mi va bate tare,
Tunând dezlănțuită
Mai rezistă oare
Sau e obosită?
Creierul în mari probleme
Se va încurca,
În epigrame și catrene
Se va scufunda.
Sufletul ce-i însăși viața
Va fi mai naiv,
La deșteptare dimineața
Va fi mai pasiv.
[...] Citește tot
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Papirusurile vieții - I
Citesc printre lacrimi
Și mă devoră tăcerile strigătul mut,
Creierul neoxigenat plin de bacteria
Atâta trecut prezent viitor pierdut!
Citesc printre lacrimi
La marginea tuturor imperiilor nevăzute,
Corpul în delir viruși și bacilli fragmentându-l
Atâția luptători mor pe baricade fără ca să lupte!
Citesc printre lacrimi
Din profeții de altădată care-au scris
Dumnezeu când să se întoarcă
Și morții să se topească-n proriul abis!
Citesc printre lacrimi
Pagini rupte dintr-un posibil destin,
Priviri orbesc în false patimi
Trufașului faraon i se închin!
[...] Citește tot
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Profesor Newcomer
Toți au râs de colonelul Prichard
Când a cumparat un motor atât de puternic
Încât s-a autodistrus și a avariat toate celelate
Piese componente ale morii.
Dar, iată, aici o glumă de mărime cosmică:
Perversitatea naturii care a făcut ca omul
Să dezvolte cu creierul său o viață spirituală
Oh, miracolul lumii!
Cu același creier o maimuță sau un lup
Caută hrană și adăpost și se împerechează, înmulțindu-se.
Astfel l-a creat natura pe om,
Într-o lume în care ea nu i-a dat nimic de făcut,
La urma urmei (deși sufletul său puternic se rotește permanent
Într-o ineficientă risipă de energie,
Încercând să se angreneze el însuși în morile zeilor)
În afară de a căuta hrană și adăpost și a procrea!
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am uitat ce-am scris
Ochii goi, țintuiți pe foaia albă gânduri care plâng
Lacrimi pline de inconștiență, pe obraz se frâng.
Timp pierdut într-o ulcică în care vinul s-a acrit,
fum din creierul ce arde viața ce- ai de trăit.
Intunericu-n retină sparge idealuri,
din oglinda mării triste ies din matcă valuri.
Farul ce salvează navele din vieți proscrise
a închis în taină luna iar luminile promise
azi s-au transformat în ploi de daruri
ce așteaptă în tăcere elogii și lauri.
Doar uitarea mai aleargă sus pe culmi de vis.
Ce scriam la început? Am uitat ce-am scris.
Ochii goi, tintuiti pe foaia albă, gânduri, gânduri,
curg din lacrime amare transformând în rânduri
de speranțe adormite într-o lume ireală,
poezia existenței scrisă azi pe foaia goală,
cu umor ce stă ascuns într-o călimară,
unde viața ni s-a scurs transformând în smoală
frumuseți de nepătruns din trecuta vară.
poezie de Marioara Vișan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescar virtual
retina mea lipită pe curbură dură de sticle
doare așteptând clipe agățate de neuroni
ca tu invizibilă să apari în dimineți pierdute
să crezi tristețile mele obosite din seri târzi
văd maluri și lighioane multe desperecheate
așteptând apocaliptic cu undița atârnată
margini de virtual să prindă victime nefericite
să se distreze drăcește cu ele pe ecran
tocul de pantof cui al tău în ochi și-n creier
mă chinuie că mergi prin viața nimănui
tu te răzbuni și mă doare obraznic, aihui
când noptea târziu navighezi, pe netul nimănui
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu m-am născut femeie și-s stresată
Eu m-am născut femeie și-s stresată
De tot ce le stresează pe femei
De-aceea tu mă-ndemni cu bun temei
Să te admir și să m-aprind pe dată
Când îți lași trupul greu pe pieptul meu:
Iar fumul vieții e subtil și reușește
Să bage-n ceață mintea, în timp ce pulsul crește
Și tu profiți de mine, cum am pățit mereu.
Dar nu-i nimic, să nu-ți pese de mine,
Creierul meu de sânge a fost trădat
Însă cu drag mă voi gândi la tine
Deși dispreț și milă am adunat.
Însă această nebunie de care doar noi știm
Nu-i un motiv să conversăm când ne-ntâlnim.
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aceste nopți
teama măsoară toamna tăcerea
când frunzele sugrumate de frig
se adună, li se taie emoția
devin insule scorojite,
trec nepăsător pe lângă moartea
scufundată în silogism,
întodeauna mai există o șansă
îmi reiau supraviețuirea cu alfabetul,
primele litere le aflu din gura mamei,
următoarele ca niste gloanțe
pătrund creierul încarcă gândurile în cuvinte
ca în niște vehicule cu farurile aprinse
să împraștie întunericul,
seara tata îmi aplică corecția
am uitat să iubesc,
costă o viață,
restul se repetă noapte de noapte
cu acribia sfârșitului.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Legiferați bestii
La patru ace, încostumați
Cu zâmbetul în zeflemea,
La muncă marți ori miercurea,
Neam de cățea, de jagardea...
În lanț să fiți legiferați!
Scrobiți și-n gât încravatați,
Țanțoși, trecând cu leșul zilei,
În dispreț privind poporul milei
În țara mitei, șpăgii, pilei...
În foc pieriți legiferați!
Mă jur, cu-ai mei, popor de frați,
Să vă blestem și pe copii,
Să putreziți cu toți de vii...
Doar ochi deschiși și sângerii
Să-i aveți hoit... legiferați!
Canalii, să vă îmbuibați,
Vă înjur, Christosul mamei voastre,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu fac schimb
Spre nenorocul meu nu-s tufă de măcriș,
Ideile nu-mi pot fi plantate în oricare creier...
Eu viața nu mi-o schimb pe-un mărunțiș,
Și gândul orișicui nu voi să-l cutreier.
Gândiți, semenii mei, frumosu-i fără capăt,
Gândiți cât mai profund, și mai ales...
Eu visul ca pe-o creangă altoită-l capăt
Și răspândesc cu el întregul Univers...
În gânduri sănătoase inima-mi tresaltă,
Din gânduri e țesut al meu destin,
Iubirea stă cu ura în calea-mi laolaltă,
De mare bucurie - și mari dureri se țin.
Spre mirarea mea când norii dau năvală
Și tot ce am măreț înăbușă în ceață,
Nu schimb nicicând țărâna cea natală
Nici pe-un pud de aur, nici pe-un fir de ață.
Spre nenorocul meu, mi-i dat să intuiesc
Prea marele noroc frumos ca să trăiesc.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce faci acum?
Ce faci acum, mă-ntreabă Dumnezeu,
De parcă nu ar ști, murim încet,
Mari profeții s-au spus, se spun mereu,
Vin de la școala vieții c-un caiet,
Vorbește mult, mai scrie pe pereți,
Se plâng arhanghelii, eu râd cam pe ascuns,
Potopul a trecut, oameni bureți
Sar să mă pupe, eu am creier creț,
Enoch și-a împărțit progenituri,
Se umple lumea de hoții, minciuni,
Iubirile s-au prefăcut în uri,
Ne-obișnuim să ținem totu-n pumni,
Pe unde-s Ieremia și Daniel,
Speranțele au rădăcini adânci,
doar eu și tu, deasupra noastră El,
Doamne, pe noi nicicând să nu ne plângi.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre creier și viață, adresa este: